După unirea lui [[Mihai Viteazul]] din 1600, va începe un proiect pan-românesc de introducere a limbii române în cult ce se va extinde pe parcursul secolului XVII. Este poate bine de menționat aici că Mihai Viteazul este printre primii domni care scriau în română, iar prima cronică scrisă în limba română a fost cronica oficială a lui Mihai Viteazul—atât cronica oficială din cancelaria sa cât și cronica boierilor, adică „''Cronica Buzeștilor''”, au fost scrise în română, ambele contemporane cu domnia lui Mihai<ref>P. P. Panaitescu, ''Începuturile și biruința scrisului în limba română'', Editura Academiei Republicii Populare Române, București, 1965.</ref>.

La Însă, la începutul anilor 1600, atât în Țara Românească cât și în Moldova limba slavonă încă era dominantă. În Moldova, [[Anastasie Crimca]] (1608-1629) a scris doar în limba slavonă, și nici măcar nu exista o tiparniță în țară. În Țara Românească, tiparnița era scoasă din uz până ce [[Matei Basarab]] (1632-1654) a reînceput tipărirea, de data aceasta și în limba română. Așadar, din deceniul 1630, după ce Sf. [[Petru Movilă]] este înscăunat mitropolit de Kiev și Galiția în 1632, va începe cu adevărat curentul de înlocuire a limbii slavone cu limba românească: în Moldova se începe cu domnul [[Vasile Lupu]], Sf. [[Varlaam al Moldovei|Varlaam]] și [[Cazania lui Varlaam|Cazania]], iar în Țara Românească cu domnul Matei Basarab, mitropolitul [[Teofil al Țării Românești|Teofil]], și [[Pravila cea Mică]].