6.119 modificări
Modificări
m
→Creşterea influenţei greceşti în Imperiul Otoman
După [[căderea Constantinopolului|cucerirea Constantinopolului]], sultanul Mahomed al II-lea Cuceritorul i-a luat locul ''de facto'' şi ''de jure'' [[Listă a împăraţilor bizantini|împăratului bizantin]] ca suveran al creştinilor Imperiului cucerit. Sultanul l-a recunoscut pe Patriarhul Ecumenic drept lider politic şi religios (''etnarh'') al ''milletului'' zis "grecesc" <ref name="glenny">Glenny, pag. 195</ref> - în fapt a populaţiei ortodoxe, întrucât otomanii nu făceau nicio dinstincţie legală între religie şi etnie, considerându-i pe toţi ortodocşii din imperiu ca aparţinând unei singure entităţi politice şi administrative.<ref name="Svoronos83">Svoronos, pag.83</ref>
Astfel, Patriarhia Ecumenică a fost multă vreme purtătoarea intereselor întregii populaţii ortodoxe a Imperiului, şi păstrătoare a comunităţii supranaţionale numite de D. Obolensky "''Commonwealth''-ul bizantin" <ref>Kitromilides, 2000 </ref> Supravieţuirea Patriarhiei Ecumenice în statul otoman a încurajat multă vreme proiectele rezistenţei greceşti, centrată pe ideea de reînviere a [[Imperiul Bizantin|Imperiului Bizantin]]. Autoritatea Patriarhului şi a celorlalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe şi asimilarea acestora în administrarea milletului grecesc s-a făcut concomitent cu integrarea unei părţi a fostei aristocraţii bizantine în administraţia imperială.<ref name="Svoronos83">Svoronos, pag.83" </ref>
Ca o consecinţă a poziţiei lor politice, influenţa grecilor fanarioţi, dintre care unii erau extraordinar de bogaţi, la Curtea otomană a atins apogeul în secolul al XVIII-lea. În teritoriile cucerite, în funcţie de statutul politic al provinciilor cucerite, populaţiile locale au optat pentru strategii diferite de supravieţuire. O parte şi-au păstrat identitatea ortodoxă, dar unii, mai ales pe teritoriul Bosniei şi Albaniei de astăzi, precum şi în teritoriile bulgare, dar şi, mai rar, în cele greceşti au optat pentru convertirea la [[islam]] (au existat şi campanii sau cazuri de convertire silită). Fosta aristocraţie sârbă a încercat să obţină influenţă şi poziţii de prestigiu mai ales în rândurile armatei.<ref name="Stavrianos">Stavrianos, pag.270</ref>
