Modificări

Salt la: navigare, căutare

Ioan (Iovan)

90 de octeți adăugați, 30 august 2017 11:07
fără descrierea modificării
Arhimandritul '''Ioan Iovan''' (n. [[26 iunie]] 1922, Husasău de Criș, jud. Bihor - m. [[17 mai]] 2008, [[Mănăstirea Recea]]) a fost un mare [[părinte duhovnicesc]] al secolului XX, duhovnic la Mănăstirile Vladimirești, Plumbuita și Recea. A fost închis în închisorile comuniste de la Galați, Văcărești, Jilava, Gherla și Aiud.
==Viața==
În perioada 1942-1946 urmează cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca, nerecunoscută de statul maghiar, dar care funcționa cu sprijinul consulatului român. Teza de Licență, susținută la Facultatea de teologie din Sibiu era intitulată: “''Sfânta Euharistie și viața mistică''”, la Catedra de [[Mistică]] condusă de fostul Mitropolit al Ardealului, Î.P.S. [[Nicolae Mladin]].
În urma obţinerii licenţei în teologie[[Teologie]], cu distinctive, şi a absolvirii Seminarului Pedagogic Universitar de doi ani la Cluj, tânărului Silviu Cornel Iovan i se oferă cea mai bună catedră de profesor de religie, la Liceul Gheorghe Bariţiu şi la Liceul Comercial de fete.
În acelaşi an 1946, decide să se înscrie la doctorat, la catedra de [[Dogmatică]] a părintelui [[Dumitru Stăniloae]]. A frecventat cursurile pentru doctorat timp de doi ani, perioadă în care a susţinut lucrări variate iar, în paralel, a studiat Dreptul la Facultatea din Cluj.
===Hirotonirea, tunderea în monahism și activitatea la Vladimirești===
Pe 26 mai 1948 a fost hirotonit [[diacon]], de către P.S. Nicolaie Popovici, episcopul Oradiei Mari – [[episcop ]] martir al [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]] de sub regimul comunist și una dintre personalitățile care au fost un model pentru tânărul Silviu Cornel<ref>http://ioaniovan.ro/viata/50-2-formarea-personalitatii</ref>. Slujba de [[hirotonire]] a avut loc și în prezența episcopului locului, cu aprobarea Sf.[[Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române|Sfântului Sinod]], la Sfânta Mănăstire Vladimirești, cu Hramul [[Adormirea Maicii Domnului]], din loc. localitatea Tudor Vladimirescu, situată între Tecuci și Galați.
Pe [[7 noiembrie ]] 1949 tânărul diacon Silviu Iovan a fost tuns în [[monahism]], de către P.S. [[Antim Nica]], Episcopul Galațiului, la Mănăstirea [[Mănăstire]]a de călugări [[călugăr]]i [[Mănăstirea Sihastru| Sihastru]] de lângă Adjud, primind numele de Ioan.
Tot în 1949 este hirotonit [[preot ]] călugăr ([[ieromonah]]) la Mănăstirea Vladimirești, tot de către epicopul Nicolae Popovici. Cuvântul P. S. Nicolae, cu prilejul hirotoniei părintelui Ioan Iovan, a rămas în conştiinţa acestuia pe tot parcursul slujirii semenilor: ,,Iată, te pun duhovnic în acest Sfânt şi Sfinţitor locaş şi îţi poruncesc să deschizi cerul la oameni, nu să-l închizi!”<ref> Cristina Stavrofora, ''Părintele Ioan Iovan'', Mănăstirea ,,Naşterea Maicii Domnului”- Recea de Mureş, Târgu-Mureş, 2010, p. 22.</ref>.
Între 1948 și 1955 Părintele Ioan a slujit la [[Mănăstirea Vladimirești]].
La Vladimirești, părintele Ioan Iovan predica înnoirea vieții duhovnicești prin [[spovedanie ]] și împărtășanie împărtășirea deasăcu [[Euharistie|Trupul și Sângele lui Hristos]], dar nu ascundea nici ostilitatea față de regimul comunist.
Forţa cuvântării părintelui Ioan a condus la surescitarea autorităţii politice. Sub acţiunea constrângătoare a acesteia, [[Iustinian Marina|patriarhul Justinian ]] a interzis în mai 1954 ca părintele Ioan să mai slujească la Vladimireşti şi i-a pretins acestuia a veni la Bucureşti, pentru a sluji la Catedrala Patriarhală. Refuzul acestuia a avut ecouri drastice și imediate: acţionarea în judecată, caterisirea şi excluderea din monahism în ianuarie 1955.
===Caterisirea și prigonirea===
Pe 27 ianuarie 1955 a avut loc la Consistoriul eparhial monahal din București, procesul de caterisire al Părintelui Ioan, în lipsă, pentru a putea fi dat mai ușor pe mâna autorităților. Pe 21 februarie 1955 i s-a înmânat Sentința de caterisire și excludere din monahism, pe care pe bună dreptate Părintele o considera netemeinică și nelegală în fața Lui lui [[Dumnezeu ]] și continuă să slujească și să-l mărtuirisească pe Hristos cu același foc. I s-a luat dreptul de a mai sluji, nu însă și harul.
În noaptea de 30 martie 1955 securitatea comunistă l-a reținut pe părintele Ioan, pe maica Veronica şi pe maica Mihaela. În ciuda acestui fapt, soborul nu s-a dezis de stareţă şi de părintele Ioan, adresând memorii Patriarhiei şi autorităţilor în vederea izbăvirii celor trei. Apreciindu-se situaţia ca fiind inadmisibilă, în anul 1956, autorităţile au iniţiat o acţiune de proporţii, la care au participat 220 de ofiţeri de Securitate. Socotite inamice ale poporului, călugăriţele (în total, 318) au fost săltate în noaptea de 14 februarie 1956. Perioada ce a urmat a fost dificilă, de claustrare şi domiciliu forţat pentru port ilicit de uniformă.<ref> Enache, George, Petcu, Nicolae Adrian, ''Monahismul orthodox şi puterea comunistă în România anilorʼ50'', Editura Partener, Galaţi, 2009, pp.66-67.</ref>
În data de 5 decembrie 1955, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, sub ,,patronajul” maiorului Branovici Ion, în sentinţa nr. 1655, va declara următorul fapt: ,,Iovan Corneliu Silviu, preot la Mănăstirea din Tudor Vladimirescu, şi-a manifestat ostilitatea sa faţă de regim prin predicile şi cuvântările pe care le ţinea..., fie în mod făţiş, fie folosind cuvinte cu două înţelesuri..., a întreprins acte de favorizare pentru bandiţii Lupeş Ion şi Ghiţă Păiş, deşi cunoştea actele teroriste săvârşite de aceştia... a favorizat întreaga activitate a călugăriţei legionare Iordache Mihaela”. S-a judecat procesul, în care sentința dată a fost condamnarea la moarte, comutată în muncă silnică pe viață.
Executarea sentinței a început la Penitenciarul Semicerc din Galați, chiar în celula unde a zăcut Iuliu Maniu, în condiții de exterminare. A contractat un T.B.C. ganglionar, iar din cauza mizeriei și frigului, i-au crăpat mâinile până la os. Cu toate acestea, făcea eforturi supraomenești, ca să se roage de fiecare dată în poziția de rugăciune, în picioare. A fost transferat la Spitalul închisorii Văcărești de deținuți politici. A urmat apoi să slujească în cele mai mari “Catedrale” “catedrale” ale țării: Jilava, Gherla, Aiud. Amintirile din închisoare sunt prezentate în capitolul «[[Memorialul Durerii]] »«Memorialul Durerii». Întărește cu cuvântul și cu Sfânta Împărtășanie, mii de deținuți. Refuzând Deși a refuzat reeducarea, a fost totuși eliberat de la Aiud, în urma Decretului de amnistiere, la 1 august 1964.
Securitate însă îl tracasa în continuare, atât pe Sfinția Sa cât și familia și de aceea s-a mutat la București, într-o locuință a unei foste maici de la Vladimirești.
In În 1966, continuându-și misiunea de preot, așa cum a făcut și în închisoare de altfel, i s-a înscenat un proces, judecat în stare de libertate, pentru “abuz de funcție”, respectiv oficierea Sfintelor Taine - spovedanie și împărtășanie - fiind caterisit. Din nou a fostcondamnat fost condamnat și obligat să execute pedeapsa prin muncă.
După eliberare, între 1967 si 1969 a locuit în cartierul Balta Albă, la sora Maicii Marionila, dar era ținut sub aceeași minuțioasă supraveghere de catre Securitate, uneori fiind chiar agresat.
In În august 1970, mergând la Tecuci, în scopul de a încuraja credința soborului risipit al Mănăstirii, a fost arestat a treia oară și dus la închisoarea din oraș. In În același an în octombrie a fost condamnat la 1 an închisoare.
===Revenirea===
In În august 1971 a fost eliberat din închisoare, dar urmărit în continuare, deveni ținta unor calomnii și scenarii compromițătoare.
În această atmosferă tensionată, obosit și decepționat sufletește, a început sa se preocupe de revenirea în cler. A facut zilnic următoarele drumuri: la Sfintele Moaște, la Patriarhie și la Securitate, rugându-se și la Dumnezeu și de puternicii zilei. Patriarhul Justinian însă rămânea ferm pe poziția lui, dând vina pe Securitate, iar aceasta pe Patriarhie.
În sfârșit, pe 26 iunie 1979 (ziua de naștere) după 24 de ani de caterisire, obținu aprobarea de a sluji oficial. Fu trimis la [[Mănăstirea Cernica]], unde i se permise să slujească odată o dată pe săptămână , iar în 1980 i se dădu voie să oficieze Sf. [[Sfânta Liturghie ]] la [[Mănăstirea Plumbuita]] din București, de data aceasta, în fiecare duminică și în zilele de sărbătoare. Aici reuși oarecum, să continuie lucrarea sa duhovnicească de [[mântuire ]] a oamenilor, prin spovedanie și împărtășanie mai frecventă, până în 1989.
Se redeschide [[Mănăstirea Vladimirești]], dar Părintelui Ioan nu i se dădu voie să revină. Rămase la Plumbuita unde [[stareț ]] era Simion Tatu.
În 1991 fu transferat la Mănăstirea Recea, lângă Tg.Târgu Mureș, și era considerat unul din marii duhovnici al Ardealului și chiar al ai întregii Biserici, devenind un adevărat “arbitru al eleganței” - al lui Hristos - pe pământ, având aceiași naturalețe ce l-a caracterizat toată viațaOrtodoxe Române.
A predat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, din postura de [[teolog ]] autentic, adică, cel care nu numai vorbește despre Dumnezeu ci și trăiește în Dumnezeu cu care s-a unit.
Moare pe [[17 mai]] 2008, la Mănăstirea Recea.
Birocrați, interwiki, renameuser, Administratori
16.573 de modificări

Meniu de navigare