2.632 de modificări
Modificări
Adăugare citat din Pr. Florovsky despre influența lui Paisie în Rusia
În vara anului 1746 se duce la [[Muntele Athos]], unde se nevoiește ca [[Călugăr|sihastru]] patru ani de zile. În anul 1750 este tuns, aici, în monahism de Cuviosul [[Vasile de la Poiana Mărului]], [[duhovnic]]ul său, primind numele de Paisie. Apoi, este hirotonit [[ieromonah]] și întemeiază o obște monahală în Schitul Sfântul Prooroc Ilie, unde se nevoiește până în vara anului 1763, adunând în jurul său 64 de călugări români, ucraineni și ruși.
Cum turcii pretindeau obștii lui Paisie dări pe care aceasta nu le putea plăti, în vara aceluiași an, cuviosul Paisie se reîntoarce în Moldova împreună cu toți ucenicii săi și se stabilește la [[Mănăstirea Dragomirna]] ([[ctitorie|ctitoria]] mitropolitului [[Anastasie Crimca]]), unde se nevoiește doisprezece ani, până în 1775. Aici, Cuviosul Paisie formează o obște mare de 350 de călugări și traduce, împreună cu ucenicii săi români, care erau buni cunoscători ai limbii eline vechi, o parte din scrierile filocalice ale [[Sfinții Părinți|Sfinților Părinți]], devenind, astfel, ctitorul Filocaliei în limbile [[limba română |română]] și [[limba slavonă|slavonă]]. Filocalia de la Dragomirna din 1769 este prima colecție majoră de traduceri românești filocalice (626 pagini), adunate de [[Călugăr|monahul]] Rafail.
În anul 1775, Moldova de Nord (Bucovina) căzând sub ocupație austriacă, Cuviosul Paisie a fost nevoit să se stabilească la [[Mănăstirea Secu (Neamț, România)|Mănăstirea Secu]], cu încuviințarea Mitropolitului [[Gavriil Callimachi]] și a domnitorului Grigorie Ghica, în data de [[14 octombrie]], împreună cu 200 de monahi, lăsând la Dragomirna o obște de 150 de monahi. Aici se nevoiește patru ani, continuând aceeași rânduială de viață duhovnicească atonită, ca și la Dragomirna. Cuviosul Paisie Velicicovski a fost stareț la Secu de la 14 octombrie 1775 până la [[15 august]] 1779.
==== În Ucraina și Rusia ====
{{Citat|Publicarea ediției slavo-ruse a Filocaliei a constituit un eveniment major nu doar în istoria monahismului rus, ci și, în general, în istoria culturii ruse. A fost atât o realizare, cât și un catalizator. (...) Paisie a trăit în trecut, în tradiții și în Tradiție. Totuși, s-a dovedit a fi profetul și vestitorul lucrurilor ce aveau să vină. Întoarcerea la surse a revelat drumuri noi și a însemnat dobândirea unor noi orizonturi.|Pr. [[Georges Florovsky]]<ref>[[Georges Florovsky]], ''Căile Teologiei Ruse'', Nordland Publishing Company, 1979. ISBN 0-913124-23-0</ref>}}
Rânduielile urmate de starețul Paisie în schitul Sfântul Ilie ([[Mănăstirea Pantocrator (Muntele Athos)|Mănăstirea Pantocrator]]) și mai ales în cele trei mănăstiri moldovene pe care le-a cârmuit, au avut o influență binefăcătoare asupra altor mănăstiri și schituri, nu numai din țările române, ci și din Rusia.
