Modificări

VII. Al doilea Sinod de la Niceea (787) restabilește cinstirea icoanelor la sfârșitul primei crize iconoclaste. Prima perioadă iconoclastă a luat sfârșit după moartea împăratului Leon al IV-lea (nepotul lui Leon al III-lea), iar văduva acestuia, [[Irina Împărăteasa]], a preluat puterea. Iconofilă[[Iconofil]]ă, ea a convocat [[Sinodul VII Ecumenic]] (al doilea Sinod de la Niceea) în anul 787, unde a fost restabilită venerarea sau cinstirea (proskynesis) icoanelor, adorarea (latreia) acestora fiind însă interzisă în mod explicit. O a doua perioadă iconoclastă a fost însă inițiată de împăratul Leon al V-lea (813–820), de-a lungul căreia legislația iconoclastă pare să fi fost aplicată mai puțin riguros, întrucât au avut loc mai puține martirizări și distrugeri de icoane. Lui Leon i-au urmat Mihail al II-lea, apoi Teofil, fiul acestuia. Teofil a murit, lăsând-o ca regentă a fiului său minor Mihail al III-lea pe împărăteasa [[Teodora a II-a]], iconodulă. Ca și Irina Împărăteasa, în urmă cu 50 de ani, Teodora i-a mobilizat pe iconoduli, proclamând reinstaurarea icoanelor în anul 843. De atunci, în prima [[duminică]] a [[Postul Mare|Postului Mare]] se sărbătorește [[Duminica Ortodoxiei]].

În secolul al XI-lea tensiunile existente între [[Biserică|Bisericile]] Răsăritene şi cea Apuseană s-au acutizat. În afară de unele interpretări dogmatice diferite (cum ar fi ''[[Filioque]]'', un termen care a fost adăugat la [[Crezul|Crez]] de bisericile apusene fără să aibă asentimentul episcopilor ortodocşi), apăruseră dispute jurisdicţionale în Balcani, sudul Italiei şi Sicilia. În plus, cererea [[Papă|papilor]] de la Roma de a avea o autoritate mai mare asupra celorlalţi [[patriarh]]i nu era acceptată de către aceştia, care îl considerau pe [[episcop]]ul Romei doar ca pe un ''primus inter pares'' („primul între egali”). Aceste tensiuni au ajuns la apogeu în 1054, când s-a produs ruptura dintre [[Biserica Ortodoxă]] şi [[Biserica Romano-Catolică]], cunoscută în istorie ca [[Marea Schismă]]. Patriarhul Constantinopolului [[Mihail Cerularie|Mihail I Cerularie]] a intrat în dispută cu papa Leon al IX-lea pe tema practicilor diferite dintre cele două Biserici, în special utilizarea ''azimei'' (pâine nedospită) la [[Euharistie]]. Biserica de la Roma reuşind să impună folosirea limbii latine la slujbele religioase printre creştinii normanzi din Sicilia (care pe atunci aparţinea de [[Biserica din Constantinopol|Patriarhia Constantinopolului]]), Mihail I a reacţionat obligând bisericile latinilor din Constantinopol să treacă la practicile religioase care erau uzitate în Biserica Răsăriteană. Încercările de conciliere au eşuat. La [[16 iulie]] 1054, cardinalul Humbert, trimisul papei Leon al IX-lea a depus o scrisoare de [[excomunicare]] pe [[altar]]ul [[Sfânta Sofia (Constantinopol)|bisericii Sfânta Sofia din Constantinopol]], scrisoare care el o avea deja pregătită, iar două zile mai târziu delegaţia papală a plecat în grabă la Roma. Dar cum Papa Leon al IX-lea murise deja pe [[16 aprilie]], scrisoarea de excomunicare nu era o ''bulă papală'' propriu-zisă, deoarece nu era semnată de către un papă. Ca măsură de represalii, patriarhul Mihail Cerularie i-a excomunicat pe cardinalul Humbert şi pe papă şi a ordonat eliminarea numelui papei din ''diptice'', marcând astfel începutul [[Marea Schismă|Marii Schisme]]. Efectele schismei nu au fost simţite imediat peste tot şi doar după un timp s-a făcut simţită despărţirea care există şi în zilele noastre dintre ortodocşi şi romano-catolici. Neîncrederea mutuală a fost urmată mai târziu de nefericita jefuire a Constantinopolului petrecută în timpul Cruciadei a IV-a, din 1204, care a accentuat disensiunea dintre ortodoxia grecească şi Biserica Apusului.