Birocrați, interwiki, renameuser, Administratori
18.644 de modificări
Modificări
→Înţelesul teologic al Vecerniei
Slujba Vecerniei (prima slujbă a zilei liturgice) este menită să ne amintească vremea Vechiului Testament, crearea lumii, căderea în păcat a primilor oameni, alungarea lor din Rai, pocăinţa lor şi rugăciunea lor pentru mântuire, nădejdea oamenilor în venirea unui Mântuitor, potrivit făgăduinţei lui Dumnezeu şi împlinirea acelei făgăduinţe.
Slujba începe cu deschiderea Uşilor Împărăteşti şi cu cădirea în tăcere a Sfintei Mese şi a Sfântului Altar, astfel că mireasma de tămâie pătrunde în toate colţurile Sfântului Altar. Cădirea în tăcere simbolizează începutul facerii lumii. Duhul lui Dumnezeu „se poartă” pe deasupra lumii materiale originare, „pământul netocmit şi gol” despre care vorbeşte [[Cartea Facerii]] şi suflă asupra lui putere de viaţă făcătoare, dar cuvântul creator al lui Dumnezeu nu se făcuse încă auzit.
Psalmul 103 descrie crearea lumii şi slăveşte înţelepciunea lui Dumnezeu. În vreme ce acesta este cântatse cântă „Doamne, strigat-am” și ceilalți psalmi (140, 141, 129 şi 116), [[preot]]ul iese din Altar şi cădeşte mai departe întreaga Biserică şi pe toţi credincioşii adunaţi. Prin acest gest sfinţit nu se face doar amintirea facerii lumii, ci şi a vieţii binecuvântate a primilor oameni în grădina Raiului, când Însuşi Domnul Dumnezeu mergea prin mijlocul lor. Uşile Împărăteşti deschise arată faptul că porţile Raiului erau atunci deschise tuturor.
Apoi Uşile Împărăteşti se închid, simbolizând înşelarea omului de către [[diavol]] şi căderea lui în păcat prin încălcarea voii lui Dumnezeu. Din pricina căderii lor, omenirea a fost lipsită de viaţa binecuvântată din Rai. Primii oameni au fost alungaţi, iar porţile Raiului li s-au închis. Diaconul iese din Sf. Altar şi stă înaintea Uşilor Împărăteşti închise, precum [[Adam şi Eva|Adam]] înaintea porţii pecetluite a Raiului, şi cântă [[Ectenia Mare]], cerând ca „pacea de sus” să ne fie trimisă şi ca Domnul să mântuiască sufletele noastre.
În timpul ecteniei, diaconul cădeşte încă o dată biserica. Toată această perioada a sfintei slujbe, de la deschiderea Uşilor Împărăteşti la rugăciunile cuprinse în Ectenia Mare şi la cântarea psalmilor reprezintă starea căzută a omenirii, în care aceasta a ajuns datorită căderii în păcat a protopărinţilor noştri. Odată cu păcatul au intrat în viaţa noastră lipsurile, durerea şi suferinţa. Simţim remuşcări amintindu-ne de faptul că am plecat urechea la sfatul nelegiuit al diavolului. Îi cerem iertare lui Dumnezeu pentru păcatele noastre şi eliberarea de toate necazurile; ne punem toată nădejdea în milostivirea lui Dumnezeu. Această a doua cădire simbolizează jertfele aduse lui Dumnezeu în vremea Vechiului Testament şi rugăciunile oamenilor aduse înaintea lui Dumnezeu.
Versetele vetero-testamentare ale Psalmilor de la ''"Doamne, strigat-am către Tine"'' alternează cu imne din perioada neo-testamentară, alcătuite în cinstea sfântului sau a praznicului zilei. Ultimul verset sau strofă este aşa-numitul ''Theotokion'' sau ''Dogmatikon'' ([[tropar dogmatic]]), numit astfel pentru că este cântat în cinstea [[Maica Domnului|Născătoarei de Dumnezeu]] şi cuprinde prezentarea dogmei [[Întruparea|Întrupării]] Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria.
În vremea cântării acestui tropar, se face Intrarea Mică. Acum strana cântă un [[imn ]] închinat Fiului lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, ''"Lumină lină"''. În acest imn, Fiul lui Dumnezeu este numit ''Lumină lină a sfintei slave a Tatălui Ceresc'', căci El nu a venit pe pământ în deplinătatea slavei Sale dumnezeieşti, ci în strălucirea blândă, lină a acesteia. Imnul mai spune şi că El nu poate fi mărit şi slăvit cum se cuvine de gurile păcătoşilor, ci numai „cu glasuri cuvioase”. Intrarea mică aminteşte credincioşilor cum drepţii Vechiului Testament au aşteptat venirea Mântuitorului, încrezându-se pe deplin făgăduinţei lui Dumnezeu, care Se descoperea atunci doar prin preînchipuiri şi profeţii, şi cum El a venit în lume pentru mântuirea oamenilor. Cădirea de la Intrarea mică semnifică prezenţa Duhului Sfânt în Biserică. Binecuvântarea cu semnul Crucii arată că prin Crucea Domnului ni s-au deschis iarăşi uşile Raiului.
Hristos este lăudat ca Lumina ce luminează întunericul omenirii, Lumina cea neînserată a lumii şi a Împărăţiei lui Dumnezeu.
Vecernia se sfârşeşte cu citirea sau cântarea rugăciunii Sfântului Simeon de Dumnezeu Purtătorul, ''"Acum slobozeşte''". Această rugăciune este urmată de citirea Trisaghionului şi a Rugăciunii domneşti, după care se cântă imnul Bunei-Vestiri, cu care îngerul a întâmpinat-o pe Maica Domnului: ''"Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te!...,"'' sau troparul praznicului şi la urmă întreita cântare a rugăciunii Psalmistului: "''Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până-n veac."'' Apoi se cântă Psalmul 33 până la versetul: ''"Iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele."'' Urmează binecuvântarea preotului:'' "Binecuvântarea Domnului [să fie] peste voi toţi cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor."''
Slujba ne îndeamnă să medităm la cuvântul lui Dumnezeu şi slăveşte iubirea Sa de oameni. Ne povăţuieşte şi ne îngăduie să aducem laudă lui Dumnezeu pentru evenimentele sau persoanele a căror amintire este evocată şi prăznuită în Biserică. Ne pregăteşte pentru somnul nopţii şi pentru zorii zilei următoare. În ajunul Sfintei Liturghii, începe mişcarea către deplinătatea unirii cu Dumnezeu în [[Sfintele Taine]].
== Surse ==
