Modificări

În cultul [[Vechiul Testament|Vechiului Testament]] trebuia să se aducă dimineaţa şi seara sacrificii de tămâie, pe altarul special amenajat în cortul Mărturiei şi apoi în templu, numit altarul tămâierii (Ieşire 30, 1-8); pe acest altar nu se ardea numai tămâie curată, ci erau amestecate încă patru ingrediente (Ieşire, 30, 34). Proorocul Maleahi (cap. 1, 11) prezice că după venirea lui Mesia se va aduce jertfă de tămâie de la răsăritul soarelui până la apus.

În cultul creştin găsim întrebuinţarea tămâiei încă din cele mai vechi timpuri. Astfel, canonul 3 al Sfinţilor Apostoli spune: “…Dar să nu fie iertat a se aduce altceva în altar decât untdelemn pentru candele şi tămâie la vremea aducerii înainte”. Sf. Ap. Pavel, în epistolele sale, inspirat de tămâierile din Vechiul Testament, zice că Mântuitorul S-a dat pe Sine jertfă lui Dumnezeu pentru noi “spre miros de bună mireasmă” (Ef. 5, 2), iar la II Cor. 2, 15, vorbind despre apostoli, zice că ei sunt lui Dumnezeu “bună mireasmă”.