2.632 de modificări
Modificări
m
Adăugare legătură
În 1821, mănăstirea a fost ocupată de trupele otomane sosite în Țara Românească pentru a lupta cu trupele Eteriei conduse de Alexandru Ipsilanti. La plecare, turcii au devastat mănăstirea, aducând distrugeri însemnate în special picturii interioare. Biserica mănăstirii a fost reparată parțial în 1832, dar pictura sa a fost restaurată abia în anii 1970.<ref>Veniamin Nicolae, ''Ctitoriile lui Matei Basarab'', Editura Sport-Turism, București, 1982</ref>
În ''Catagrafia Țării Românești'', din 1823, se menționa că Mănăstirea Plătărești se află într-o stare de degradare avansată, având prăbușite ambele turle.<ref name=arheologie/> În 1836, mănăstirea a intrat în subordinea Departamentului Credinței (echivalentul Ministerului Cultelor în perioada [[Regulamentul Organic|Regulamentului Organic]]), care a transformat-o în penitenciar destinat femeilor. Acest penitenciar a funcționat până în anul 1844, când mănăstirea împreună cu toată averea sa mobilă și imobilă a fost transferată către [[Mitropolia Ungro-Vlahiei]], sub a cărei autoritate a rămas până în anul 1863, când, în urma secularizării averilor mănăstirești, a fost transferată în administrarea statului, funcționând ca [[Parohie|biserică de parohie]] pentru satul Plătărești.<ref name=episcopia/>
În timpul Primului Război Mondial, mănăstirea a fost ocupată (în 1916) de trupele bulgare, care au transformat-o în depozit de materiale de război. Trupele bulgare au produs noi devastări la mănăstire, printre și arderea întregii arhive și a cărților de cult.<ref name=lumina/> Ca urmare, în arhiva mănăstirii nu s-a păstrat nici un document mai vechi în legătură cu istoricul său. Au scăpat de la distrugere doar 10 [[Minei|mineie]] cu litere grecești, tipărite la [[Constantinopol]] în 1843, 11 mineie tipărite cu litere chirilice, un [[triod]] tipărit la Veneția în anul 1839, un [[penticostar]] din 1820, o [[cazanie]], un [[tipic]] și un [[octoih]], aflate în prezent la Muzeul de Istorie din Slobozia.<ref>[https://adevarul.ro/stiri-locale/calarasi/foto-manastirea-fortareata-de-la-plataresti-1444001.html Ionela Stănilă, Mănăstirea-fortăreață de la Plătărești. ''Povestea lăcașului de cult în care a funcționat o închisoare de femei și un spital pentru alienații mintal''], 7 iunie 2013, ''Adevărul.ro'', accesat 24 noiembrie</ref>