Modificări

'''Monofizitismul''' (gr. mono-physis = o fire) este o [[erezie]] [[Hristologie|hristologică]] apărută în secolul al V-lea. Principalul promotor al acestei erezii a fost [[Eutihie]] (378 - c. 454), [[călugăr]] din [[Constantinopol]], discipol al [[patriarh]]ului [[Chiril al Alexandriei]], învăţând că, după Întrupare, [[Iisus Hristos]] a avut o singură natură/fire, cea divină, natura (firea) omenească fiind absorbită de cea dumnezeiască, aşa așa cum un cub de zahăr se dizolvă în apă. În consecinţăconsecință, Hristos a rămas doar cu o fire, cea dumnezeiască. Acest fapt este în contradicţie contradicție cu [[miafizism]]ul propovăduit de bisericile [[Biserici Vechi-Orientale Ortodoxe|ortodoxe orientale]]

Poziţia Poziția lui Eutihie privind monofizitismul este adesea numită '''eutihianism''', poziţie poziție care este în afara Hristologiei formulate de [[Chiril al Alexandriei]] şi și care, de asemenea, a fost anatemizată de non-calcedonienii care au adoptat credinţa credința lui Chiril. Eutihie a formulat această doctrină ca răspuns la erezia [[nestorianism]]ului, care împărţea împărțea persoana lui Hristos aproape până în punctul în care Hristos ar fi avut două persoane diferite (nu două naturi, conform credinţei credinței ortodoxe).

O altă ramură a monofizitismului, numită [[apolinarianism]], susţine susține că Hristos a avut un trup uman şi și o "esenţă vie" „esență vie” umană, dar că [[LogosCuvânt|Logosul]]ul Divin a luat locul nous-ului sau al "esenţei gânditoare„esenței gânditoare”," analog dar nu identic cu ceea ce în zilele noastre numim minte.