Modificări

Salt la: navigare, căutare

Anaforaua

10 octeți șterși, 19 iulie 2007 17:34
fără descrierea modificării
{articol în lucru}Termenul grecesc '''anafora''' (gr. αναφορα/rus. возношение), care în româneşte are sensul de „ofrandă "ofrandă (oferire)"<ref>Niciodată acest cuvânt nu a avut o traducere românească unanim recunoscută. Sf. Ierarh Dosoftei, în traducerea sa, lasă cuvântul „anaforă” "anaforă" (netradus), din cauza că nu a găsit un termen potrivit. În prezent folosirea acestui termen poate fi chiar „periculoasă”"periculoasă", datorită confuziei aproape generale dintre anaforă şi antidor. Sensul verbului αναφερω este acesta de a ''înălţa, a ridica ceva'' – în cazul acesta ''Cinstitele Daruri.''</ref> , desemnează partea principală a Dumnezeieştii Liturghii sau, mai bine zis, rugăciunea euharistică centrală în timpul căreia se sfinţesc şi se prefac darurile de pâine şi vin (amestecat cu apă) în Trupul şi Sângele Domnului nostru [[Iisus Hristos]]. În tradiţia liturgică rusă, anaforaua a mai fost numită şi „canon euharistic” "canon euharistic" (inspirată din teologia occidentală), dar această denumire nu este întru totul corectă<ref>Diacon Mihail Jeltov (Zheltov), Анафора, în Православноя Энциклопедия, Т. 2, с. 279</ref>.
Uneori prin Anafora se înţelege o parte mai vastă a Liturghiei sau chiar întreaga Liturghie a Credincioşilor, dar în realitate ea se referă la momentul ce urmează după cuvintele „Să "Să mulţumim Domnului” Domnului" şi se încheie cu ''Amin''-ul de la ecfonisul „Şi [[ecfonis]]ul "Şi ne dă nouă cu o gură şi o inimă...".
== Istoricul Anaforalelor ==
Avem însă mărturii şi mai vechi, de la Sf. Iustin Martirul şi Filosoful († 165/166)<ref>Apologia I, cap.65-67</ref>, dar acestea nu conţin textul Anaforalei, ci o simplă descriere în care se amintesc doar momentele de bază ale Anaforalei de la mijlocul secolului II şi care, în esenţă, sunt asemănătoare cu cele de astăzi.
 
Din secolele următoare avem şi alte referinţe la vechile Anaforale. Cele mai importante dintre ele sunt:
*''Testamentum Domini nostri Jesu Christi'', scriere care datează de prin sec. II-III<ref>Cercetătorii apuseni au stabilit ca dată a scrierii – începutul secolului V (Funk), iar studiile critice ortodoxe arată clar şi convingător că scrierea e mult mai veche, chiar dacă nu sunt excluse şi anumite interpolări mai târziii – pe la sfârşitul sec. IV, începutul sec. V. A se vedea Prof. Prot. Liveriy Voronov, Литургия по «Testamentum Domini nostril Jesu Christi», БТ 6, сс. 219, şi Mihail Arranz, op.cit., pp. 14, 30.</ref> şi care reflectă tradiţia liturgică siriacă din acea perioadă. Ideile teologice ale acestei Anaforale sunt asemănătoare cu cele din Anaforaua lui Ipolit Romanul.
== Structură ==
În general, Anaforale au aproximativ aceeaşi structură:
* 0 Dialog preanaforal<ref>Acesta a fost notat cu „0” (zero), întrucât nu face parte din însăşi Anaforaua euharistică, dar se găseşte înainte de fiecare text al acesteia.</ref>
*1 Introducerea (''Praefatio''<ref>Şi Cina Pascală iudaică avea acestă parte componentă numită « zecharot » şi care a influienţat într-o oarecare măsură anaforaua creştină.</ref>) care conţine: ''a) ''Laudă şi mulţumire adusă lui Dumnezeu-Tatăl, ''b)'' o descriere despre facerea lumii şi a omului, şi alta despre ''c)'' mântuirea prin Hristos, Care S-a făcut Om pentru noi;
*2 Imnul de împreuna slăvire cu Îngerii (''Sanctus'');
==Legături externe==
*[http://teologie.com.md/biblios/studii/stud_anafora.pdf Lucrarea ''Anaforalele şi Liturghiile Byzantine'' - Studiu istorico-liturgic de ierom. Dr. Petru Pruteanu]
 
[[Categorie:Liturgică]]
Birocrați, interwiki, renameuser, Administratori
17.150 de modificări

Meniu de navigare