Modificări

Salt la: navigare, căutare

Ștefan cel Mare și Sfânt

55 de octeți adăugați, 13 august
m
Profilul moral al lui Ștefan cel Mare și posteritatea sa: Actualizare link-uri.
==Profilul moral al lui Ștefan cel Mare și posteritatea sa==
Personalitatea lui Ștefan cel Mare i-a fascinat atât pe contemporani, cât și pe urmașii săi direcți. Politician și tactician abil, a încercat, cu rezultate notabile, să impună Moldova ca entitate statală relativ autonomă într-unul din punctele cheie ale drumurilor comerciale euro-asiatice și la granița între cele trei mari puteri regionale Regatul Ungariei, Regatul Poloniei și Imperiul Otoman, aflat la acea dată în ascensiune. Angajat într-un sistem de alianțe complicat, schimbat în funcție de evoluția situației locale, el a reușit să-și păstreze tronul vreme de 47 de ani, punând capăt unei perioade de instabilitate politică de un sfert de secol.
Reușitele sale militare i-au câștigat respectul și chiar admirația contemporanilor, și au captat imaginația posterității. A fost numit Ștefan „cel Mare” de la scurt timp după moartea sa, într-o scrisoare adresată de regele Sigismund al Poloniei domnitorului Petru Rareș<ref>Ion Ursu, op.cit..., p. 438</ref>, iar cronicarii l-au numit „cel Viteaz”.Domnia lui a rămas un reper pentru urmașii săi și legitimarea dinastică de la el a avut o importanță fundamentală pentru mai bine de un secol după moartea lui.
Personalitatea lui a făcut obiectul multor speculații, atât din partea contemporanilor cât și a posterității. Cărturarul Grigore Ureche, scriind cu două secole mai târziu, îl vedea ca pe un om mic de statură, impulsiv și irascibil, dar curajos și altminteri practic, perseverent și mereu gata de acțiune. Într-o descriere frecvent citată a domnitorului, el îl descrie astfel:
Totuși, dacă se poate accepta ideea că domnitorul era irascibil, Ion Ursu arată că este greu de crezut a doua afirmație a lui Ureche, cu privire la uciderile nemotivate „la ospețe”. Decapitări de boieri sunt puține (Ion Ursu enumeră trei, pentru acte de trădare), iar cele mai severe sancțiuni sunt pentru încălcarea ordinelor militare, sau ca gesturi excepționale față de unii dușmani pe care căuta să îi demoralizeze. O posibilitate este ca Ureche să-l fi confundat cu unii urmași ai lui precum Ștefăniță Vodă sau Ștefan Lăcustă.
Ștefan s-a distins totodată prin realism politic și abilitate diplomatică, după cum o arată și reușita excepțională a unei domnii atât de lungi. Pentru reușitele lui, mai ales în luptele împotriva otomanilor, și-a căpătat de la Papa Sixt al IV-lea (1475-14831475–1483) și apelativul de „atlet al lui Hristos”, iar de mulți cronicari contemporani de la curțile polonă și maghiară a fost numit deja „erou”.
A fost apreciat de contemporani, și mai ales de posteritate ca un om drept și un reper în administrarea dreptății, și s-au păstrat în memoria populară multe legende cu privire la acte de dreptate făcute de Ștefan de-a lungul domniei sale. De asemeni, se pare că a fost iubit de țară și cinstit ca un părinte al țării încă din timpul vieții, după cum o mărturisește și cronicarul Ureche, care spune că la moartea domnitorului „prea Ștefan Vodă l-au îngropat țara cu multă jale și plângere în mănăstire la Putna, care era zidită de dânsul, jale era, că plângea toți ca pe un părinte al său...”
Luând în considerare aceste lucruri, precum și evlavia extraordinară a domnitorului, mai ales în ultima perioadă a vieții sale, Biserica Ortodoxă Română a considerat că pentru scăderile sale omenești, domnitorul se va fi pocăit, după cum o arată, de altfel, și mai multe documente în care domnul mărturisește că este pedepsit „pentru păcatele sale”. De aceea, nu a considerat aceste argumente drept hotărâtoare în luarea hotărârii de canonizare a domnitorului.
De altfel, binecredinciosul Ștefan a dat dovadă, de-a lungul întregii sale domnii, de o profundă credință în Dumnezeu, de smerenie și evlavie. Preocupat din ce în ce mai mult, mai ales în a doua parte a vieții, de viața veșnică și de mântuirea sufletului său, domnul își dăruiește mare parte a averilor înzestrării de biserici și mănăstiri și cere mereu rugăciunile Bisericii pentru sufletul său, pentru familia sa, dar și pentru oștenii săi căzuți în luptă și pentru întreaga țară.
Se pare că avea o deosebită evlavie în primul rând față de Maica Domnului și față de sfinții mucenici militari – Sf. [[Gheorghe Purtătorul purtătorul de Biruințăbiruință|Gheorghe]] ([[23 aprilie]]), Sf. [[Dimitrie Izvorâtorul de Mir|Dimitrie]] ([[26 octombrie]] și, în plan secundar, Sf. [[Procopie ]] ([[8 iulie]]). Potrivit unor surse izolate, fiecare din acești trei sfinți i s-ar fi arătat înaintea unor bătălii, vestindu-i biruința.
Potrivit tradiției, Ștefan ar fi ridicat câte o biserică sau mânăstire după sau în amintirea fiecărei bătălii, și într-adevăr, acesta a ridicat multe biserici pe locurile unor bătălii purtate cu ceva vreme în urmă, și, mulțumind atât pentru victorii cât și pentru înfrângeri, a înzestrat cu multe daruri și beneficii o mulțime de biserici și mănăstiri din cele care existau deja în Moldova sau la Sfântul Munte.
Domnul primește înfrângerea dramatică de la Războieni cu smerenie, ca pe voia lui Dumnezeu, după cum o arată pisania bisericii construite de el pe locul bătăliei douăzeci de ani mai târziu, care spune simplu: „cu voia lui Dumnezeu au fost biruiți creștinii de către păgâni”, ridicând biserica pentru pomenirea sa, a familiei sale și a mulțimii de oșteni căzuți pe acel loc. Iar prin Grigore Țamblac el își vestește cu smerenie înfrângerea Curților europene: „Eu împreună cu a mea curte am făcut tot ce am putut [...] Acest lucru socotesc că a fost voia lui Dumnezeu ca să mă pedepsească pentru păcatele mele” <ref>Cit. în Ion Ursu, ''op.cit.'', pp. 139-140139–140.</ref>
Astfel, în jurul personalității lui Ștefan cel Mare s-a construit, încă de când acesta era în viață, dar mai ales după moartea sa, aura unui personaj de legendă – de erou și sfânt în același timp, făcând obiectul venerației atât pentru calitățile sale militare și justițiare, cât și ca un personaj miraculos. I se atribuie, direct sau indirect, o serie de minuni, unele cu semnificație militară, altele nu.
Astfel, potrivit legendei, clopotul mare al Mănăstirii Putna a bătut singur de fiecare dată când țara a fost în mare pericol, chemându-l parcă pe domnitor la luptă, iar domnul însuși a devenit un personaj de baladă, gata oricând să vină în ajutor Moldovei, în vreme de primejdie. Alte legende îl prezintă ca apărând misterios pentru a ajuta oameni la ananghie sau pentru a împărți dreptatea, uneori chiar în chip de înger <ref>A se vedea, de exemplu, legendele anexate la volumul ''Binecredinciosul Voievod al Moldovei Ștefan cel Mare și Sfânt'', ed. Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 1992, precum și volumul: ''[httphttps://www.stefancelmare.ro/documente/dyn_doc/Portret-in-legenda.pdf Ștefan cel Mare și Sfânt, 1457-15041457–1504: Portret în legendă]'' editat de Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” - Mănăstirea Putna, ed. a II-a, 2011. </ref>.
Această imagine a domnului a trecut din memoria și evlavia populară în literatura cultă și în discursul istoriografiei naționale, Ștefan cel Mare devenind una dintre figurile eroice centrale ale acesteia.
Astfel, dacă Ștefan cel Mare și Sfânt a făcut obiectul evlaviei populare de la scurt timp după moartea sa, acest cult s-a amplificat și extins la nivelul întregii țări după crearea statului românesc modern, și a supraviețuit inclusiv perioadei comuniste.
Viața și personalitatea lui Ștefan cel Mare au făcut și obiectul a numeroase opere literare - poeme, balade, nuvele, romane, istorisiri, legende culte etc.<ref>A se vedea exemplele citate pe [httphttps://ro.wikipedia.org/wiki/%C5C8%9Etefan_cel_Mare98tefan_cel_Mare#Figura_.%C8.%99i_epoca_lui_.%C8.98tefan_cel_Mare_.%98tefan_cel_Mare_reflectate_%C3.%AEn_literatur.%C4%83_%C8%99i_art%C4.%83 Wikipedia:Ștefan cel Mare - Figura și epoca lui Ștefan cel Mare în literatură]. </ref>
În ultimii ani, a făcut și obiectul unor eforturi istoriografice de reevaluare, în context european, punând în evidență complicata conjunctură istorică și inevitabilele rezultate împărțite ale politicii interne și externe a domnitorului <ref>Inventariate și rezumate de exemplu în Bogdan Murgescu, ''Țările Române între Imperiul Otoman și Europa creștină'', Polirom, Iași, 2012, pp. 15-27 15–27 („Dimensiunea europeană a politicii lui Ștefan cel Mare”) și 35-43 35–43 („Ștefan cel Mare – 2004. Câteva reflecții la 500 de ani de la moartea domnitorului”).</ref>
===Cinstirea și [[proslăvire]]a===
984 de modificări

Meniu de navigare