4.112 modificări
Modificări
m
fără descrierea modificării
Între anii 1937-1939 călătoreşte în Elveţia, în Austria (familia sa avea ceva legături de rudenie cu cea a lui Freud), în Franţa şi în Anglia, întregindu-şi bagajul de cunoştinţe.
În [[1939]] revine în țară și începe să lucreze ca redactor la Revista Fundațiilor Regale, la recomandarea lui Camil Petrescu, de unde este înlăturat (împreună cu Vladimir Streinu) în anul 1940, în cadrul acțiunii de "purificare etnică" declanșată sub guvernarea Antonescu-Sima. Urmează o perioadă de privațiuni pe motive etnice (1940-1944).
Din 1944 revine la "Revista Fundațiilor Regale" depunând o intensă activitate publicistică și critică. Dar este din nou înlăturat în 1947, se pare în urma unui denunț al lui George Călinescu. În același timp, mai colaborează la ''Universul literar'', ''Libertatea'' și ''Viața românească''. Printre scriitorii săi favoriți se numărau Marcel Proust, André Gide, Aldous Huxley, Simone Weil.
===Perioada de mănăstire===
După moartea tatălui său (1967) începe să-și caute o [[mănăstire]]. În [[1975]] vine la mănăstirea unde se afla [[ieromonah]]ul [[Mina Dobzeu]], însă [[episcop]]ul Partenie refuză să-i permită șederea, așa încât părintele Mina îl trimite la [[arhiepiscop]]ul [[Teofil Herineanu]] de la Cluj-Napoca și la episcopul [[Iustinian Chira]] de la Maramureș. Întâmplarea a făcut însă ca în 1976 Constantin Noica să îl întâlnească, la o lansare de carte care a avut loc la Cluj-Napoca, pe Iustinian Chira, bun prieten al lui Ioan Alexandru și al scriitorilor în general. Invitat de acesta, Noica ajunge în scurt timp la [[Mănăstirea Rohia]] unde zăbovește 3 zile. Cadrul natural și biblioteca vastă îl impresionează deopotrivă pe marele filosof care nu ezită să îi povestească lui Steinhardt despre cele văzute la Rohia, mai ales că îi știa gândul de a se retrage într-o mănăstire.
În 1978, Steinhardt stă vara la Rohia pentru ca în anul următor să se stabilească definitiv acolo ca bibliotecar, cu aprobarea episcopului Iustinian. La data de [[16 august]] 1980 este tuns în monahism la [[mănăstirea Rohia]] de către episcopul Iustinian Chira și arhiepiscopul Teofil Herineanu, care îl iau sub aripa lor ocrotitoare. [[Arhimandrit]]ul [[Serafim Man]], [[stareț]]ul mănăstirii Rohia, îl integrează în obștea mănăstirii. La mănăstire pune în ordine cele peste 23.000 de volume ale mănăstirii, se integrează în viața mănăstirii (participă la slujbe, povățuiește pelerinii, predică), iar în paralel îşi intensifică activitatea literară. Volume publicate în această perioadă: ''Geo Bogza - un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnității, Exuberanței și Patetismului'' (1982), ''Critică la persoana întâi'' (1983), ''Escale în timp și spațiu'' (1987) și ''Prin alții spre sine'' (1988). Aceste volume îl impun ca un eseist de marcă al literaturii române.
