105 modificări
Modificări
m
Corectarea redirecționării
{{Teologie}}'''Arheologia biblică''' este o disciplină auxiliară a studiului [[Vechiul Testament|Vechiului]] şi [[Noul Testament|Noului Testament]].
Învăţătura creştină ortodoxă consideră că Revelaţia adresată de Dumnezeu omului este cuprinsă în [[Sfânta Scriptură]] şi [[Sfânta Tradiţie]]. Sfânta Scriptură, constituită din Vechiul şi Noul Testament, este cuvântul lui Dumnezeu scris în cadrul Bisericii, sub inspiraţia Sfântului Duh şi pentru cerinţele spirituale ale credincioşilor ei. Cu multe veacuri în urmă, Sfântul [[Ioan Gură de Aur]], Patriarhul [[Constantinopol]]ului, scria la începutul monumentalei sale lucrări, "[[Omilie|Omilii]] la [[Evanghelia după Matei|Matei]]", cuvinte minunate despre însemnătatea Sfintei Scripturi pentru viaţa noastră. Aceste cuvinte, pe care le admirăm astăzi, vor rămâne pentru totdeauna un tezaur în [[sanctuar]]ul literaturii Bisericii creştine: "Ar fi trebuit să nu avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viaţă curată încât harul [[Sfântul Duh|Duhul]]ui să fi ţinut locul Scripturilor în sufletele noastre. Şi după cum Sfintele Scripturi sunt scrise cu cerneală, tot aşa ar fi trebuit ca şi inimile noastre să fi fost scrise cu Duhul cel Sfânt. Dar pentru că am îndepărtat harul acesta, haide să pornim pe o nouă cale, ca să-l dobândim iarăşi. [[Dumnezeu]] nu a vorbit prin scrieri cu [[Noe]], cu [[Avraam]] şi cu urmaşii lui, cu [[Iov]] şi cu [[Proorocul Moise|Moise]], ci a vorbit cu ei faţă către faţă, pentru că a găsit curat [[suflet]]ul lor. Când însă întregul popor a căzut în [[păcate]] grele, atunci da, a fost nevoie de scrieri, de table, de însemnarea în scris a tuturor faptelor şi cuvintelor lui Dumnezeu. Şi vei vedea că acelaşi lucru s-a petrecut nu numai pe vremea [[sfinţi]]lor din Vechiul Testament, ci şi pe vremea sfinţilor din Noul Testament." <ref>Sfântul Ioan Gură de Aur, ''Scrieri, Partea a treia, Omilii la Matei.'' Traducere, introducere, indici şi note de Pr. [[Dumitru Fecioru]], Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 1994, p.15</ref> Între Scriptură şi Biserică există o legătură organică, căci Biserica a avut un rol determinant în ceea ce priveşte fixarea canonului biblic, adică în recunoaşterea autenticităţii şi canonicităţii cărţilor şi prin aceasta a devenit un factor important care susţine cu responsabilitate autoritatea colecţiei cărţilor Vechiului şi Noului Testament. <ref>Bria Ion, "Scriptură şi Tradiţie. Consideraţii generale", în ''Studii Teologice'', nr. 5-6, 1970, p. 20-21</ref>
Ambele Testamente sunt părţi integrante ale aceluiaşi plan dumnezeiesc: mântuirea lumii – în Vechiul Testament pregătită şi prevestită, iar în Noul Testament arătată şi împlinită. Cuvintele pe care Sfântul [[Apostolul Pavel|Apostol Pavel]] le adresează Galatenilor „Încât legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm prin credinţă” (Gal. 3, 24), nu trebuie înţelese în sensul că Vechiul Testament şi-a pierdut vreodată valoarea lui în Biserica creştină. Vechiul Testament cuprinde revelaţia adresată poporului Israel, care avea menirea să pregătească venirea Mântuitorului [[Iisus Hristos]], Cel ce urma să aducă descoperirea desăvârşită în legătură cu tot ceea ce era de folos omului pentru [[mântuire]]. Una dintre cele mai potrivite definiţii date Vechiului Testament de către [[Sfinţii Părinţi]] este aceea de „pedagog către Hristos”. Cine nu se hotărăşte să studieze cu seriozitate şi interes corpusul scrierilor sfinte ebraice în care s-au păstrat cuvintele dumnezeieşti transmise nouă de-a lungul istoriei Israelului biblic nu poate înţelege nici opera răscumpărătoare a Mântuitorului Hristos, nici bogăţia spiritualităţii răsăritene şi nici ideile centrale ale ecleziologiei ortodoxe <ref>Chiţescu, N., "Scriptură, Tradiţie şi Tradiţii", în rev. ''Ortodoxia'', nr. 3-4/1963, p. 363-367</ref>.
