Răspândirea ideilor nestoriene se mărginea inițial doar la scrierile lui Diodor, Teodor de Mopsuestia şi ale cercului restrâns de adepţi ai acestora din Antiohia. Totuşi, în anul 428, împăratul Teodor al II-lea i-a cerut preotului călugăr antiohian [[Nestorie]], cunoscut pentru zelul său, să vină la Constantinopol. Nestorie, care l-a adus cu el şi pe preotul Anastasie, a fost făcut arhiepiscop al Constantinopolului. Într-o serie de omilii (predici) ținute la Constantinopol, Anastasie a negat existenţa une Persoane Teandrice (Dumnezeu-Om) în Iisus Hristos, afirmând separarea netă a persoanelor divină (Dumnezeu-Cuvântul) și umană (Iisus Hristos) şi a atacat utilizarea termenului Theotokos pentru Maica Domnului, utilizând în schimb apelativul de ''Anthropotokos'' (Născătoare de om). Poziția lui a dat naștere la controverse, întrucât credincioşii constantinopolitani erau obișnuiţi să o cinstească pe Maica Domnului cu numele de Născătoare de Dumnezeu (Theotokos). Nestorie a luat apărarea lui Anastasie în predicile sale, prin care a răspândit într-o formă extremă învăţăturile lui Teodor din Mopsuestia, printre care utilizarea apelativului de Christotokos în loc de Theootokos pentru Maica Domnului.

Teologii din Constantinopol s-au ridicat împotriva scrierilor lui Nestorie şi l-au acuzat de propovăduia erezia lui [[Paul de Samosata]] (vezi articolul despre [[Antitrinitarism]]). În anul 429, Nestorie a întrunit la Constantinopol un sinod în cadrul căruia i-a condamnat pe cei care nu erau de acord cu el.