2.632 de modificări
Modificări
m
Adăugare legătură
Din descrierea făcută de diaconul Paul de Alep, care a vizitat Mănăstirea Radu Vodă în trecerea lui prin București, în 1657, aflăm că era o zidire măreață cu priveliște foarte plăcută. „''Biserica sa este mare și spațioasă, zveltă, mult ornamentată și acoperită în întregime cu picturi''”.<ref>Valentina Bilcea, Angela Bilcea, ''Dictionarul monumentelor și locurilor celebre din București'', Editura Meronia, București, 2009, pp.255-258.</ref>
În perioada domniei lui [[Constantin Brâncoveanu]] (1688-1714), cele mai multe lăcașuri de cult au fost restaurate și extinse, printre acestea fiind și Mănăstirea Radu Vodă, împreună cu palatul domnesc de aici și cu unele din proprietățile acesteia. În 1714 i s-a adăugat pridvorul, iar biserica a fost zugrăvită. Dar imediat după aceea au urmat domniile fanariote, iar Mănăstirea Radu Vodă nu a mai fost restaurată. Călugării atoniți de la Mănăstirea Iviron, care au administrat-o până la [[secularizarea averilor bisericești ]] din 1863, au exploatat la maximum metocurile și proprietățile Mănăstirii Radu Vodă, dar nu s-au ocupat și de refacerea sfântului lăcaș. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, așezământul monahal se afla într-o stare deplorabilă, clădirile fiind grav afectate de cutremurele din 1790, 1793 și 1794. Nu s-au făcut reparații, iar în urma cutremurului puternic din 1838 turlele au fost grav avariate, amenințând să se prăbușească, iar palatul domnesc, pridvorul și chiliile au fost ruinate.
Odată cu secularizarea averilor mănăstirești, în 1863, călugării greci au părăsit mănăstirea și au luat cu ei majoritatea bunurilor de aici, care nu au mai fost niciodată recuperate. Istoricul G.I. Ionnescu-Gion descrie cum au plecat egumenii greci cu odoarele de preț de la Radu Vodă: „''Hrisoave, candele, paftale, cărți legate în argint și în aur, acele pergamente aurite și argintate ale Domnilor și ctitorilor, cu peceți de plumb sau de ceară, admirabile hrisoave care ar fi explicat atâtea lucruri(…). Cu lăzile, cu coșurile, cu sacurile au cărat Egumenii de la Radu-Vodă și de la alte mănăstiri închinate, pentru ca să le trimită în patria lor, ori să le vândă aici sau la Contantinopol (…). Şi dreptate a avut Cezar Bolliac, când, la 1863, a spart cu topoarele ușile de la Radu-Vodă ca să dea afară pe Egumen și să pună mâna pe actele și odoarele ce mai rămăseseră!''”<ref>G.I. Ionnescu-Gion, ''Istoria Bucurescilor'', cap VIII, Stabilimentul Grafic I.V.Socescu, 1899, pp.251-251.</ref>
