Modificări

Salt la: navigare, căutare

Episcopia Vadului

1 octet adăugat, 9 martie 2024 20:39
m
Ortografie
Conform Pr. Mircea Păcurariu, Eftimie trebuie considerat mitropolit peste întreg Ardealul, după cum reiese chiar din actul lui de numire, deci și peste comitatele care până la el aparțineau eparhiei Vadului. După retragerea sa din scaun, a fost numit ca mitropolit în Alba Iulia Hristofor ([[6 iunie]] 1574), iar comitatele din nordul Transilvaniei, deci cele aparținând Vadului, au fost puse, prin 1576, sub ascultarea unui episcop cu numele ''Spiridon''. Aceste comitate erau: Turda, Cluj, Dobica, Solnocul dinlăuntru (interior), la care au fost adăugate și Solnocul de mijloc și Crasna. Numirea lui Spiridon și peste ultimele două comitate își are explicația în prevederile tratatului de pace de la Speyer din 1570, dintre împăratul Maximilian de Habsburg și principele Ioan Sigismund, când au fost cedate Transilvaniei comitatele știute.
=== Ioan ===
El a păstorit timp mai îndelungat, căci abia în ultimii ani ai secolului al XVI-lea, este întâlnit un nou episcop de Vad, pe ''Ioan'' de la mănăstirea Cerna, din zona Hațeg-Hunedoara. Mult timp a fost cunoscut în istoriografia românească sub numele greșit de Ioan Cernea.
2.632 de modificări

Meniu de navigare