5.289 de modificări
Modificări
ortografie
Teodoret era hotărât să păstreze pacea Bisericii şi a încercat să obţină adoptarea unei formule prin care se evita condamnarea necondiţionată a lui Nestorie, iar spre sfârşitul anului 434 a făcut tot ce a putut pentru stingerea conflictului dintre Bisericile răsăritene. Sf. Chiril al Alexandriei a refuzat însă orice compromis, iar când acesta şi-a lansat atacul împotriva lui [[Diodor din Tars]] şi [[Teodor din Mopsuestia]] (în anul 437), Ioan al Antiohiei a luat partea acestora, iar Teodoret şi-a asumat rolul de apărător al partidei antiohiene (cca. 439). [[Domnus II al Antiohiei]], urmaşul lui Ioan, şi l-a luat drept sfetnic. După moartea lui Chiril, susţinători ai teologiei antiohiene au fost numiţi episcopi. [[Irineu de Tir|Irineu]], un prieten al lui Nestorie, susţinut de Teodoret a fost numit episcop de Tir, în ciuda protestelor lui [[Dioscor al Alexandriei]], urmaşul lui Chiril, care s-a întors îndeosebi împotriva lui Teodoret. Acuzându-l că mărturisea doi Fii în persoana lui [[Iisus Hristos|Hristos]], a obţinut de la Curte un ordin prin care i-a interzis să părăsească oraşul Tir.
În această perioadă, Teodoret a compus lucrarea ''Eranistes'' (a se vedea mai jos). Strădaniile sale de a se justifica, împotriva acuzaţiilor lui Dioscur, precum şi împotriva acuzaţiilor opuse, de [[apollinarism]] ale lui Domnus împotriva lui [[Eutihie]] au fost zadarnice. Curtea l-a exclus pe Teodoret din [[Sinodul tâlhăresc de la Efes|Sinodul II de la Efes]] din 449, datorită opoziţiei sale faţă de Chiril. Aici a fost condamnat, fără să fi foost fost audiat, din pricina ''Epistolei 151'' împotriva lui Chiril şi a faptului că luase apărarea lui Diodor şi Teodor, şi sinodul a stabilit ca lucrările sale să fie arse. Chiar şi Domnus a consimţit la această condamnare.
Teodoret a fost silit să părăsească cetatea Cir şi să se retragă la [[mănăstire]]a lui din Apameea. A făcut apel la Papa [[Leon cel Mare]], însă apelul său pentru o revocare a sentinţelor pronunţate împotriva lui nu a fost acceptat, prin edict imperial, până după moartea lui [[Teodosie al II-lea]] în 450. I s-a poruncit să ia parte la [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodul de la Calcedon]], şi a avut de întâmpinat aici o puternică opoziţie. El a fost primul care a luat parte la sinod doar ca acuzator, deşi din rândul episcopilor. Apoi, pe [[26 octombrie]] 451 a fost constrâns de prietenii lui Dioscor să pronunţe ''anatema'' împotriva lui Nestorie. Comportamentul lui indică faptul că a făcut acest gest cu aceleaşi rezerve, anume limitarea condamnării la doctrina existenţei a doi Fii în Hristos şi la refuzul lui Nestorie de a recunoaşte formula ''Theotokos'' pentru Maica Domnului. După acest gest, a fost declarat ortodox şi reabilitat.
Singurul lucru care se cunoaşte despre el după Sinodul de la Calcedon este o scrisoare a papei Leon prin care acesta îi cere să apere credinţa mărturiisiită mărturiisită la Calcedon (''PG'', lxxxiii. 1319 sqq.). Alături de Diodor din Tars şi Teodor de Mopsuestia, era la fel de urât de cei din partida [[monofizitism|monofizită]] ca şi Nestorie, aceştia considerându-i pe toţi aceştia şi pe prietenii lor drept [[eretic]]i. [[Controversa celor Trei Capitole]] a dus la condamnarea scrierilor sale împotriva lui Chiril al Alexandriei la [[Sinodul V Ecumenic|al doilea Sinod de la Constantinopol (553).
==Scrieri==
===Exegetice===
Cu excepţia comentariului său la ''Isaia'' (din care s-au păstrat fragmente în antologia de comentarii biblice cunoscută sub numele de ''[[w:Catena (Biblical commentary)|Catenae]]'') şi la ''[[Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel|Galateni]]'' ii.6-13, scrierile exegetice ale lui Teodoret au supravieţuit până în prezent. Unele materiale exegetice referitoare la cele patru ''Evanghelii'' înscrise în ''catenae'' sub numele lui provin probabil din alte lucrări ale sale, iar în comentariile lui la ''Octateuh'' apar şi interpolări scrise de alţi autori.
