5.289 de modificări
Modificări
mici corecturi
c) '''Legea uitării trecutului''' potrivit căreia trecutul este condamnat la uitare.<ref>Ecll1.11</ref>
d) '''Legea vremii potrivite a fiecărui lucru''' potrivit căreia fiecare lucru îşi are vremea lui potrivită în care [[Dumnezeu]] l-a facut făcut frumos.<ref>Eccl3.1-11</ref>
e) '''Legea trăiniciei şi perfecţiunii lumii'''<ref>Eccl3.14,1.15, 7.13</ref> Ecclesiastul a ajuns la cunoştinţa că ,,tot ce face Dumnezeu dăinuieşte în veci, şi la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El.<ref>Ecl3.14</ref>
==Surprizele bogăţiei şi sfaturile Eclesiastului==
[[Iubirea de arginţi|Bogăţia]] ascunde multe suprizesurprize. Uneori se întâmplă ca Dumnezeu să-i dea celui păcătos grija să strângă şi s-adune, ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu.<ref>Ecl2.26</ref> Alteori cineva care a agonisit averea cu trudă şi înţelepciune o lasă omului care vine după el ca să se bucure şi să fie stăpân pe ea neştiind dacă acesta va fi înţelept sau [[nesăbuinţa|nesăbuit]].<ref>Ecl 2.18-19</ref> Alteori un om [[munca|munceşte]] cu cu înţelepciune, cu pricepere şi cu izbîndă, şi lasă rodul muncii lui unui om care nu s-a ostenit deloc cu ea. ,,Ce folos are omul din toată munca lui şi din toată străduinţa inimii lui, cu care se trudeşte sub soare?” se întreabă retoric Ecclesiastul căci toate zilele sale sunt pline de durere, necazuri şi nici măcar noaptea nu are nicio odihnă în inima lui.<ref>Ecl2.18-23</ref> Alteori un om este singur singurel, n-are nici fiu, nici frate, şi totuş totuşi munca lui n-are sfârşit, ochii nu i se satură niciodată de bogăţii, şi nu se gândeşte: ,,Pentru cine muncesc eu, şi-mi lipsesc sufletul de plăceri?"<ref>Ecl4.8-12</ref> ,,Cine iubeşte argintul, nu se satură niciodată de argint, şi cine iubeşte bogăţia multă, nu trage folos din ea", spune Eclesiastul şi continuă ,,Când se înmulţesc bunătăţile, se înmulţesc şi cei ce le papă. Şi ce folos mai are din ele stăpânul lor decât că le vede cu ochii?"<ref>Ecl 5.10-11</ref> Ecclesiastul spune că a mai observat un mare rău şi anume avuţii păstrate spre nefericirea stăpînului lor. Dacă se perd pierd aceste bogăţii prin vreo întîmplare nenorocită, şi el are un fiu, fiului nu -i rămîne rămâne nimic în mâini. Ba pe deasupra el a fost nevoit să mănânce cu necaz, şi a avut multă durere, grijă şi supărare.<ref>Ecl5.13-17</ref> Mai există un rău pe care Ecclesiastul spune că l-a întâlnit des printre oameni.
,,Este, de pildă, un om căruia i -a dat Dumnezeu avere, bogăţii, şi slavă, aşa că nu-i lipseşte nimic din ce-i doreşte sufletul; dar Dumnezeu nu-l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele:
n-a văzut, nici n-a cunoscut soarele; şi de aceea este mai bine de ea decât de omul acela.
Şi de ar trăi chiar de două ori o mie de ani un astfel de om, fără să se bucure de fericire, nu merg toate la un loc?
Toată truda omului este pentru gura lui, şi totuş totuşi poftele nu i se împlinesc niciodată.
Căci ce are înţeleptul mai mult decât nebunul? Ce folos are nenorocitul care ştie să se poarte înaintea celor vii?
Mai bine ce vezi cu ochii decât frământare de pofte neîmplinite: şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt.<ref>Eccl6.1-9</ref>Aşadar Dumnezeu îl poate face pe un om cu inima veşnic nemulţumită de bunurile şi situaţia avută şi atunci el va fi nefericit iar străinul care va veni după el se va bucura de ele.
