14.992 de modificări
Modificări
m
→Martiriul: leg. int.
Adrian (latin. ''Hadrianus'') după o carieră militară de succes, a ajuns să facă parte din ''Garda Herculiană'' a împăratului roman Galerius Maximianus (305-311).
La începutul secolului al IV-lea, împăratul [[Diocleţian ]] reformase imperiul instaurând ''tetrarhia'' (cei patru tetrarhi fiind Diocleţian insuşi, Maximian, Galerius Maximianus şi Constantin Chlorus - tatăl Sfântului [[Constantin cel Mare]]).
Bucurându-se de mare încredere în faţa lui Diocleţian, mai ales după victoria pe care o repurtase împotriva perşilor, Galerius Maximianus l-a determinat pe acesta să promulge o serie de 4 edicte (decrete) împotriva creştinilor în anii 303-304, edicte care au declanşat cea mai mare [[Persecuţii împotriva creştinilor|persecuţie]] din istoria imperiului împotriva acestei religii.
După ce a început această mare persecuţie împotriva creştinilor, Adrian a întâlnit un grup de martiri în lanţuri (23 la număr, se spune în [[Minei]]; 33 conform altor surse ) şi i-a întrebat cum de pot îndura astfel de chinuri doar pentru credinţa lor. Ei au răspuns că ei suferă pentru a câştiga lucrurile bune pregătite de Dumnezeu pentru cei care au suferit de dragul Lui: "Lucruri„Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit; aşa sunt lucrurile pe cari le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc" iubesc” (1 Corinteni 2, 9). Auzind aceste cuvinte, Adrian a fost cuprins de harul divin şi a spus oficialilor romani prezenţi acolo să scrie şi numele său pe lista acelor martiri, fiind arestat pe loc. Când soţia sa, Natalia, a auzit că Adrian a fost închis la un loc cu ceilalţi martiri, s-a dus în fugă la temniţă. Ea era născută din părinţi creştini, dar se temea să mărturisească cuiva credinţa sa în Hristos, văzând cumplita prigonire ce se facea creştinilor de către păgâni. După ce a auzit că soţul ei a crezut în Hristos şi că s-a alăturat sfinţilor mucenici, a avut şi ea îndrăzneala să arate că este creştină. Natalia, intrând în temniţă, a căzut la picioarele bărbatului său şi i-a sărutat lanţurile cu care acesta era legat; după care, implorându-i pe ceilalţi martiri să se roage lui Dumnezeu şi pentru soţul ei, s-a întors acasă, aşa cum îi ceruse Adrian.
Chiar înainte de ziua stabilită pentru martiriu, Adrian a mituit gărzile ca să-l elibereze temporar şi s-a dus acasă, pentru a-i spune Nataliei că a sosit momentul final şi a-şi lua rămas bun de la ea. Când l-a văzut venind, Natalia a presupus că el l-a negat pe Hristos şi astfel a fost eliberat - ea a refuzat să-i deschidă uşa, mustrându-l că a fost un laş. Când a aflat în cele din urmă adevărata natură a eliberării sale temporare, ea şi-a schimbat tonul, încurajându-l pe Adrian şi însoţindu-l la tribunalul imperial.
