{{Teologie}}'''Patristica''' sau '''Patrologia''' este disciplina teologică care studiază istoria și conținutul doctrinei [[Sfinții Părinți|Părinților Bisericii]], doctrină închegată ca [[Sfânta Tradiție|tradiție]], acceptată în comun de întreaga [[Biserică]] într-o perioadă a istoriei bisericești, în care s-a transmis și asimilat învățătura apostolică într-o formă autentică și normativă.
În mod convențional, patristica începe cu perioada post-apostolică ([[Apostolul Ioan]] moare în jurul anului 95) și se termină cu perioada ultimului [[Sinoade Ecumenice|Sinod Ecumenic]] (sfântul [[Ioan Damaschin]] moare pe la anul 753), dar aceasta nu înseamnă că spiritul patristic nu a continuat în Biserică. Cei mai mulți [[teolog]]i și patrologi integrează astfel în Patristică pe sfântul [[Simeon Noul Teolog]] (+1022), pe scriitorii bizantini din secolele XIII-XIV care au dezvoltat doctrina [[Isihasm|isihastă]] și învățătura despre [[Energii divine necreate|energiile divine necreate ]] (Sf. [[Grigorie Palama]]), și chiar pe sfântul [[Nicodim Aghioritul]] (+1809).
Tradiția patristică are caracterul unei sinteze [[Teologie dogmatică|dogmatice]] la care au contribuit [[Părinții apostolici|bărbații apostolici]], [[Apologetică|apologeți]], [[Mucenic|martiri]], [[mărturisitor]]i, scriitori bisericești, părinți ai Bisericii.