2.632 de modificări
Modificări
Reorganizare, adăugare detalii despre curentul râmnicean
Cu toate acestea, prin cărțile sale de slujbă în românește, „datina străină a primit o lovitură de moarte”, după cuvântul lui Nicolae Iorga.
În secolul XVIII, procesul a fost continuat în special de [[Damaschin Voinescu|Damaschin al Râmnicului]] în Țara Românească și de Sf. [[Iacob Putneanul]] în Moldova, luptând de asemenea și cu noua influență greco-fanariotă care chiar a avut încercări de a înlătura limba română din cult.
La sfârșitul secolului, prin activitatea episcopilor [[Chesarie al Râmnicului|Chesarie]] și [[Filaret al Râmnicului|Filaret]] s-au tipărit [[Mineiele de la Râmnic]] (1776-1780), ce „''au făcut să se audă pentru prima oară în biserică, în zilele de rând, slujba românească în totalitatea ei''”<ref>[[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.</ref>.
Astfel, activitatea de traducere a slujbelor în secolul XVIII a fost dominată cultural de cărturarii râmniceni.
{{Citat|Prin episcopii cărturari care au păstorit aici (la Râmnic n.n.), prin colaboratorii lor (traducători, diortositori, meșteri tipografi), prin cărțile tipărite și prefețele lor originale (Mineiele de la Râmnic), prin școlile pe care le susținea, Râmnicul a devenit acum cel mai însemnat centru cultural al Țării Românești, îndeplinind un rol asemănător celui al mănăstirii Neamț în perioada sa de maximă înflorire, sub starețul [[Paisie de la Neamț|Paisie]], și în anii imediat următori. Toată această prodigioasă activitate a decăzut apoi sub ultimii ierarhi greci care au păstorit aici.|Pr. [[Mircea Păcurariu]]}}
== Note ==
