Sursele despre întemeierea acestui sfânt lăcaș sunt relativ puține și, uneori, contradictorii.

: ''În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, la anul 1814, pe timpul M.S. Ioan Caragea Voevod şi al P.S. Mitropolit Nectarie s-au ridicat pe acest teren donat de proprietara Uţa Cantacuzino Corneanca această Sfântă Biserică şi chilii împrejur spre a servi de chinovie pentru monahi de către cuvioşia sa ieroschimonahul Arsenie, stareţ, şi cu ajutorul a 4 fraţi Rucăreni. Acea biserică fiind mică, la anul 1858 Martie şi sub căimăcănia M. S. Alexandru D. Ghica Voevod, cu binecuvântarea P. S. Mitropolit Nifon și după inițiativa P. Cuv. S. Arhim. Eftimie, stareț, s-a dărâmat și s-a început cea de astăzi, dând tot concursul său până la terminarea de roșu și învelitoarea ei, iar încetând din viață s-a terminat de către succesorul său P. Cuv. S. Arhim. Antonie, care a contribuit cu mai tot ce a avut, cum și alți de Dumnezeu creștini a cărora pomenire va fi veșnică și s-a sfințit această sfântă Biserică tot cu hramul ce l-a avut: „Izvorul Tămăduirii”, la 31 martie 1866.''