2.632 de modificări
Modificări
Adăugare subsecțiune despre românii apuseni
[[Neam]]ul român nu cuprinde numai daco-românii, adică românii de la nord de Dunăre. În schimb, neamul român este mai degrabă descris ca populația traco-dacă care a fost romanizată și încreștinată în primele veacuri ale erei creștine. Astfel, neamul românesc cuprinde și grupurile de la sud de Dunăre, adică istro-românii, aromânii, și meglenoromânii, dar și alte grupuri sud-dunărene care erau cunoscuți ca „vlahi” însă în timp au fost asimilați în Balcani.
{{Citat|Românii sunt urmașii romanității orientale, acea ramură a romanității care a dat limba sa, prin câștigarea lor la cultură, triburilor trace. Romanitatea orientală se întindea în nordul Peninsulei Balcanice și în Dacia. Mai târziu, în evul mediu, românii au atins Croația, Marea Adriatică, la apus, Thessalia, Macedonia, la miază-zi, ocupând și munții Balcani, iar la nord, în Moravia și în Panonia se pomenesc străvechi urme de sate și de păstori români. Aceasta a fost întinderea maximă teritorială a poporului român. Dar, după aceea, a urmat o vreme de restrângere a ariei românești sub apăsarea migrațiunilor popoarelor care veneau tot mai puternice și mai numeroase. A fost ca un fel de retragere într-o cetate de adăpost, cetatea Carpaților înconjurată de râuri mari și de păduri uriașe, loc de apărare ridicat de natură, unde a rămas patria noastră. În părțile ocupate odinioară de români au rămas și azi urme: românii din Pind, Macedonia, Albania, Istria și valea Timocului. Dar masa cea puternică a rămas așezată în cetatea de la nordul Dunării.|P. P. Panaitescu<refname="introducere1969">P. P. Panaitescu, ''Introducere la istoria culturii românești'', Editura Științifică, București, 1969.</ref>}}
== Începuturile (0-300) ==
Înainte de a discuta principatele ce vor lua ființă în acest secol, este bine a lua în considerare ce se întâmpla la sud de Dunăre.
==== Dunărea de Jos ====
[[Patriarhia_de_Târnovo|Patriarhia Târnovei]] a avut parte de o dezvoltare deosebită, ridicându-se biserici și mănăstiri, în care se desfășura o intensă viață duhovnicească și culturală, cu preoți și [[călugăr]]i români și bulgari. Așadar, la Târnovo s-a înființat și o școală teologică în care învățau tineri români, bulgari și sârbi, copiindu-se manuscrise în limba slavă. Această școală era condusă de mari cărturari cum a fost cuviosul Teodosie, ajuns patriarh, și [[ucenic]]ul său Sf. [[Eftimie de Târnovo|Eftimie]], ales patriarh în 1375.
Patriarhul Eftimie a creat un curent cultural-religios care s-a răspândit și la nord de Dunăre. El a îndreptat ortografia slavă, a scris—sau a tradus din limba greacă—felurite lucrări liturgice, [[dogmatică|dogmatice]], [[hagiografie|hagiografice]]. Numeroase manuscrise aparținătoare acestei școli au ajuns și în nordul Dunării, pe teritoriul țării românești de azi.
==== Românii apuseni ====
Românii apuseni sunt o altă ramură a românilor, istro-românii fiind cei mai cunoscuți din această categorie, ei existând până azi. Aceștia sunt români din apusul Peninsulei Balcanice ce încep să migreze din secolele XII-XIII. În Herțegovina vlahii se ivesc pe la 1270, în jurul Raguzei (sudul Dalmației) pe la 1300, în Croația și Bosnia în 1320, în Dalmația de nord-vest în 1360, în Istria la jumătatea veacului următor. Scriitorii vechi îi descriau ca „''oameni nobili, cu fața frumoasă care vorbesc o latină coruptă, dar cu multe cuvinte ce se trag din ea; ei afirmă cu tărie că sânt romani, aduși odinioară în colonie''” (Domenico Negri, geograf venețian)<ref name="introducere1969" />.
P. P. Panaitescu le descrie viața astfel<ref name="introducere1969" />:
:''Românii apuseni erau organizați în obști denumite cătune sau cete. În munții din apropierea Raguzei se aflau la începutul veacului al XV-lea 56 de cătune de vlahi, compuse din vreo 50 de familii fiecare, formând împreună o gintă cu nume la plural (Bobari, Bormași, Crisoevechi). Cătunele vlahilor aveau preoții lor ortodocși și conducătorii lor care se numeau cătunari, juzi sau cnezi. O parte din aceste obști erau libere, parte dependente de domeniile mănăstirilor și ale regelui sârbilor.''
Astfel, având preoții lor români ortodocși și aflându-se sub eparhiile sârbe, existau posibilități de educație ortodoxă.
=== Curentul isihast ===
