Modificări

Lirica poetului se concentrează asupra unor teme mari, profunde, sacre, cosmice, precum Dumnezeu, suferinţă, viaţă, moarte,[[mântuire]], veşnicie. Scrie într-un stil grav, pe măsura temei, cu un fior liric ce se vrea venit din tradiţia [[imnografică]] bizantină. Poeziile sale anunţă un destin singuratic, o voce pustnicească, sihăstricească. Este un solitar, un pelerin rătăcitor, în aceasta lume tragică, unde singura salvare rămâne Iisus Hristos, Cel înviat la [[Dumnezeiasca Liturghie]] Bizantină. Îşi creează propria sa mitologie creştină, punând în centru tradiţia patristică ortodoxă. Se prezintă ca un idioritmic, acel [[creştin]] ce îşi creează propriile sale reguli de trăire duhovnicească,[[erezie]] ascetică condamnată aspru la [[Sfântul Munte]], dar în spiritul tradiţiei exerciţiului ascetic autohton. [[Ortodoxia]] din adâncuri rămâne remediul cel mai sigur pentru vindecarea unei lumi măcinate de rău. Iisus Hristos, Cel înviat la Dumnezeiasca Liturghie Bizantină, este prototipul învierii noastre. [[Sfânta Liturghie]] devine [[Poarta Raiului]], la care poetul a bătut şi, pentru aceasta, viaţa lui nu a fost irosită. Iisus Hristos, Cel prezent şi înviat numai în spaţiul sacru al Bisericii devine prototipul învierii noastre. Asistăm la o viziune a spaţiilor largi, a unui permanent urcuş spre infinit. Tot Sfânta Liturghie îi conferă o viziune profetică asupra istoriei, viitorul se desluşeşte limpede,căci veacul va avea o finalitate hotărâtă de înţelepciunea lui Dumnezeu. Caută să creeze o stare sufletească de presimţire, de percepţie a semnelor timpului,aşa cum le-au descris [[Sfinţii Părinţi]].