5.289 de modificări
Modificări
fără descrierea modificării
''Articol principal: [[Iisus Hristos]], [[Hristologie]]''
Cea de-a doua Persoană a [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]], [[Fiul]] lui [[Dumnezeu]], născut mai înainte de veci din [[Tatăl]] fără de mamă, a fost născut în timp de [[Fecioara Maria]], Teotokos, fără de tată. El este [[Cuvânt|Logosul, Cuvântul]] lui [[Dumnezeu]] și S-a făcut [[Întruparea|trup]] și S-a sălășluit printre noi, zice începutul Evangheliei lui Ioan. [[Iisus Hristos]] este [[Dumnezeu]] Întrupat. Aceasta este doctrina [[Întruparea|ÎntrupariiÎntrupării]], că [[Dumnezeu]] S-a făcut Om.
Domnul nostru [[Iisus]] este Theanthropos, Dumnezeu-Om. Nu este jumătate [[Dumnezeu]] și jumătate Om, nici nu este un amestec dintre cele două. El este întreg [[Dumnezeu]] și întreg Om, perfect în divinitatea Sa și în umanitatea Sa. Are două naturi, unite împreună prin Întrupare fără amestec, separare sau confuzie. Ca rezultat al amestecului [[Dumnezeu]] întreg și Om întreg, El are de asemenea două voințe, o voință umană și o voință divină căreia voința umană îi este supusă. Are două naturi dar ramane rămâne o singură Persoană, un ipostas.
[[Iisus]] este [[Dumnezeu]], cea de-a doua Persoană a [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]], şi totodată, '''EU SUNT''' descoperit lui [[Moise]]. El este Calea, Adevărul și Viața. El este [[Dumnezeu]] înainte de veacuri care a venit pe pământ ca prunc, apoi a murit pe [[Cruce]] ca Om și a înviat din morți. El și [[Tatăl]] sunt Una pentru că El este de o Fiinţa (consubstanțial) cu [[Tatăl]]. În timpul agoniei și morții pe Cruce, o Persoană a [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]] a suferit în trup.
El este Mesia, Hristosul – Unsul Domnului, prevestit de proorocii [[Vechiul Testament|Vechiului Testament]]. El este Mântuitorul lumii, Mielul lui Dumnezeu, Fiul Omului. Așa cum Îl descriu [[Evanghelia|Evangheliile]], [[Iisus Hristos]] S-a născut din femeie, S-a maturizat, a predicat, a vindecat, i-a învățat pe [[apostoli|apostolii]] Săi și a murit răstignit pe Cruce, iar a treia zi a înviat cu trupul. Apoi S-a inălțat înălțat la cer și stă de-a dreapta [[Tatăl|Tatălui]]. Dintre toți oamenii, El singur este fără de păcat. Scopul lucrării Sale pe pământ a fost de a [[soteriologie|mântui]] umanitatea, pentru ca oamenii să aiba aibă viață veşnicaveşnică. Tot ce făcut a fost pentru mântuirea noastră, de la povestirea parabolelor şi botezul Său de către [[Ioan Botezătorul|Înaintemergătorul]] pâna până la moartea Sa glorioasă și [[Învierea Domnului|Înviere]]. Pentru ceea ce El este și ce a făcut pentru noi, noi avem posibilitatea să devenim după [[Har]] ceea ce El este după Fiinţă . Aceasta inseamna înseamnă a ne [[Îndumnezeire|îndumnezei]], a ne împărtăşi cu Dumnezeirea lui [[Hristos]].
==Eclesiologie==
''Articol Principal: [[Sfânta Tradiţie]]''
[[Sfânta Tradiţie]] este depozitul de credinţă oferită apostolilor de către Mântuitorul [[Hristos]] și trecută din generaţie în generaţie fără adăugiri, modificări sau omisiuni. [[Vladimir Lossky]] a descris într-un mod excelent tradiţia ca fiind "viața [[Sfântul Duh|Sfântului Duh]] în [[Biserica|Biserică]]." Este dinamica în practică, dar nechimbătoare neschimbătoare în dogme. Forma de manifestare se dezvoltă, însă esența rămâne pentru totdeauna aceeași.
Spre deosebire de alte concepţii de înţelegere populară a Tradiţiei, [[Biserica Ortodoxă]] nu consideră Sfânta Tradiţie ca ceva care creşte și se extinde în timp, formând o colecţie de practici și doctrine care se acumulează în mod gradat devenind ceva mai dezvoltate și eventual de nerecunoscut primilor creștini. De fapt, Sfânta Tradiție este aceeași credinţă pe care Hristos a predat-o [[apostoli|apostolilor]] și pe care ei au predat-o ucenicilor lor, care se găsește în întreaga [[Biserică]] și mai ales în conducerea ei prin [[succesiune apostolică|succesiunea apostolică]].
Locul central în Sfânta Tradiţie este ocupat de [[Sfânta Scriptură]], mărturia scrisă a lui [[Dumnezeu]] în Biserică. Astfel Scriptura este întotdeauna interpretată din interiorul Tradiţiei, aceasta fiind contextul scrierii și canonizării sale.
==Adorarea Lui Dumnezeu==
[[Image:Philip Saliba liturgy.jpg|right|thumb|200px|Ridicarea mâinilor de catre către un [[episcop]] în timpul [[Sfânta Liturghie|Sfintei Liturghii]].]]
''Articole principale: [[Adorare]], [[Cinstire]], [[Închinare]]''
[[Adorare]]a lui [[Dumnezeu]] în [[Biserica Ortodoxă]] este înțeleasă ca fiind cea mai înaltă chemare a umanității, aceea de a cădea la picioarele [[Dumnezeu|Dumnezeului]] Cel Atotputernic, [[Sfânta Treime]], și a se da în întregime Lui, devenind unit cu El prin [[Sfintele Taine]]. A-L adora pe [[Dumnezeu]] reprezintă scopul creării noastre.
Adorarea ortodoxă este [[Sfânta Liturghie|liturgică]], ceea ce înseamnă că se face după anumite ritualuri și cicluri care implică întreaga persoană umană. [[Sfânta Liturghie]] este trăita cu o aşa intensitate ca şi cum credincioşii s-ar afla înaintea însuşi Tronului lui [[Dumnezeu]]. Adorarea Creatorului în Ortotoxie Ortodoxie este transformatoare în natura sa, aducând creștinul în comuniune adâncă cu Dumnezeu; aceasta cere şi participarea creştinului, în cele din urmă el devenind o persoană sfântă, un sfânt.
''Adorarea'' este diferită de ''[[cinstire]]'' deoarece aceasta din urmă reprezintă un adânc respect şi dragoste pe care creștinii ortodocși le acorda sfinților și obiectelor sfinte, în timp ce adorarea este o încredinţare totală cuvenită numai lui Dumnezeu.
[[Sfintele Taine]] sunt acele lucrări deosebite ale [[Har]]ului divin prin care omul intră în [[Biserică]] şi se sfinţeşte. Întreaga viață a Bisericii este una dintre Taine. Prin Sfintele Taine, creștinul este unit cu [[Dumnezeu]], şi făcut părtaş dumnezeieştii firi, (II Petru 1,4); totodată, Dumnezeu își face cunoscută prezența în energiile divine, utilizând mijloace (ale lumii)fizice pentru a Se comunica pe Sine oamenilor.
În general, șapte Taine sunt recunoscute, deși numărul nu a fost niciodată fixat dogmatic de către Biserică. Sunt două Taine de inițiere în Biserică, [[botez]]ul și [[mirungere]]a. O alta, [[Euharistie|Sfânta Euharistie]](Împărtășania), completează inițierea și hrănește viața creștinului; aceasta este privită ca cea mai înaltă dintre Taine. Celelalte Taine sunt ocazionale: [[Maslu|Sfântul Maslu]] pentru bolnavi, [[Spovedania|MarturisireaMărturisirea]](Spovedania) pentru pocăință și împăcare cu Biserica, [[Căsătoria]](Cununia) pentru cei uniți prin căsătorie și [[Hirotonie|Hirotonirea]](Preoţia) pentru cei chemați să slujească Biserica în diferitele Trepte Preoţești.
Toate Tainele cer pregătiri înaintemergatoare în viața bisericească și astfel nu pot fi administrate persoanelor din afara Bisericii Ortodoxe. O excepție este [[botez]]ul, aceasta fiind Taina care-l unește pe creștin cu Hristos în Biserică, aducându-l pe acesta de la credincios în Hristos([[catehumen]] – cel care se pregătește pentru botez), la membru deplin al [[Biserica|Trupului lui Hristos]].
''Articol principal: [[Antropologie]]''
Antropologia creştin ortodoxă ne spune că omul a fost creat de [[Dumnezeu]] pentru a-L slăvi şi a trăi în comuniune cu El.Omul a fost creat dupa după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Astfel, toate fiinţele omeneşti au o valoare infinită pentru că poartăpecetea de neşters a Creatorului. Fiinţele omeneşti sunt alcătuite din trup şi [[suflet]], aceastea acestea fiind părţi permanente ale naturii umane. Omul a fost creat fără de [[păcat]], dar nu ca fiinţa desăvârşită; deci, deşi [[Adam]](primul om) a fost creat într-o stare de perfectă curăţie, el avea şi capacitatea de a creşte sufleteşte, de a se asemăna din ce în ce mai mult cu Dumnezeu.
La căderea omului in păcat, [[Adam]] şi [[Eva]] nu numai că au păcatuit păcătuit prin incălcarea încălcarea poruncii lui Dumnezeu, dar şi starea lor ontologică s-a schimbat. Natura umana insăşi însăşi nu s-a schimbat , dar chipul lui Dumnezeu din om a devenit întunecat din pricina păcatului, ceea ce constituie o separare ontologică faţă de Dumnezeu. Aşadar, omul căzut in păcat nu este cu totul depravat, dar suferă de boala păcatului care determină ca starea de sfinţenie să fie mult mai greu de ajuns.
Toată omenirea suferă (moarte, boli, şi toate relele) de pe urma păcatului, chiar dacă, să spunem în mod teoretic, o persoană anume nu ar avea nici un păcat. Noţiunea de "vină" nu face parte din antropologia creştin ortodoxă deoarece "vina" aparaţine aparţine de legalitatea unei împrejurari împrejurări şi nu se leagă direct de realitatea existenţei bolii de pacatoşeniepăcătoşenie.Deşi termenul de "[[păcat|păcat strămoşesc]]" este folosit în teologia creştin ortodoxă, nu se interpretează ca fiind simţămantul simţământul de vină al lui Adam care s-ar transmite de la om la om; de fapt, păcatul strămoşesc este boala care se moşteneşte şi care se vindecă prin [[soteriologie|mântuire]], readucând pe creştin pe drumul către desăvarşiredesăvârşire, către asemănarea cu Dumnezeu.[modificare] Soteriologie
Mântuirea nu cuprinde doar întreaga viaţa pământească a creştinului, ci şi viaţa veşnică a veacului ce va să fie.De multe ori, mântuirea este descrisă în trei trepte: catharsis (purificarea), theoria (iluminarea minţii) şi teosis (îndumnezeirea). Mântuirea nu înseamna înseamnă doar a nu păcătui (purificarea), dar reprezintă şi revărsarea crescândă a Luminii Dumnezeieşti peste credincios. Omul devine atât de unit cu Dumnezeu, încat straluceşte încât străluceşte prin asemănarea sa cu Dumnezeu, uneori strălucind în adevăratul sens al cuvântului ca purtător de Lumină Necreată. De multe ori, cei trei termeni care reprezintă treptele manâtuirii mântuirii se întrepătrund, astfel că numai termenul de îndumnezeire se foloseşte.
Omul se poate mântui numai prin Iisus Hristos si numai în Trupul lui Hristos – [[Biserica]]. Mântuirea nu se poate "cumpăra", ea fiind un dar de la Dumnezeu. Însă, pentru a ajunge la mântuire omul trebuie să conlucreze cu Dumnezeu deoarece Dumnezeu nu va incălca încălca voia libera a omului.Aşadar, o viaţă dusă în pocainţa pocăinţa si participarea la [[Sfintele Taine]] este felul în care omul conlucreaza conlucrează cu Dumnezeu. Conlucrarea omului cu Dumnezeu se numeşte sinergie.
Prin teosis, omul se umple cu viaţa dumnezeiască. În el se dezvoltă însuşiri dumnezeiestidumnezeieşti, dar omul nu devine parte din [[Sfânta Treime]]. Omul se uneşte cu Dumnezeu, dar nu se amestecă cu Dumnezeu. Omul poate deveni dumnezeu dupa după Har (Ioan 10,34), dar nu intrîntr-un sens politeistic, ci prin înfiere ca fii şi fiice ale Celui Preaînalt. O clasică figură de stil [[Sfinţii Părinţi|patristică]] folosită spre descrierea procesului de îndumnezeire este o sabie ţinută în foc şi care capătă treptat proprietaţileproprietăţile focului (lumină si caldurăcăldură), dar rămâne sabie.[modificare] ClerulHirotonirea unui diacon.
Clerul bisericesc este format de acei creştini din [[Biserica Ortodoxă]] care au fost chemaţi de [[Dumnezeu]] sa îndeplinească anumitefuncţii de slujire şi conducere in Biserică. Ei inşişi înşişi nu sunt vrednici să ocupe aceste funcţii, dar în timpul slujbei de [[Hirotonie]] sau după caz [[Hirotonie|Hirotesie]], toţi cei prezenţi mărturisesc lucrarea Sfântului Duh, spunând la unison "Vrednic este!" (în greacă 'Axios'). Prin aceasta, nu se afirmă vrednicia credinciosului, ci faptul că Duhul Sfânt S-a pogorât peste el şi a îndeplinit lucrarea Sa, transformându-l în cleric.
Clericii nu sunt prin fire superiori [[laic]]ilor laicilor în Biserică; aceştia din urmă sunt şi ei chemaţi la o anume slujire ca [[Preoţie|Preoţia Împărătească]](sau duhovnicească) a lui Hristos(1 Petru II; 5,9). Slujirea clericilor este însă privită ca fiind mai intensă; iar din punct de vedere spiritual, rolul clericilor poate fi primejdios, deoarece ei se ocupă cu administrarea [[Sfintele Taine|Sfintelor Taine]] şi cu predarea învaţaturilor învăţăturilor despre Dumnezeu.
Clerul bisericesc se împarte în doua mari categorii, [[ordinele mici]] si [[ordinele mari]]. Din ordinele mici fac parte [[citeţ]]iiciteţii, [[subdiacon]]iisubdiaconii, iar în unele tradiţii [[cantor]]iicantorii(sau dascălii). Ordinele mari există din vremea apostolilor şi au rămas permanente in Biserică; ele sunt [[Episcop]]iEpiscopi, [[Preot|Preoţ]]i Preoţi (sau Presbiteri) şi Diaconi.[[Diaconmodificare]]i.SfinţiiPreasfânta Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoare
Al doilea înţeles, şi cel mai obişnuit, este că "sfinţii" sunt acei a căror vieţi au arătat foarte clar că ei sunt puşi deoparte pentru a-L sluji pe Dumnezeu. Sfinţenia lor, care de fapt este sfinţenia lui [[Hristos]], a strălucit atât de puternic încât creştinii ortodocşi le acordă mare respect. Acest respect deosebit se numeşte "[[cinstire]]".