14.992 de modificări
Modificări
→Viața: corecturi și leg. int.
==Viața==
Cuviosul Roman Melodul s-a născut în Emesa Siriei, din părinți necunoscuți. Această incertitudine asupra identității părinților săi a dat naștere la mai multe ipoteze, potrivit cărora Roman ar fi fost fie iudeu, fie sirian, fie grec. A fost botezat încă de tânăr și s-a remarcat printr-o mare dragoste pentru casa Domnului - Biserica. Ulterior, s-a mutat de la Emesa la Beirut (capitala de acum a Libanului), unde a fost hirotonit ca [[diacon]] la biserica Învierii. Se spune că avea o voce destul de mediocră, dar în timpul slujbelor din Biserică inima lui pur și simplu se umplea cu dragoste pentru Dumnezeu și pentru el aceasta era cea mai mare bucurie.
Odată, în ajunul [[Crăciun]]ului, cuviosul Roman a fost desemnat să-i conducă pe cântăreții bisericești la slujba solemnă ce se făcea la [[Nașterea Domnului]]. Era responsabil în acest caz nu numai pentru cântări, ci și pentru textul imnelor ([[condac]]elor). După ce toată lumea a plecat, el a rămas în Biserica Vlahernelor și cu lacrimi în ochi a rugat-o pe Maica Domnului să-l ajute. Fiind foarte obosit, el a adormit, dar în vis i-a apărut Maica Domnului, ca răspuns la rugăciunea sa. Aceasta i-a dat o bucata de hârtie, spunându-i cu blândețe: „iată, mănâncă aceasta”. Trezindu-se, Roman își dădu seama că a fost înzestrat cu o inspirație divină. Când a început slujba solemnă pentru [[Nașterea Domnului]], cuviosul Roman, după ce a primit binecuvântarea patriarhului, suindu-se în amvon, a început a cânta: „''Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de ființă naște...''”.
Cu acest condac al Nașterii Domnului, care a fost datat în anul 518, cuviosul Roman a început o perioadă prolifică de creație. În total, el a scris mai mult de o mie de condace, sărbătorind toate [[Sărbători|zilele de sărbătoare]] ale anului liturgic și sfinții din întregul [[calendar]].
Trebuie subliniată diferența dintre [[condac]]ul contemporan, care este un scurt imn religios care onorează și descrie o sărbătoare sau un sfânt, și [[condac]]ul așa cum era în secolul VI, pe vremea cuviosului Roman. Condacul de acum era pe atunci doar prologul (''proomion'') condacului în forma sa întreagă; acest cuprindea 18-30 de strofe (''ikoi''), fiecare cu un refren și unite printr-un acrostih. Când condacul era cântat pe o melodie originală, se numea ''idiomelon''. Inițial, compozițiile Sfântului Roman erau numite pur și simplu "[[psalmi]]" sau "ode". Termenul de [[condac]] a intrat în folosință abia în secolul al IX-lea, acest cuvânt provenind de la ''kontos'', bastonașul de lemn pe care se înfășura pergamentul pe care se scria în acel timp.
Printre cele mai celebre [[condac]]e care ne-au rămas de la Sfântul Roman sunt:
* ''La moartea unui călugăr''
* ''Judecata de apoi''
:Dumnezeu cel mai înainte de veci.
:([[Minei]], [[25 decembrie]], la [[Utrenie]])
Așa cum scria academicianul Virgil Cândea, „puține alcătuiri ale literaturii universale cuprind o asemenea densitate de paradoxuri, evocarea atâtor fapte mai presus de fire și de înțelegere, prilejuite de suprema Teofanie a întruparii întrupării Logosului și exprimate cu atâta economie de cuvinte, în numai câteva versuri”.
În termeni științifici, compozițiile cuviosului Roman „combină cu succes solemnitatea și demnitatea predicii religioase cu delicatețea și vioiciunea poeziei lirice și dramatice”.