'''Paulin al II-lea al Antiohiei''', lider al grupului «[[Eustatie al Antiohiei|eustatienilor]]», a fost considerat [[episcop]] al [[Antiohia|Antiohiei]] de susținătorii săi din 362 și până la moartea sa în 382 sau 383. Paulin nu a fost recunoscut în Orient (și de aceea nu apare în [[Listă a patriarhilor Antiohiei|lista patriarhilor de Antionia]]), dar a fost recunoscut de [[Biserica Romei]] și de [[Biserica Ortodoxă a Alexandriei|Biserica Alexandriei]].
== Viața și activitatea ==
L'évêque În anul 331, episcopul [[Eustathe d'Antioche|EustatheEustatie al Antiohiei]], partisan résolu du apărător al credinței ortodoxe de la [[Premier concile Sinodul I Ecumenic]] de Nicée|concile de Nicéela [[Niceea]], avait été déposé vers este depus de un [[330sinod]] par les [[arianismeArianism|ariensarian]] (pour des motifs apparemment non doctrinaux), et autour sub acuzația de son nom s'étaient regroupés, à [[Antiochesabelianism]]și adulter<ref>Philostorgoius, les opposants intransigeants à l'in Photius, "Epitome of the Ecclesiastical History of Philostorgoius". book 2, chapter 7.</ref>, iar susținătorii săi din [[arianismAntiohia]]formează un grup de apărători intransigenți ai învățăturii Sinodului de Niceea împotriva arianismului, numiți „eustatieni”. Eustatie este trimis în exil în 331, unde și moare la o dată necunoscută (în 336 sau 337, după unii<ref>http://www. [[Eustathe dnewadvent.org/cathen/05627b.htm</ref>, sau mai târziu de 338, după alții<ref>Pierre Maraval, ''Le christianisme de Constantin à la conquête arabe''Antioche|Eustathe]] lui, coll. Nouvelle Clio, PUF, 1997, p. 334-même mourut en exil à une date inconnue (après 347.</ref>), iar în fruntea grupului „eustatienilor” apare [[338preot]]), et la tendance fut ensuite dirigée par le prêtre ul Paulin.
În După aproape 30 de ani de tulburări, în anul [[360]], [[Meletie al Antiohiei|Meletie]] fut élu évêque d'[[Antioche]] comme este ales episcop de Antiohia ca și candidat de compromis, avec l'appui d'[cu sprijinul arienilor moderați pe linia lui [arianisme|ariens]] modérés à la théologie ambiguë comme [[Acace Acachie de CésaréeCezareea]], prieten al lui Meletie<ref>http://ro.orthodoxwiki.org/Meletie_al_Antiohiei</ref>. C'était Meletie era un homme admiré pour om admirat pentru pietatea și moralitatea sa piété et sa moralité, et qui d'autre part dar care neacceptând să se compromit si peu avec l'[[arianisme]] qu'il fut expulsé de son siège un mois après y avoir été installé et remplacé par l'[[arianisme|arien]] affirmé compromită printr-o mărturisire ariană, a fost depus și trimis în exil la doar o lună după înscăunare, și înlocuit cu arianul Euzoïos (début [[începutul anului 361]]). Mais l'empereur Dar împăratul arian [[Constance Constanțiu al II-lea]], qui soutenait cette tendance, mourut le a murit la 3 novembre suivantnoiembrie 361, et son successeur [[paganisme|païen]] [[Julien (empereur romain)|Julien]]iar succesorul său, faisant profession de ne pas împăratul păgân Iulian Apostatul promitând să nu se mêler des affaires internes de l'Église chrétienneamestece în problemele interne ale Bisericii creștine, permit le retour des évêques exilésa permis întoarcerea tuturor episcopilor exilați.
Mais avant même le retour Totuși, „eustatienii”, partizani intransigenți ai Sinodului de [[Mélèce Ier d'Antioche|Mélèce]] la Niceea, nu așteptau întoarcerea lui Meletie (printemps [[primăvara lui 362]]), les « eustathiens »pe care-l respingeau ca pe unul ales cu sprijinul arienilor și aprobarea împăratului Constanțiu al II-lea. În acest context, vieux partisans intransigeants du sinodul [[premier concile de NicéeBiserica Ortodoxă a Alexandriei|concile de NicéeBisericii Alexandriei]], avaient déclaré leur rejet prezidat de cet évêque élu sous [[Constance IIAtanasie al Alexandriei]] avec l, a trimis un ''appui dTom către Antiohieni'[[arianisme|ariens]]. Le [[synode]] d'[[Alexandrie]], présidé par l'archevêque [[Athanase d'Alexandrie|Athanase]]prin care îndemna cele două grupuri, „meletienii” și „eustatienii”, appela les deux factions à la réconciliation să caute împăcare (a priori autour de [[Mélèce Ier d'Antioche|Mélèce]]în jurul lui Meletie, episcop canonic ales, évêque régulièrement élu et consacré : ''Tome aux Antiochiens''hirotonit și recunoscut), mais rien n'y fit : l'[[arianisme|anti-arien]] extrémiste dar „eustatienii” nu vroiau să accepte comuniunea cu Meletie. Tot în 362, episcopul [[Lucifer de Cagliari]]se întorcea și el din exil din Egipt și trecând prin Antiohia și constatând că cele două partide nu puteau fi împăcate, de passage à [[Antioche]], y consacra l-a hirotonit episcop pe Paulin évêque opposé à [[Mélèce Ier d'Antioche|Mélèce]], cristallisant le declanșând o [[schismeschismă]]care avea să dureze cincizeci de ani (până la alegerea lui Alexandru ca episcop al Antiohiei în 413)<ref>http://en.wikisource.org/wiki/Dictionary_of_Christian_Biography_and_Literature_to_the_End_of_the_Sixth_Century/Paulinus, qui devait durer un demi-siècle_bp._Eustathian_party_at_Antioch</ref>.
L'archevêque [[Athanase d'Alexandrie|Athanase]], figure de proue du parti « nicéen » en Orient, reconnut la légitimité de Paulin lors d'un séjour à [[Antioche]] auprès de l'empereur [[Jovien]] à l'automne [[363]] : les « eustathiens » avaient été ses alliés de toujours dans la lutte contre l'[[arianisme]]. La papauté aussi ignora [[Mélèce Ier d'Antioche|Mélèce]], puis, après l'arrivée à [[Rome]] de [[Pierre II d'Alexandrie|Pierre d'Alexandrie]], successeur d'[[Athanase d'Alexandrie|Athanase]], expulsé de son siège par les [[arianisme|ariens]] revenus au pouvoir sous [[Valens]] ([[373]]), prit une position encore plus claire : en [[376]], le pape [[Damase Ier|Damase I{{er}}]] reconnut Paulin comme évêque légitime d'[[Antioche]]. Cependant les figures de proue de la tendance « orthodoxe » dans l'Église grecque, comme [[Basile de Césarée]] (mais à l'exception notable d'[[Épiphane de Salamine]]), soutenaient [[Mélèce Ier d'Antioche|Mélèce]], et c'est celui-ci qui participa au [[Premier concile de Constantinople|concile de Constantinople]] de [[381]], qu'il présida d'ailleurs au début, avant de mourir pendant sa tenue. Une solution, désirée par [[Rome]] et [[Alexandrie]], et soutenue par [[Grégoire de Nazianze]], président du concile après la mort de [[Mélèce Ier d'Antioche|Mélèce]], eût été que Paulin soit reconnu comme successeur, et apparemment des engagements avaient été pris dans ce sens. Elle ne fut pas retenue, et c'est le prêtre [[Flavien Ier d'Antioche|Flavien]], qui avait accompagné [[Mélèce Ier d'Antioche|Mélèce]] au concile, et y avait représenté l'Église d'[[Antioche]] après la mort de ce dernier, qui fut consacré successeur à son retour en [[Syrie]] et reconnu par l'épiscopat oriental.
Les Latins, eux, continuèrent à reconnaître Paulin : c'est celui-ci qui procéda à l'ordination sacerdotale de [[Jérôme de Stridon|saint Jérôme]] en [[378]] ou [[379]], et tous deux se rendirent à un concile à [[Rome]] en [[382]]. Après la consécration de [[Flavien Ier d'Antioche|Flavien]], le pape rompit même avec les deux évêques qui y avaient procédé, [[Diodore de Tarse]] et Acace de Bérée. Avant sa mort, qui intervint peu après [[382]], Paulin désigna le prêtre [[Évagre d'Antioche|Évagre]] (autre ami de [[Jérôme de Stridon|saint Jérôme]]) comme son successeur, pérennisant le [[schisme]]. [[Jean Chrysostome]], à la même époque, s'efforçait de rassembler l'Église d'[[Antioche]] autour de la figure de [[Mélèce Ier d'Antioche|Mélèce]] : dans son ''Homélie sur saint Eustathe'', il présente même [[Mélèce Ier d'Antioche|Mélèce]], par un raccourci historique, comme l'héritier et continuateur d'[[Eustathe d'Antioche|Eustathe]].
== Bibliografie ==
* Pierre Maraval, ''Le christianisme de Constantin à la conquête arabe'', coll. Nouvelle Clio, PUF, 1997, {{p.}}334-347.