Modificări

[[Imagine:Brancoveanu-sons.gif|right|frame|'''Constantin Brâncoveanu şi și fiii săi''']][[Sfânt]]ul [[Mucenic|Martir]] şi și Binecredinciosul Voievod '''Constantin Brâncoveanu''' a fost Domn al Țării Româneşti Românești între anii 1688 - 1714. În timpul cât a domnit, Țara Românească a cunoscut o perioadă de înflorire culturală şi și de dezvoltare a vieţii vieții spirituale. În 1714, pe [[15 august]], a fost [[mucenic|martirizat]] de către turci, la Istanbul, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ştefan, Radu şi și Matei), precum şi și cu sfetnicul său Ianache Văcărescu. Cu toţii toții sunt [[Prăznuire|prăznuiţiprăznuiți]] pe [[16 august]], sub numele de ''Sfinţii Sfinții martiri Brâncoveni''.

==ViaţaViața==Constantin Brâncoveanu s-a născut în anul 1654, la Brâncoveni (actualmente comună în județul Olt), într-o veche familie boierească. Era fiul lui Matei („Papa”) Brâncoveanu şi și al Stancăi, sora domnitorului [[Șerban Cantacuzino]]. Rămânând orfan de tată la vârsta de doar un an, a fost crescut de un unchi al său, stolnicul Constantin Cantacuzino (un reprezentat de seamă al culturii umaniste în spațiul românesc), care i-a oferit o educaţie educație aleasă pentru acele vremuri, învăţândînvățând, printre altele, greaca, latina şi și slavona.

Căsătorit cu Marica, nepoata lui Antonie Vodă din Popești, Constantin Brâncoveanu a avut cu aceasta patru fii: Constantin, Ștefan, Radu și Matei și șapte fete: Stanca, Maria, Safta, Ancuța, Elenca, Bălașa și Smaranda.<ref>Alexandru D. Xenopol - ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', Ed. Cartea Românească, BucureştiBucurești, 1925</ref>

În ce priveşte privește politica externă, Constantin Brâncoveanu a încercat să mențină o politică echilibrată între Imperiul Otoman, căruia îi era vasal, și Sfântul Imperiu Roman (Habsburgic), a cărui expansiune ajunsese până la hotarele Țării Româneşti Românești (după cucerirea Transilvaniei, recunoscută de Poarta Otomană prin tratatul de pace de la Karlowitz, din 1699).

Însă, în 1709, o conjunctură europeană nefavorabilă și unele greșeli politice ale lui Constantin Brâncoveanu au dus la sfârşitul sfârșitul său tragic şi și la dezastrul familiei sale. Regele Suediei, Carol al XII-lea, fusese învins la Poltava de către ţarul țarul Rusiei, Petru cel Mare. Armata rusă a intrat pe teritoriul Moldovei, pentru a se lupta cu turcii, aliaţii aliații lui Carol al XII-lea. Brâncoveanu a încercat să se alieze cu rușii, trimiţândutrimițându-i țarului o scrisoare în care îi promitea că îl va ajuta la aprovizionarea armatei. Petru cel Mare i-a mulţumit mulțumit și i-a trimis 300 de pungi cu aur, contravaloarea serviciilor pentru aprovizionarea armatei ruse. Tot în acel timp, turcii îi dăduseră domnia Moldovei lui Dimitrie Cantemir, dușman declarat al familiei Brâncovenilor, cu însărcinarea expresă de a raporta Divanului orice mișcare făcută de Constantin Brâncoveanu. Primul lucru pe care l-a făcut însă Cantemir a fost să se alieze cu țarul. Prudent, Brâncoveanu a încercat să menţină mențină un echilibru între cele două tabere. El și-a adunat oștile în tabăra de la Urlați (judeţul județul Prahova), aproape de granița cu Moldova. În cazul în care rușii ar fi intrat în Țara Românească, s-ar fi aliat cu ei; dacă însă turcii ar fi fost mai rapizi, ar fi rămas de partea acestora. Planurile i-au fost dejucate chiar de către vărul său, spătarul Toma Cantacuzino, care, împreună cu mai mulți boieri, a trecut în tabăra țarului. Speriat, Brâncoveanu i-a trimis înapoi lui Petru cel Mare cele 300 de pungi, iar turcilor proviziile, contribuind la eșecul militar al țarului, în bătălia de pe Prut (StănileştiStănilești, 1711), care s-a văzut nevoit să încheie pace cu turcii.

Deşi Deși pe moment Brâncoveanu şiși-a păstrat tronul, turcii nu i-au iertat încercarea de trădare din 1711. Răzbunarea lor a venit abia după trei ani, în 1714, când Brâncoveanu nici nu mai bănuia că ar mai putea avea dușmani puternici. Însă, toate rudele lui, Cantacuzinii, care îi sprijiniseră până atunci domnia, se întoarseră de această dată împotriva lui. Deși Brâncoveanu făcuse mari eforturi pentru a-i convinge pe otomani că gestul spătarului Toma Cantacuzino, de a trece de partea rușilor în timpul războiului ruso-turc din 1711, nu exprimase și voința sa, o nouă acuzație s-a adăugat la adresa sa. Învinuit, după cum spunea cronicarul turc Mehmed Rașid că „adunase multe bogății și arme pentru a se opune și pregăti o răscoală, așteptând ca să-și arate dorința de a domni în chip absolut independent”<ref name="Iorga">Nicolae Iorga, ''Istoria Românilor'', vol.II, BucureştiBucurești, 1936</ref>, Brâncoveanu a fost mazilit în anul 1714. Împreună cu familia sa, a fost dus la Istanbul și închis la Edicule („Cetatea celor şapte șapte turnuri”), iar toate averile sale i-au fost confiscate.

Pe [[15 august]] 1714 a fost executat la Istanbul, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ştefan, Radu şi și Matei), precum şi și cu sfetnicul său Ianache Văcărescu.

==Influenţa Influența sa asupra dezvoltării vieţii vieții spirituale a românilor==[[Imagine:C-tin_Brancoveanu.jpg|thumb|200px|left|Constantin Brâncoveanu şi și fiii săi, pictură murală, [[Mănăstirea Horezu]]]]

Constantin Brâncoveanu a înființat în 1694 Academia domnească din București, o școală superioară („colegiu public pentru pământeni și străini”) având ca limbă de predare greaca veche, în clădirile de la [[mănăstire]]a „[[Sava cel SfinţitSfințit|Sfântul Sava]]”. În 1707 a reorganizat-o, numind în fruntea ei pe învăţatul învățatul grec Sevastos Kyminitis, urmat de Marcu Porfiropol.

În paralel cu „Academia de la Sfântul Sava”, funcţionau şi funcționau și alte şcolișcoli, în incinta unor mănăstiri, în care se preda în slavoneşte şi slavonește și în româneşteromânește. Aşa Așa au fost şcolile școlile de la mănăstirile Sfântul Gheorghe Vechi şi Colţeași Colțea, amândouă în BucureştiBucurești, care pregăteau dieci pentru cancelariile domneştidomnești, preoţi şi preoți și dascăli. O serie de şcoli româneşti școli românești existau în oraşele ţăriiorașele țării, în mănăstiri şi și chiar în mediul rural. În câteva mănăstiri au luat fiinţă ființă biblioteci, cu lucrări procurate din mari centre culturale din apusul Europei; printre acestea se remarcau biblioteca de la mănăstirea Mărgineni (ctitoria lui Constantin Cantacuzino) şi și biblioteca mănăstirii Horezu, ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu.

Voievodul Constantin Brâncoveanu a rămas în istorie şi și în conştiinţa naţională şi conștiința națională și ca un mare ocrotitor al tiparului. Domnia lui debutează printr-un act de cultură şi și anume prin apariţia apariția ''[[Biblia|Bibliei]] de la BucureştiBucurești'', prima ediţie ediție integrală a [[Sfânta Scriptură|Sfintei Scripturi]] în limba română, operă de mari proporţii proporții pentru acel timp (944 pagini format mare, pe două coloane, cu literă măruntă). Tipărirea începuse încă din timpul lui Şerban Cantacuzino, la 5 noiembrie 1687; un prim tiraj era terminat în septembrie 1688, deci în timpul vieţii vieții acestuia. Al doilea tiraj s-a terminat abia în noiembrie 1688, sub noul domnitor. Potrivit unei note dintr-o altă tipăritură, Brâncoveanu, ca mare logofăt al Țării RomâneştiRomânești, fusese „ispravnicul” lucrării de tipărire a acestei prime Biblii româneştiromânești.

Pe lângă tipografia mai veche înfiinţată înființată în 1678 la Bucureşti București de către mitropolitul Varlaam, s-au înfiinţat înființat acum câteva tipografii noi: la Buzău în 1691, prin strădaniile episcopului Mitrofan (un moldovean, fost episcop de HuşiHuși), la Snagov în 1694, la Râmnicu Vâlcea în 1705, la Târgovişte Târgoviște în 1708, toate prin osteneala lui [[Antim Ivireanul]] care, dintr-un smerit [[ieromonah]], a ajuns să fie ales în 1705 [[episcop]] la Râmnic, iar în 1708 [[mitropolit]]. S-au tipărit felurite cărţicărți: de slujbă, de teologie, de învăţăturăînvățătură, de combatere a catolicismului şi și calvinismului, toate în limbile română, greacă, slavonă şi și chiar arabă.

==Ctitor de sfinte lăcaşurilăcașuri==Constantin Brâncoveanu a fost unul dintre cei mai mari ctitori de biserici şi și mănăstiri din ţările țările române.<ref name="Iorga"/>

Încă înainte de a ajunge domnitor, el a ridicat două biserici, una la Potlogi şi și alta la MogoşoaiaMogoșoaia, lângă BucureştiBucurești.

După ce s-a urcat pe tronul Țării RomâneştiRomânești, Brâncoveanu a mai ctitorit tot în Bucureşti București încă trei biserici, pe locul unora mai vechi: biserica Sfântul Ioan cel Mare sau „Grecesc”, demolată în secolul trecut, biserica mănăstirii Sfântul Sava, demolată în secolul trecut şi și biserica Sfântul Gheorghe Nou, existentă şi și azi, în centrul capitalei, fiind recent restaurată. În această din urmă biserică au fost depuse şi și osemintele ctitorului, în anul 1720, aduse în ascuns de la Constantinopol, de către soţia soția sa, doamna Marica.

A mai zidit o biserică în satul Doiceşti Doicești (judeţul Dâmboviţajudețul Dâmbovița).

În vara anului 1690, Constantin Brâncoveanu a pus piatra de temelie a celei mai de seamă din ctitoriile sale: [[Mănăstirea Horezu]] (sau „''Hurezi''”), cu hramul Sfinţii împăraţi Sfinții împărați [[Constantin cel Mare|Constantin]] şi și [[Elena]].

Printre alte biserici şi și mănăstiri ctitorite sau refăcute de binecredinciosul voievod, trebuie amintite: [[Mănăstirea Sâmbăta de Sus]], [[Mănăstirea Surpatele]], [[Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului (Polovragi, România)|Mănăstirea Polovragi]] şi și Mănăstirea Turnu din Târgşoru Târgșoru Vechi (judeţul județul Prahova).<ref>Popescu, F., ''Ctitorii BrâncoveneştiBrâncovenești'', Editura Bibliotheca, TârgovişteTârgoviște, 2004. ISBN 978-973-712-029-8</ref>

După mazilirea sa, din anul 1714, Constantin Brâncoveanu a fost dus la Istanbul și închis la Edicule, împreună cu familia sa. El a fost acuzat de relaţii relații ascunse cu duşmanii Porţii dușmanii Porții Otomane (marile puteri creştine creștine din acea vreme: Rusia, Polonia, Austria şi Veneţiași Veneția), de corespondenţa corespondența sa cu Viena si Moscova (cărora le-ar fi furnizat informaţii informații secrete despre turci), de cumpărarea de moşii şi moșii și construirea unor palate în străinătate (în Transilvania), de depunerea de bani în băncile din Viena şi Veneţiași Veneția, precum şi și de baterea de monede purtând chipul său.

Pentru a i se cruţa viaţacruța viața, i s-au cerut 20.000 de pungi cu aur (aproximativ 11 milioane de galbeni), o sumă imposibilă chiar şi și pentru „beiul de aur”, cum era poreclit Brâncoveanu la Istanbul.

Pe [[15 august]] 1714, când creştinii creștinii pomeneau [[Adormirea Maicii Domnului]], chiar în ziua în care voievodul împlinea 60 de ani, a fost adus, împreună cu ceilalţi ceilalți prizonieri, la Yali Köskü („Pavilionul mării”). Erau prezenţi prezenți sultanul Ahmet al III-lea, marele vizir Gin Ali, reprezentanţii reprezentanții diplomatici ai FranţeiFranței, Angliei, Rusiei şi și Austriei. Li s-a cerut să renunţe renunțe la credinţa credința ortodoxă strămoşeascăstrămoșească, pentru a fi graţiaţigrațiați, dar voievodul şiși-a încurajat fiii sa fie statornici în credinţăcredință, fiind singurul bun ce le-a mai rămas. Înfuriat, sultanul a poruncit sa fie tăiate mai întâi capetele celor patru copii ai voievodului, apoi cel al sfetnicului Ianache, crezând că astfel îi va înfrânge credinţacredința. Dar Brâncoveanu, îndurerat, şiși-a făcut semnul [[cruce|crucii]] spunând: „Doamne, fie voia Ta!” şi și a întins singur capul său călăului. Cele şase șase trupuri decapitate au fost aruncate în apele Bosforului, iar capetele purtate pe uliţele cetăţiiulițele cetății.

Iată cum descrie Gheorghe Şincai în ''Cronica românilor''<ref>Gheorghe Şincai - ''Cronica românilor şi și a mai multor neamuri'', I-III, ediţie ediție îngrijită de F. Fugariu, BucureştiBucurești, 1978</ref> martiriul dreptcredinciosului voievod::''Odată cu Brâncovanul au pierit cei patru feciori ai lui, cărora el le-a grăit astfel în ora morţiimorții: „Iată, toate avuţiile şi avuțiile și orice am avut, am pierdut! Să nu ne pierdem încai sufletele... Staţi Stați tare şi bărbăteşteși bărbătește, dragii mei! să nu băgaţi băgați seamă de moarte. Priviţi Priviți la Hristos, mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi și cu ce moarte de ocară a murit. Credeţi Credeți tare întru aceasta şi și nu vă mişcaţimișcați, nici vă clătiţi clătiți din credinţa credința voastră pentru viaţa şi viața și lumea aceasta...”. Acestea zicând el, porunci împăratul de le tăiară capetele, întâi ale feciorilor, începând de la cel mai tânăr, şi și mai pe urmă a tăiat capul lui Constantin Brâncovanu, şi și aruncară trupurile în mare. Şi creştiniicreștinii, după aceea, aflându-le, le-au astrucat la Patriarhie''.

La [[20 iunie]] 1992 [[Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române]] a hotărât [[Proslăvire|proslăvirea]] [[Sfânt]]ului şi și Binecredinciosului Voievod Constantin Brâncoveanu, pentru faptele sale sfinte şi și înflorirea vieţii vieții spirituale şi duhovniceşti și duhovnicești ortodoxe din Țara Românească. [[Prăznuire]]a lui se face pe data de [[16 august]].

:Cel ce pentru dreapta credinţă şi credință și pentru neam te-ai învrednicit a suferi moarte de martir, împreună cu fiii tăi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi și cu sfetnicul Ianache, dreptcredinciosule voievod Constantine, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

:În cetatea Sfântului împărat Constantin şi și tu, împreună cu fiii tăi, voievoade Constantine astăzi pe Hristos ai mărturisit şi și cu puterea Sfintei Cruci pe necredincioşi ruşinândnecredincioși rușinând, cu vrednicie toţi toți cununa muceniciei aţi ați primit. Pentru aceasta cântări şi și laude aducem vouă, ca acelora ce sunteţi sunteți ocrotitori şi și rugători pentru Biserica şi și neamul românesc.

* [http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfintii-martiri-brancoveni/ Sfintii Sfinții martiri Brancoveni si Brâncoveni și sfetnicul Ianache]