Modificări

Salt la: navigare, căutare

Radu Șerban

231 de octeți adăugați, 17 martie 2015 16:36
referințe
==Viața==
===Origini===
Radu Șerban se trăgea dintr-o veche familie boierească. Unele surse istorice afirmă că era nepot al lui [[Neagoe Basarab]] (care ar fi avut, pe lângă Teodosie, încă un fiu, numit Șerban<ref>Alexandru D. Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', Editura Cartea Românească, București, 1925, vol. VI, p. 8.</ref>).
A ajuns mare dregător în timpul domniei lui [[Mihai Viteazul]], avându-și principala reședință la moșia sa din satul Coiani (azi Mironești, Giurgiu, pe malul Argeșului, la sud de București). Era unul dintre cei mai bogați boieri din Țara Românească, stăpânind circa 70 de sate. Soția sa Elina, fiica Banului Udriște, îi adusese și ea o zestre însemnată.<ref>Mutașcu, T., ''Radu Șerban'', Editura Militară, București, 1978, p. 27.</ref>
===Domnia===
Priceput comandant de oști, Radu Șerban a continuat politica lui Mihai Viteazul de eliberare a țării de sub turci și de apropiere de Imperiul Habsburgic. A purtat lupte cu turcii, tătarii și cu principii maghiari din Transilvania, Moise Székely și Gabriel Bathory, care erau sprijiniți de Poarta Otomană.
În toamna anului 1602 Simion Movilă a făcut o nouă încercare de a redobândi tronul Țării Românești. În acest scop, el s-a adresat tătarilor din Hanatul Crimeii, „prieteni mai răi decât cel mai rău dușman” (cum îi caracteriza Nicolae Iorga), promițându-le că le va îngădui jaful liber în țară dacă îl vor ajuta să ocupe tronul muntean. La 13 septembrie, Simion Movilă împreună cu cei 40.000 de tătari (sub comanda Hanului Gazi Ghirai), moldovenii trimiși de fratele său, Ieremia Movilă, și circa 300 de cazaci a intrat în Țara Românească. <ref>Mutașcu, 1978, p. 40.</ref> Oastea lui Radu Șerban era mult mică, însumând circa 8000 - 10000 de pedestrași și 6000 de călăreți, cărora li s-au adăugat ulterior 1000 de călăreți trimiși din Transilvania de către generalul habsburgic Giorgio Basta. <ref>Mutașcu, 1978, p. 41.</ref> Având în vedere superioritatea numerică a invadatorilor, Radu Șerban a adoptat o tactică defensivă. Bătălia hotărâtoare s-a dat la Teișani, pe valea râului Teleajen, pe 23 și 24 septembrie 1602. Toate atacurile tătarilor împotriva taberei întărite cu șanțuri și palisade a românilor au eșuat; în final, după ce suferiseră mari pierderi, tătarii au fost nevoiți să se retragă spre Silistra, unde au trecut Dunărea, fiind așteptați ca ajutor pentru campania pe care turcii urmau să o desfășoare în Ungaria. În timpul bătăliei de la Teișani s-a întâmplat un fapt memorabil: ginerele (și nepotul) Hanului Gazi Ghirai a ieșit în fața liniilor tătare chemând la o luptă individuală pe căpeteniile oștirii muntene. Provocarea a fost acceptată de Stroe Buzescu, care după o luptă crâncenă l-a învins pe tătar decapitându-l în fața ochilor îngroziți ai hanului și în entuziasmul oștii române. Din nefericire și Stroe Buzescu fusese rănit grav și a murit câteva zile mai târziu, pe 2 octombrie. S-a păstrat până în prezent piatra sa de mormânt, de la [[schit]]ul Stănești, pe care soția sa, jupâneasa Sima, a pus să se dăltuiască o inscripție într-o frumoasă limbă română despre faptele creștinești și vitejești ale soțului ei, încheiată cu: „''Și nu fu pre voe câinilor de tătari''”.<ref>Mutașcu, 1978, p. 54.</ref>
În vara anului 1603 Radu Șerban a intervenit în Transilvania împotriva coaliției magnaților maghiari, conduși de Moise Székely, care încercau să-i alunge pe habsburgi din Ardeal. Motivul principal al acestei intervenții a fost nu atât alianța pe care o încheiase cu Imperiul Habsburgic, cât conștientizarea faptului că nu se putea admite ca, în timp ce la sud de Carpați se ducea o luptă antiotomană, în Transilvania să se instaureze puterea filoturcă a lui Moise Székely și a nobililor maghiari care îl sprijineau. Radu Șerban nu putea admite prinderea Țării Românești într-un „clește” de către Imperiul Otoman de la sud de Dunăre și un Ardeal supus acestora. <ref>Xenopol, 1925, vol. VI, p. 12.</ref> Avangarda oștilor române, sub comanda căpeteniilor Gheorghe Raț și Vasile Mîrza a trecut munții pe Valea Teleajenului și și-a așezat tabăra în apropierea Brașovului (cetate săsească ce rămăsese fidelă habsburgilor), mai întâi la Feldioara apoi la Râșnov, în așteptarea forțelor principale.<ref>Mutașcu, 1978, p. 71.</ref>
Tot în timpul domniei lui Radu Șerban, în anul 1608, s-a ridicat [[Mănăstirea Cernica]], care a fost ctitorită de marele vornic al lui Mihai Viteazul, Cernica Știrbei și de soția sa, Chiajna.<ref>[http://filmeortodoxe.blogspot.com/2009/04/manastirea-cernica-romania.html Mănăstirea Cernica (România)]</ref>
==Note bibliografice==
<references/>
 
==Bibliografie==
* Alexandru D. Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', Editura Cartea Românească, București, 1925, vol. VI, pp. 7-18.
* Mutașcu, T., ''Radu Șerban'', Editura Militară, București, 1978.
==Legături externe==
12.329 de modificări

Meniu de navigare