5.289 de modificări
Modificări
ortografie
Felul în care o persoană devine cunoscută ca sfânt începe cu mult înainte de orice anchetă oficială care să analizeze viaţa acesteia. Începe atunci când acea persoană este [[Cinstire|cinstită]] de oamenii din zona în care a trăit şi a murit. Amintirea lui sau a ei sunt ţinute în viaţă de oamenii care se roagă pentru [[suflet]]elor lor şi care le solicită mijlocirea în faţa Mântuitorului. Acei oameni care aprofundează credinţa creştină, care slujesc cu devotament Biserica sau care sunt faruri călăuzitoare ale omenirii lasă în urma lor amintiri care nu sunt păstrate doar într-un cerc restrâns de oameni, ci care devin cunoscute în întreaga Biserică, atât local cât şi universal. Astfel încât, doar Dumnezeu poate "face" un sfânt.
Foarte curând după ce Mântuitorul a trimis [[Duhul Sfânt]] [[apostol]]ilor şi [[ucenic]]ilor săi aflaţi împreună, Biserica i-a recunoscut pe cei care l-au slujit pe Dumnezeu ca înaintaşi ai lui [[Hristos]], ca [[Prooroc|profeţi]] ai venirii Mântuitorului, care au propovăduit [[Evanghelie|Evanghelia]] şi care şi-au riscta riscat vieţile aducând mărturie despre Hristos. Aceşti oameni au început să fie pomeniţi şi cinstiţi prin [[Praznic|sărbători]] anuale fără nici un fel de proces oficial care să-i nominalizeze ca sfinţi. Pomenirea lor şi cinstea ce le-a fost acordată au crescut prin faptele credincioşilor până acolo încât cei mai sfinţi dintre ei au fost recunoscuţi de întreaga Biserică.
Acest mod de recunoaştere a celor care au fost sfinţi printre noi a continuat până în zilele noastre în Biserica Ortodoxă, cu excepţia faptului că acum recunoaşterea sfinţeniei unei persoane a fost formalizată în cadrul Bisericii, act numit adesea proslăvire sau canonizare.
În zilele noastre, pe măsură ce numărul celor care recunosc şi cinstesc pe aceia dintre noi care au dus o viaţă smerită de sfinţenie evidentă, această cinstire a devenit recunoscută pe scară largă şi felul în care se face recunoaşterea a fost formalizat. Sfinţenia vieţii unei persoane duce la solicitarea ca acea persoană să fie recunoscută ca sfânt se trasnmite transmite Bisericii, de obicei, printr-un [[episcop]] [[eparhie|eparhial]]. Apoi, este înfiinţată o comisie interogativă, de obicei, care va revizui viaţa persoanei propuse pentru proslăvire. După ce comisia se asigură că persoana propusă a dus o viaţă virtuoasă şi dedicată lui Dumnezeu, proces care poate dura o bună bucată de vreme, este trimis un raport către [[Sfântul Sinod]] al Bisericii locale care descrie motivele pentru care acea persoană trebuie sau nu trebuie recunoscută ca sfânt.
După primirea şi analizarea raportului, [[Sfântul Sinod]] decide dacă pune acea peroană persoană în rândul sfinţilor sau nu o pune. Dacă episcopii sunt de acord, atunci se pictează icoana sfântului şi i se întocmeşte rânduiala liturgică pentru proslăvirea noului sfânt. Dacă episcopii nu sunt de acord cu recunoaşterea sfinţeniei acelei persoane, se poate relua procesul de studiere a vieţii acelei persoane după o perioadă de timp sau după alte studii ulterioare.
Slujba formală a proslăvirii începe cu o slujbă de pomenire pentru persoana care va fi canonizată, după care se slujeşte o [[Vecernie]] şi o [[Utrenie]] care conţin [[imn]]uri speciale dedicate acelui sfânt urmate de şi cu dezvelirea icoanei acesteia. Este fixată ziua de [[sărbătoare|prăznuire]] pentru noul sfânt iar viaţa acestuia este publicată. Într-un final, canonizarea noului sfânt este făcută cunoscută şi celorlalte Biserici Ortodoxe astfel încât şi acestea să poată pune numele noului sfânt în calendarele lor.
