Se ştiu puţine lucruri despre primii ani ai vieţii lui Eudoxie. Cândva între anii 324 şi 331, pe când Sf. [[Eustatie al Antiohiei|Eustatie]] era episcop al Antiohiei, Eudoxie l-a căutat, cerându-i să-l hirotonească. După ce l-a cercetat, Sf. Eustatie a descoperit că acesta nu avea credinţă dreaptă, ortodoxă, şi l-a refuzat. Eustatie a fost depus de un [[sinod]] episcopal în preajma anului 332, întrucât nu era privit cu ochi buni de către episcopii răsăriteni, mai apropiaţi de arianis, [[arianism]]. Mai târziu, Eudoxie a fost primit de episcopii arieni şi [[hirotonie|hirotonit]]de Leonitie [[Leontie al Antiohiei]], fiind apoi hirotonit ca episcop de Germanicia, poziţie pe care a deţinut-o vreme de aproape şaptesprezece ani. Aceasta afost a fost perioada intrigilor arienilor împotriva Sf. [[Atanasie al Alexandriei]] din vremea domniei fiilor lui [[Constantin cel Mare]].

În anul 341, Eudoxie a participat la un sinod întrunit de episcopul arian Placillus (sau Flacillus) la Antiohia. În acea vreme, Eudoxie era deja un următor al doctrinei lui [[Aetius al Antiohiei|Aetius]], care propovăduia doctrina [[anomei|anomeilor]], o formă extremă de arianism. Sinodul a emis patru versiuni ale Crezului prin care semi-arienii, conduşi de Eusebian, încercau să modifice [[Crezul|Crezul de la Niceea]], căutând să formuleze o versiune diluată a doctrinei ''homoousiene'' ortodoxe (a ''deofiinţimii'' Tatălui şi Fiului). Potrivit Sf. sfântului Atanasie, a doua versiune a Crezului emisă de acest sinod, care a primit numele de „Crezul consacrării”, a fost dusă de Eudoxie, Martirie şi [[Macedonie I de Constantinopol|Macedonie]] în Italia, însă preoţii [[cler]]icii Bisericii Romei nu au acceptat-o. În anul 358, Eudoxie a participat la sinodul semiarian de la Filippopolis şi a semnat una din versiunile ariene ale Crezului alcătuit acolo. Auzind de moartea episcopului Leontie, Eudoxie a cerut sinodului voie să plece, spunând că avea treabă în eparhia sa şi a plecat spre Antiohia. Acolo s-a prezentat drept ales al împăratului pentru [[scaun]]ul Antiohiei şi, părăsindu-şi eparhia, a devenit episcop al Antiohiei. Împăratul Constantin al II-lea a infirmat pretenţiile lui Eudoxie.

 Ca episcop al Constantinopolului, Eudoxie l-a hirotonit pe prietenul său, Eunomie, un arian strict, pentru scaunul de Cizic, însă la scurtă vreme a fost nevoit să-l convingă pe acesta să se retragă, ca urmare a unui val de plângeri împotriva acestuia înaintate împăratului, care i-a poruncit lui Eudoxie să-l depună pe Eunomie. În anul 365, un grup de semi-arieni, numiţi macedonieni (ucenici [[ucenic]]i ai lui Macedonie I al Constantinopolului) au convocat o întrunire la Lampsac, unde au semnat „Crezul Consacrării” şi au cerut ca Eudoxie şi ai lui să se prezinte la întrunire. Întrucât acesta nu a participat la întrunirea semiarienilor, aceştia l-au condamnat pe Eudoxie şi pe susţinătorii lui la scoaterea din scaun, sentinţă neconfirmată de împăratul Valens.

înainte=LeonitieLeontie|

după=[[Meletieal Antiohiei|Meletie]]}}

după=[[Demofilal Constantinopolului|Demofil]]}}