Modificări

Către sfârșitul lucrării Sale pământești, când toate cele profețite despre El (suferința, moartea și [[Învierea Domnului|învierea]]) urmau să se precipite, Iisus acceptă să fie numit rege sau împărat, dar unul blând (Matei 21, 5; Luca 19, 38; [[Evanghelia după Ioan|Ioan]] 12, 13-15), lipsit de ambiții pământești, a cărui împărăție nu este din lumea aceasta (Ioan 18, 36<ref>„Iisus a răspuns [lui [[Pilat]]]: Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici.” (Ioan 18, 36).</ref>). Prin înviere și [[Înălţarea Domnului|înălțarea la ceruri]], Iisus, Fiul Omului și Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană din [[Sfânta Treime]], este încoronat și înscăunat care rege/împărat al universului (cum este reprezentat [[iconografie]], ca [[Pantocrator]] - „atotstăpânitor”), până la „sfârșit”, când Domnul va preda împărăția lui Dumnezeu și Tatălui și Dumnezeu va fi toate în toți, după cuvântul Apostolului Pavel în [[Epistola I către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel|prima epistolă către Corinteni]]: „Hristos începătură, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui. După aceea, sfârşitul, când Domnul va preda împărăţia lui Dumnezeu şi Tatălui, când va desfiinţa orice domnie şi orice stăpânire şi orice putere. Căci El trebuie să împărăţească până ce va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, este moartea. "Căci toate le-a supus sub picioarele Lui". Dar când zice: "Că toate I-au fost supuse Lui" - învederat este că afară de Cel care I-a supus Lui toate. Iar când toate vor fi supuse Lui, atunci şi Fiul însuşi Se va supune Celui ce I-a supus Lui toate, ca Dumnezeu să fie toate în toţi.” (I Corinteni 15, 23-28)

==Surse==