2.632 de modificări
Modificări
Adăugare secțiune despre relația dintre Grigorie Sinaitul și țările române (digitizare din Filocalia VII)
Sf. Grigorie Sinaitul a fost şi un recunoscut imnograf. Îi sunt atribuite, între altele, [[Tropar|troparul]] închinat Maicii Domnului "[[Cuvine-se cu adevărat]]", un [[canon (imn)|canon]] închinat Sfintei Treimi care se citește la privegherea de duminică, precum şi un canon închinat Sfintei Cruci. În culegerea de canoane a Sf. Chiril de Belozersk (de la Lacul Alb) din anul 1407 mai apare şi un „Canon de rugăciune către Domnul Iisus Hristos, atribuit Sf. Grigorie Sinaitul”.
== Grigorie Sinaitul și românii ==
=== Introducere ===
Mișcarea Sf. Grigorie Sinaitul de la Paroria, și în general mișcarea isihastă, a avut un rol important și în cele două state românești, [[Începuturile Mitropoliei Țării Românești|Țara Românească]] și [[Începuturile Mitropoliei Moldovei|Moldova]], ce s-au format tocmai în această perioadă a secolului XIV și asupra [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]] și a [[Lista mănăstirilor ortodoxe din România (cronologie)|mănăstirilor românești]] care au luat ființă într-un mod organizat tocmai acum.
=== Legături indirecte ===
Se cunoaște corespondența ce a existat între [[Eftimie de Târnovo|patriarhul Eutimie]] al Bulgariei, [[ucenic]]ul indirect al lui Grigorie Sinaitul prin sfântul Teodosie și rudă cu Grigorie Țamblac, și [[Nicodim de la Tismana|Nicodim]], egumenul [[mănăstirea Tismana|mănăstirii Tismana]].
=== Legături directe ===
==== Scrierile lui Calist ====
Dar mitropolitul Tit Simedrea a adus temeiuri pentru faptul că românii au avut legături directe cu Grigorie Sinaitul la Paroria și ei au adus metoda [[Rugăciunea inimii|rugăciunii neîncetate]] la Tismana. De fapt, în jurul lui Grigorie Sinaitul s-a adunat „mulțime de oameni de mai multe neamuri”. Era, de altfel, o năzuință a lui să ducă îndemnul și metoda viețuirii și rugăciunii curate oriunde se găseau creștini dreptcredincioși.
În textul grec al Vieții lui, scrisă de Calist, se spune: „că pe cât era cu putință voia și dorea cu iubire de Dumnezeu ca pe toți să-i aducă în lăuntrul razei și strălucirii Bunului și Preasfântului Duh; apoi nici un loc din cele de aici n-a lăsat, întărindu-se și împuternicindu-se cu ajutorul lui Dumnezeu, nu numai al grecilor, al bulgarilor, ci și al sârbilor înșiși și dincolo (de ei), ca să facă și acolo prin ucenicii săi lucrarea cea mai sârguincioasă, să se semene binele isihiei cu îmbelșugare și strălucire”. Acest cuvânt "dincolo" (ἐπέκεινα) i-a scăpat chiar mitropolitului Tit Simedrea, deoarece el nu se află și în traducerea românească. Dar ce alți dreptcredincioși se mai aflau dincolo de sârbi, dacă nu românii?
==== Argumentele lui P. A. Sârcu ====
Dar mitropolitul Tit Simedrea menționează opinia directă a învățatului moldovean P. A. Sârcu, editorul ''Vieții sfântului Grigorie Sinaitul'' în slavonește, că în așezarea de la Paroria au fost și români. Sârcu își întemeiază părerea în deosebi pe o însemnare aflată la sfârșitul sbornicului Hludov, manuscris slavon din anul 1345, aflat azi în muzeul Rumianțev din Moscova.
Însemnarea sună în grecește: „Aceste două capete s-au scris de Fudulu, care le-a tradus din grecește în bulgărește... când eram la Paroria cu frații”. Părerea lui Sârcu a fost îmbrățișată și de alți învățați. Dar alții au contestat că acest nume ar fi indicat pe vreun român, deoarece cuvântul Fudulu e de origine turcească și el nu ar fi putut trece așa de timpuriu în [[limba română]]. Dar dacă ar fi putut trece la greci și bulgari, de ce nu ar fi putut trece și la români, aflați în număr așa de mare printre greci și bulgari? De altfel, e de remarcat că până azi numele acesta a primit o răspândire deosebită și un accent de mare familiaritate mai ales între români. Mitropolitul Tit Simedrea socotește că acest nume a putut intra în limba română prin alte popoare turcmene care au trăit mai mult printre românii din nordul Dunării, pecinegi, uzi, cumani. De altfel, s-ar putea ca acest nume să fie și o transcriere greșită a numelui Fundulea, care în forma aceasta și în cea prescurtată Fundi, se găsește și azi ca nume specific printre românii macedoneni.
==== Scrierile lui Teofan ====
Dar argumentul cel mai hotărâtor pentru legătura lui Grigorie Sinaitul cu românii, îl vede mitropolitul Tit Simedrea în faptul că acela purta corespondență cu voievodul Nicolae Alexandru al Țării Românești. Această știre se află în ''Viața sfântului Maxim Cavsocalivitul'', scrisă în a doua jumătate a secolului XIV de Teofan, episcopul Peritoriei din Tracia (pe la 1350), fost egumen al [[Mănăstirea Vatopedi (Muntele Athos)|Vatopedului]]. Acest Maxim a fost unul dintre cei mai renumiți asceți în Atos în secolul XIV și foarte apropiat de Grigorie Sinaitul. Dornic de a se deprinde cu viața de rugăciune neîncetată, a plecat din Atos la Paroria „către capătul Macedoniei”. La unele din desele convorbiri duhovnicești dintre sfântul Grigorie Sinaitul și Maxim Cavsocalivitul, pare să fi asistat și Teofan, biograful acestuia.
În ''Viața lui Maxim'' scrisă de Teofan, se spune despre sfântul Grigorie, după moartea lui: „Mulți din ucenicii săi, după adormirea lui și călătoria la Dumnezeu, au ieșit ca niște stele strălucitoare și au împodobit marginile pământului”, deci au ajuns până la marginile teritoriului locuit de dreptcredincioși, așadar și la Români.
În plus, Teofan comunică un amănunt foarte însemnat pentru români. E vorba de o corespondență a lui Grigorie Sinaitul cu „împărații pământului” între care înșiră, pe lângă împăratul bizantin și țarul Ion Alexandru al Bulgariei și Ștefan al Serbiei, încă un Alexandru, care nu poate fi decât [[Nicolae Alexandru]] al Țării Românești (propriu-zis asociat la domnie de tatăl său, Ioan Basarab (1310-1352) și apoi singur stăpânitor (1352-1364). Căci altă țară ortodoxă nu mai exista în vremea aceea.
:''Și împăraților pământului, Andronic, zic, și Alexandru, Ștefan și Alexandru le-a scris, doritori fiind ei, de minunatele lui învățături prin epistole. Prin aceasta se înmulțește schima călugărilor în locurile și cetățile acelora, prin virtutea și învățătura cuviosului părinte Grigorie Sinaitul'' (§ 18, 90).
Dar unde s-au înmulțit propriu-zis mănăstirile și călugării așa de mult în acea vreme în lumea ortodoxă, ca în Țara Românească, unde îndată după aceea iau naștere primele mari mănăstiri organizate? Teofan, ca fost stareț la Vatoped, cunoștea pe voievodul român, din daniile pe care acesta începuse să le facă la [[Mănăstirea Cutlumuș (Muntele Athos)|mănăstirea Cutlumuș]] din Atos, sau la care starețul acestei mănăstiri, viitorul mitropolit (nominal) al Țării Românești, venise în această țară după ajutoare.
=== Mănăstirile românești ===
{{Main|Începuturile monahismului românesc}}
În actul Sinodului patriarhal de la Constantinopol din 1359, prin care se confirmă trimiterea lui [[Iachint de Vicina]] ca mitropolit al [[Mitropolia Ungrovlahiei|Țării Românești]], se dispune ca nu numai [[laicat|laicii]] și [[cleric]]ii din Tara Românească să asculte de el, ci și monahii. Deci existau monahi și deci și mănăstiri încă înainte de întemeierea [[Mănăstirea Vodița|Vodiței]] și Tismanei, poate însă că nu atât de solid organizate și bogat înzestrate de voievozi ca cele de după aceea, ci ca niște [[schit]]uri și mănăstiri mai mici, născute din râvna poporului.
Mănăstirile românești, puse sub oblăduirea unui mitropolit așezat într-un scaun statornic în statul românesc independent, iau ființă în atmosfera fierbinte de credință creată de mișcarea isihastă. Așa se explică faptul că aproape toate schiturile lor, așezate pe vârful unui deal din apropiere, au ca hram „[[Schimbarea la Față]]”, întrucât sihaștrii trăitori în ele, sau prin chilii apropiate de ele după metoda isihastă năzuiau să se împărtășească prin nevoințele și prin rugăciunea lor neîncetată de lumina taborică. De altfel, aproape toate mănăstirile mari care s-au întemeiat în cursul timpurilor în Țara Românească și în Moldova și-au avut antecedentele în asemenea schituri sau în [[chilie|chiliile]] unor [[sihastru|sihaștri]] singuratici de pe vârful vreunui munte sau deal din apropiere. Așa au putut lua ființă și primele mănăstiri românești în apropierea unor schituri și chilii de pe un munte din apropiere. E de remarcat apoi caracterul familiar și popular pe care-l are numele de sihaștri la poporul român și rezonanța lui de mare vechime.
=== Poporul român și isihasmul ===
Această atmosferă creată de isihasm a fost un factor însemnat în susținerea luptei poporului român de apărare în fața atacurilor necurmate ale semilunei. Țările românești au rămas astfel ultimul refugiu al întregii mișcări monahale isihaste și al credinței fierbinți susținută de ea în lumea ortodoxă. Sihaștrii au fost nu numai foarte apropiați poporului, ci și voievozilor, susținându-i în lupta lor de apărare a țărilor românești, ca ultimul refugiu al vieții de rugăciune și de dreaptă credință.
De aici vedem că sihaștrii nu s-au preocupat de rugăciunea neîncetată într-un dezinteres total de viața poporului dreptcredincios, ci au însuflețit pe voievozi și pe toți dreptcredincioșii creștini români la lupta de apărare a țării lor creștine pentru a putea slăvi în ea în libertate pe Hristos Dumnezeu și nu numai ei, ci și călugării și cărturarii celorlalte popoare ortodoxe, refugiați aici după ce țările lor fuseseră ocupate de turci. Nicăieri isihasmul, această lume a sihaștrilor, oameni locuind în sihăstrii (în locuri de liniștire = ήσυχαστηρια), nu a avut un rol atât de hotărâtor, în susținerea luptei de apărare a teritoriului național, ca în țările românești.
=== Paisianismul ===
{{Main|Paisianism}}
O prezență spirituală masivă a sfântului Grigorie Sinaitul, mai bine zis a duhului lui la noi, ne este certificată și în secolul XVIII. [[Paisianism|Mișcarea duhovnicească mănăstirească din acel]] secol este legată de reînnoirea practicii rugăciunii lui Iisus, sub influența scrierilor lui Grigorie Sinaitul. Starețul [[Vasile de la Poiana Mărului]] (la 40 km în munți de la Râmnicul Sărat), la care a ucenicit [[Paisie Velicicovschi]], a insistat pentru înviorarea acestei practici prin precuvîntările lui la opera lui Grigorie Sinaitul și a lui [[Filotei Sinaitul]], care toate nu fac decât să explice această rugăciune și să pledeze pentru ea, pe baza scrierilor lui Grigorie Sinaitul.
==Citate==
*en: [http://www.gsinai.com/rw/articles/articles_home_files/050821StGregoryofSinai.php The Second Feast of the Monastery]
*en: [[Wikipedia:Gregory_of_Sinai]]
* ''Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii'', vol. VII, Humanitas, Bucureşti, 1999 (ed. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae).
==Note==
[[Categorie:Cuvioși]]
[[Categorie:Teologi]]
[[Categorie:Istoria Bisericii]]
[[Categorie:Ortodoxia în România]]
[[en:Gregory of Sinai]]
