2.632 de modificări
Modificări
m
Adăugare legătură
În atmosfera vieții patriarhale de acum câteva veacuri, credincioșii fiecărei parohii participau în zilele de duminică și sărbătoare la slujbele din bisericile lor, oficiate de preoți din neamul și satul lor, recomandați de ei înșiși pentru [[hirotonie]]. La [[slujbă|slujbe]], el era ajutat de un [[cântăreț]] (numit în Ardeal cantor, iar în unele regiuni dascăl și diac, adică învățător, întrucât se ocupa și de instruirea copiilor din sat) și de un [[paracliser]] (crâsnic, făt, pălămar). După liturghie, în biserică sau în curtea ei, în care se afla și cimitirul cu osemintele părinților, moșilor și strămoșilor, preotul cu bătrânii satului discutau diferite probleme de interes obștesc ori aplanau unele neînțelegeri ivite între credincioși.
O influență covârșitoare asupra sufletului românesc au exercitat slujbele bisericești - îndeosebi [[Sfânta Liturghie]], care în anumite zone a început să fie săvârșită în [[limba română|limba poporului ]] încă din a doua jumătate a veacului al XVI-lea, la care se adăugau [[spovedania]] și [[Împărtășanie|împărtășania]], cel puțin de două ori pe an, [[post]]urile (cele patru mari de peste an și zilele de miercuri și vineri), [[Cazanie|Cazania]] în românește, citită după slujbă, dar chiar și producțiile folclorice: colinde, cântece de stea, legende religioase.
Toate acestea au oferit credincioșilor nu numai o învățătură de credință, potrivită cu nevoile și gradul lor de pricepere, ci le-au oferit mai ales norme de viață morală, pilde de aleasă viețuire creștină și de dragoste de pământul strămoșesc și de semeni, note specifice ale spiritualității ortodoxe românești.
