Modificări

Salt la: navigare, căutare

Matei Basarab

2 octeți adăugați, 16 noiembrie 2013 12:19
ortografie
Prin bunicul său, Vâslan din Caracal, Matei Basarab descindea din puternica familie a boierilor Craiovești. Această origine l-a făcut să adopte numele de „Basarab”, imediat după urcarea sa pe tron, considerându-se nepot al lui [[Neagoe Basarab]] și deci urmaș al acestuia.
Matei Basarab era fiul lui „Danciul ot Brâncoveni”, fost mare vornic și oștean al lui Mihai Viteazul. Danciu ot Brâncoveni a murit în bătalia bătălia de la Șelimbăr (1599) și a fost înmormântat la Alba Iulia. Mama lui Matei era jupâneasa Stanca, tot din Brâncoveni (actualmente în judeţul Olt).
Ca şi tatăl său, Matei Basarab a fost, la rândul lui, căpitan în oastea lui Mihai Viteazul, comandând grupul de oaste al târgoveţilor şi breslaşilor din Craiova.<ref name="Xenopol">Alexandru D. Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1925</ref>
===Urcarea pe tronul Ţării Româneşti===
Matei Basarab a încercat să urce pe tronul Ţării Româneşticu Româneşti cu încă din timpul domniei lui Leon Tomșa, având sprijinul principelui Gheorghe Rákóczi I al Transilvaniei, în 1630. Deoarece situaţia din țară era foarte agitată și în timpul lui Radu Iliaș, urmaşul lui Leon Tomșa, Poarta Otomană îi încredințează domnia lui Matei Basarab în martie 1633 (la aceasta contribuind şi darurile substanţiale făcute personal de Matei marelui vizir de la Istanbul).
În timpul domniei sale, Matei Basarab a menținut pacea cu Turcia, dar a încheiat şi tratate de alianță și prietenie cu Gheorghe Rákóczi I al Transilvaniei (1635), precum și cu Sfântul Imperiu Roman, Polonia și Veneția (în 1636, 1637 şi 1639).<ref name="Xenopol"/>
Matei Basarab a contracarat aceste atacuri atât pe cale diplomatică, demascând manevrele voievodului moldovean demnitarilor otomani (care chiar îi pedepsesc cu moartea pe dregătorii turci corupți de Vasile Lupu), cât şi pe câmpul de luptă, respingând atacurile intrigantului vecin la Focșani (noiembrie 1637) și la Ojogeni pe râul Prahova (decembrie 1639).
Vasile Lupu, al cărui fiu Ioan (căruia voia să-i lase domnia Moldovei, el intenționând să o ia pe cea a Munteniei) murise între timp, văzând că intrigile sale la Înalta Poartă nu mai au efect, s-a împăcat cu Matei, prin intermediul [[mitropolit]]ului [[Varlaam al Moldovei]] (1644). În semn de pace, fiecare voievod a ridicat câte o [[mănăstire]] în țara celuilalt (Mănăastirea Mănăstirea Stela în Târgoviște, respectiv Mănăstirea Soveja în Putna).
Împăcarea dintre cei doi nu a durat însă mult. Vasile Lupu a găsit noi motive să se supere din nou pe Matei Basarab (în 1650) și l-a amenințat că îl atacă, chiar în momentul în care acesta se îmbolnăvise (1652). Matei, aliat cu principele Transilvaniei Gheorghe Rákóczi al II-lea, îl ajută pe Gheorghe Ștefan, care se răsculase, să-l detroneze pe Vasile Lupu (aprilie 1653). Vasile Lupu izbutește cu ajutorul ginerelui său Timuș, fiul hatmanului cazacilor Bogdan Hmelnițki, să-l respingă pe Gheorghe Ștefan și invadează Muntenia, împreună cu cazacii. Matei Basarab îi bate însă cumplit la Finta, pe râul Ialomița (în mai 1653) și îl alungă pentru totdeauna pe Vasile Lupu de pe tronul Moldovei.<ref name="Xenopol"/>
===Sfârșitul domniei===
După biruinţa din bătălia de la Finta, pe Ialomița (mai 1653), asupra lui [[Vasile Lupu]], se părea că nimic nu-i va mai tulbura domnia lui Matei Basarab, voievod creştin, paşnic şi iubitor de cultură. Din păcate, nu s-a putut bucura multă vreme de liniște deplină. Bătrânețea și o rană căpătată la Finta, precum şi o răscoală a seimenilor semenilor (mercenari străini) și a dorobanților, i-au grăbit sfârșitul, el săvârşindu-se din viaţă la [[9 aprilie]] 1654.<ref name="Xenopol"/>
[[Imagine:Arnota_monastery_51.jpg|thumb|left|300px|<center>Mormântul lui Matei Basarab, de la Mănăstirea Arnota</center>]]
În anul 1649 Matei Basarab a reconstruit Episcopia Buzăului, „''după ce mai întâiu au dărâmat din temelie pre cea veche, făcută de strămoșii săi, arsă și stricată de năvălirile varvaricești''”, așa cum scria un cronicar al vremii.<ref>Nicolae Iorga, p. 148.</ref>
Episcopia ortodoxă cu sediul la Buzău exista încă de la începutul secolului al XVI-lea, din timpul domniei lui Radu cel Mare. Ceva mai târziu, sub domnia lui Radu Paisie, „''pentru Buzău se făcu o noua orânduire, fixându-se județele supuse cu judecata lor oblăduirii episcopului de acolo: Buzăul, Râmnicul-Sărat, Brăila și Secuienii''”<ref>Nicolae Iorga, p. 67.</ref> Din această ctitorie a lui Matei Basarab s-a păstrat actuala catedrală episcopală, care a fost însă consolidată și refăcută în mai multe rânduri (1840, 1939 și 1999).<ref>[http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/episcopia-buzaului-vrancei-91059.html Catedrala Episcopiei de Buzau si Buzău și Vrancea], accesat 3 martie 2013.</ref>
Alte ctitorii de seamă ale lui Matei Basarab sunt:
5.288 de modificări

Meniu de navigare