5.289 de modificări
Modificări
Pagină nouă: {{Spiritualitate didactică}} '''Tristeţea''' este o stare de mâhnire, regret, amărăciune pe care omul o simte în raport cu evenimentele din viaţa sa sau din viaţa altora. E...
{{Spiritualitate didactică}}
'''Tristeţea''' este o stare de mâhnire, regret, amărăciune pe care omul o simte în raport cu evenimentele din viaţa sa sau din viaţa altora. Ea este pozitivă când este fie o manifestare a [[pocăinţă|pocăinţei]], fie o stare prin care se exprimă solidaritatea cu cei ce suferă. Când este expresie a pocăinţei, ea trebuie să fie însoţită întotdeauna de [[nădejdea]] în ajutorul lui [[Dumnezeu]] care voieşte ca toţi să se [[mântuire|mântuiască]] şi la cunoştinţa [[adevăr]]ului să vie. Tristeţea este negativă când se referă la [[invidia|invidie]], care este întristarea în raport cu calităţile sau succesele altuia şi care este un [[păcat]] capital, când se referă la starea infractorilor care suferă rigorile legii sau când se referă la starea celor ajunşi în [[iad]]. În mod obişnuit tristeţea este o manifestare a doliului. [[Solomon]] arată că că,,De multe ori chiar în mijlocul râsului inima poate fi mâhnită, şi bucuria poate sfârşi prin necaz. (Prov 14.13). Tot el învaţă că,, O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.(Prov17.22) sau că ,,limba clevetitoare aduce o faţă mâhnită.” (Prov25.23). Copiii neascultători sunt amărăciune şi necaz pentru părinţi <ref>Prov-10.1, 15.5, 17.25, 19.13, 28.7 </ref>
==Tristeţea ca manifestare a pocăinţei==
[[Iisus]] spune în Predica de pe munte:Fericiţi cei ce plâng<ref>Nu este vorba de un plâns obişnuit, ca urmare a unor suferinţe şi necazuri oarecare, ci este vorba aici de plânsul ca manifestare a pocăinţei. Plângerea este mântuitoare atunci când este o expresie a pocăinţei faţă de păcatele săvârşite.</ref>, că aceia se vor mângâia.(Mt5.4)
[[Manase]] era un împărat autor a numeroase [[uciderea|crime]], [[vrăjitoria|vrăjitor]], [[închinarea la dumnezei străini|idolatru]]. Atunci Domnul a trimis pe căpeteniile oştirii împăratului Asiriei, care au prins pe Manase şi l-au pus în lanţuri de aramă şi l-au dus în Babilon. Fiind la strâmtoare, s-a [[rugăciune|rugat]] cu multe rugăciuni Domnului Dumnezeului lui şi s-a [[smerenia|smerit]] adânc înaintea Dumnezeului părinţilor lui şi Dumnezeu s-a lăsat înduplecat, l-a salvat şi l-a dus înapoi în Ierusalim, în împărăţia lui. Cunoscând astfel că Domnul este [[Dumnezeu]], el a construit un zid foarte înalt în jurul dealului, a înlăturat din casa Domnului toţi dumnezeii străini şi idolul Astaartei, a dărâmat toate altarele zidite pe muntele Casei Domnului şi în Ierusalim, a aşezat din nou altarul Domnului, a adus pe el jertfe de mulţumire şi de laudă şi a poruncit lui Iuda să slujească adevăratului Dumnezeu (2 Cron 33.11-20).
Un psalm al lui [[David]]. Făcut când a venit la el proorocul [[Natan (proorocul)]], după ce intrase David la Bat-Şeba: Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită.(Ps51.17)
După ce-l trădase de trei ori nerecunoscând că este [[apostol]]ul lui Iisus, când aude cocoşul cântând şi-şi aduce aminte de prorocia lui Iisus care –i spusese că aşa se va întâmpla, [[apostolul Petru|Petru]] plânge cu amar (Mt26.75)
==Tristeţea însoţită de deznădejde==
[[Iuda Iscarioteanul|Iuda]], vânzătorul, când a văzut că Iisus a fost osândit la moarte, s-a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginţi, i-a dat preoţilor celor mai de seamă şi bătrânilor şi a zis: ,,Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat.`` ,,Ce ne pasă nouă?`` i-au răspuns ei. ,,Treaba ta.`` Iuda a aruncat arginţii în Templu, şi s-a dus de [[uciderea|s-a spânzurat]].(Mt27.3-5) Aici se vede cum întristarea pocăinţei a fost însoţită de deznădejde. [[Biserica]] arată că întristarea pocăinţei trebuie însoţită în mod necesar de [[nădejdea]] în ajutorul lui [[Dumnezeu]] care doreşte ca toţi să ajungă la cunoştinţa [[adevăr]]ului, cum s-a întămplat cu [[Manase]], [[apostolul Zaheu|Zaheu]], [[David]], răufăcătorul de pe cruce, [[apostolul Petru]], [[Maria Egipteanca]].
==Tristeţea ca solidaritate==
[[Apostolul Pavel]] scrie romanilor:Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură şi plângeţi cu cei ce plâng. (Romani 12.15) Iisus plânge pentru cetatea Ierusalimului. (Lc19.41)
==Tristeţea celor închişi==
Prorocul [[Mica]] este trimis la închisoare de [[Ahab]] pentru că i-a prorocit nenorociri. Acolo acesta urmează să mănânce ,,pâinea şi apa întristării” (3Regi22.27, 2 Cron 18.26)
==Tristeţea, ca stare veşnică a celor din iad==
[[Iad]]ul se mai numeşte locul unde este ,,plângerea şi scrâşnirea dinţilor" (Mt13.42,50. Mat8.12,22.13)
==Tristeţea ca manifestare a doliului==
Copiii lui Israel au plâns pe [[Moise]] treizeci de zile, în câmpia Moabului; şi zilele acelea de plâns şi de jale pentru Moise s'au sfârşit.(Deut34.8)Toată adunarea a văzut că [[Aaron]] murise, şi toată casa lui Israel a plâns pe Aaron treizeci de zile.(Num20.29).[[Samuel]] a murit. Tot Israelul s'a adunat şi l-a plâns, şi l-au îngropat în locuinţa lui la Rama. (1Regi25.1)
==Tristeţea ca manifestare a suferinţei, uneori nejustificate==
Poporul evreu se plângea că nu are carne, regretând zilele robiei egiptene (Num11.18,20)
==Tristeţe în mijlocul râsului==
[[Solomon]] învaţă:De multe ori chiar în mijlocul râsului inima poate fi mâhnită, şi bucuria poate sfârşi prin necaz. –(Prov 14.13)
==Tristeţea ususcă oasele==
Solomon arată:O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.(Prov17.22) –
==Cleveteala aduce mâhnire pe faţă==
Înţeleptul împărat Solomon învaţă:Vântul de miazănoapte aduce ploaia, şi limba clevetitoare aduce o faţă mâhnită. (Prov25.23)
==Copiii neascultători==
Tot el arată în nenumărate rânduri:Copiii neascultători sunt amărăciune şi necaz pentru părinţi<ref>Prov-10.1, 15.5, 17.25, 19.13, 28.7 </ref>
==Inima omului îşi cunoaşte propriile necazuri==
Referindu-se la necazurile inimii, [[Solomon]] scrie:Inima îşi cunoaşte necazurile, şi niciun străin nu se poate amesteca în bucuria ei.(Prov14.10)
==Note==
<references />
==Bibliografie==
Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, ISBN 973-9332-86-2
==A se vedea şi ==
[[Pocăinţă]]
[[Invidia]]
[[Iad]]
[[Nădejdea]]
[[Categorie:Spiritualitate]]
'''Tristeţea''' este o stare de mâhnire, regret, amărăciune pe care omul o simte în raport cu evenimentele din viaţa sa sau din viaţa altora. Ea este pozitivă când este fie o manifestare a [[pocăinţă|pocăinţei]], fie o stare prin care se exprimă solidaritatea cu cei ce suferă. Când este expresie a pocăinţei, ea trebuie să fie însoţită întotdeauna de [[nădejdea]] în ajutorul lui [[Dumnezeu]] care voieşte ca toţi să se [[mântuire|mântuiască]] şi la cunoştinţa [[adevăr]]ului să vie. Tristeţea este negativă când se referă la [[invidia|invidie]], care este întristarea în raport cu calităţile sau succesele altuia şi care este un [[păcat]] capital, când se referă la starea infractorilor care suferă rigorile legii sau când se referă la starea celor ajunşi în [[iad]]. În mod obişnuit tristeţea este o manifestare a doliului. [[Solomon]] arată că că,,De multe ori chiar în mijlocul râsului inima poate fi mâhnită, şi bucuria poate sfârşi prin necaz. (Prov 14.13). Tot el învaţă că,, O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.(Prov17.22) sau că ,,limba clevetitoare aduce o faţă mâhnită.” (Prov25.23). Copiii neascultători sunt amărăciune şi necaz pentru părinţi <ref>Prov-10.1, 15.5, 17.25, 19.13, 28.7 </ref>
==Tristeţea ca manifestare a pocăinţei==
[[Iisus]] spune în Predica de pe munte:Fericiţi cei ce plâng<ref>Nu este vorba de un plâns obişnuit, ca urmare a unor suferinţe şi necazuri oarecare, ci este vorba aici de plânsul ca manifestare a pocăinţei. Plângerea este mântuitoare atunci când este o expresie a pocăinţei faţă de păcatele săvârşite.</ref>, că aceia se vor mângâia.(Mt5.4)
[[Manase]] era un împărat autor a numeroase [[uciderea|crime]], [[vrăjitoria|vrăjitor]], [[închinarea la dumnezei străini|idolatru]]. Atunci Domnul a trimis pe căpeteniile oştirii împăratului Asiriei, care au prins pe Manase şi l-au pus în lanţuri de aramă şi l-au dus în Babilon. Fiind la strâmtoare, s-a [[rugăciune|rugat]] cu multe rugăciuni Domnului Dumnezeului lui şi s-a [[smerenia|smerit]] adânc înaintea Dumnezeului părinţilor lui şi Dumnezeu s-a lăsat înduplecat, l-a salvat şi l-a dus înapoi în Ierusalim, în împărăţia lui. Cunoscând astfel că Domnul este [[Dumnezeu]], el a construit un zid foarte înalt în jurul dealului, a înlăturat din casa Domnului toţi dumnezeii străini şi idolul Astaartei, a dărâmat toate altarele zidite pe muntele Casei Domnului şi în Ierusalim, a aşezat din nou altarul Domnului, a adus pe el jertfe de mulţumire şi de laudă şi a poruncit lui Iuda să slujească adevăratului Dumnezeu (2 Cron 33.11-20).
Un psalm al lui [[David]]. Făcut când a venit la el proorocul [[Natan (proorocul)]], după ce intrase David la Bat-Şeba: Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită.(Ps51.17)
După ce-l trădase de trei ori nerecunoscând că este [[apostol]]ul lui Iisus, când aude cocoşul cântând şi-şi aduce aminte de prorocia lui Iisus care –i spusese că aşa se va întâmpla, [[apostolul Petru|Petru]] plânge cu amar (Mt26.75)
==Tristeţea însoţită de deznădejde==
[[Iuda Iscarioteanul|Iuda]], vânzătorul, când a văzut că Iisus a fost osândit la moarte, s-a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginţi, i-a dat preoţilor celor mai de seamă şi bătrânilor şi a zis: ,,Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat.`` ,,Ce ne pasă nouă?`` i-au răspuns ei. ,,Treaba ta.`` Iuda a aruncat arginţii în Templu, şi s-a dus de [[uciderea|s-a spânzurat]].(Mt27.3-5) Aici se vede cum întristarea pocăinţei a fost însoţită de deznădejde. [[Biserica]] arată că întristarea pocăinţei trebuie însoţită în mod necesar de [[nădejdea]] în ajutorul lui [[Dumnezeu]] care doreşte ca toţi să ajungă la cunoştinţa [[adevăr]]ului, cum s-a întămplat cu [[Manase]], [[apostolul Zaheu|Zaheu]], [[David]], răufăcătorul de pe cruce, [[apostolul Petru]], [[Maria Egipteanca]].
==Tristeţea ca solidaritate==
[[Apostolul Pavel]] scrie romanilor:Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură şi plângeţi cu cei ce plâng. (Romani 12.15) Iisus plânge pentru cetatea Ierusalimului. (Lc19.41)
==Tristeţea celor închişi==
Prorocul [[Mica]] este trimis la închisoare de [[Ahab]] pentru că i-a prorocit nenorociri. Acolo acesta urmează să mănânce ,,pâinea şi apa întristării” (3Regi22.27, 2 Cron 18.26)
==Tristeţea, ca stare veşnică a celor din iad==
[[Iad]]ul se mai numeşte locul unde este ,,plângerea şi scrâşnirea dinţilor" (Mt13.42,50. Mat8.12,22.13)
==Tristeţea ca manifestare a doliului==
Copiii lui Israel au plâns pe [[Moise]] treizeci de zile, în câmpia Moabului; şi zilele acelea de plâns şi de jale pentru Moise s'au sfârşit.(Deut34.8)Toată adunarea a văzut că [[Aaron]] murise, şi toată casa lui Israel a plâns pe Aaron treizeci de zile.(Num20.29).[[Samuel]] a murit. Tot Israelul s'a adunat şi l-a plâns, şi l-au îngropat în locuinţa lui la Rama. (1Regi25.1)
==Tristeţea ca manifestare a suferinţei, uneori nejustificate==
Poporul evreu se plângea că nu are carne, regretând zilele robiei egiptene (Num11.18,20)
==Tristeţe în mijlocul râsului==
[[Solomon]] învaţă:De multe ori chiar în mijlocul râsului inima poate fi mâhnită, şi bucuria poate sfârşi prin necaz. –(Prov 14.13)
==Tristeţea ususcă oasele==
Solomon arată:O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.(Prov17.22) –
==Cleveteala aduce mâhnire pe faţă==
Înţeleptul împărat Solomon învaţă:Vântul de miazănoapte aduce ploaia, şi limba clevetitoare aduce o faţă mâhnită. (Prov25.23)
==Copiii neascultători==
Tot el arată în nenumărate rânduri:Copiii neascultători sunt amărăciune şi necaz pentru părinţi<ref>Prov-10.1, 15.5, 17.25, 19.13, 28.7 </ref>
==Inima omului îşi cunoaşte propriile necazuri==
Referindu-se la necazurile inimii, [[Solomon]] scrie:Inima îşi cunoaşte necazurile, şi niciun străin nu se poate amesteca în bucuria ei.(Prov14.10)
==Note==
<references />
==Bibliografie==
Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, ISBN 973-9332-86-2
==A se vedea şi ==
[[Pocăinţă]]
[[Invidia]]
[[Iad]]
[[Nădejdea]]
[[Categorie:Spiritualitate]]