{{diacritice}}Duhovnicescul Părinte Porfirie a adormit întru Domnul în Chilia (Coliba) Sfântului Gheorghe, de la Sfântul Schit al Schitul Sfintei Treimi din Kafsokalivia, de la Muntele Athos, la orele patru și treizeci dimineața, în ziua de 2 decembrie 1991, în al optzeci și șaselea an al vieții sale.

Citind silabisit viața Sfântului Ioan Kalivitul, în timp ce păștea oile, dar și pe când lucra la băcănia din Pireu, a simțit o dorință fierbinte de a-l imita. De aceea, a pornit-o în mai multe rânduri spre Muntele Athos dar, din diferite pricini, se întorcea înapoi. În cele din urmă, pe când avea doisprezece sau paisprezece ani, a pornit, fără știrea alor săi, hotărît să ajungă la Sfântul Munte, iar dorința i s-a împlinit, cu binecuvântarea Domnului nostru Iisus Hristos.

I-a îndrăgit de îndată pe cei doi Bătrâni, cu tot entuziasmul inimii sale tinere și s-a supus lor fără gânduri de prisos, ca lui Hristos Însuși și, cu multă râvnă, bunăvoință și smerenie, le împlinea tot cuvântul. Singurul lui necaz era că nu îl puneau la și mai multă nevoință, despre care, din puținele lucruri pe care ni le-a spus despre acea perioadă, știm ca era o nevoință neîncetată, intensă, plină de bucurie și de asprime în același timp. Mergea desculț prin zăpadă, bătând cărări anevoioase. Dormea foarte puțin, întins pe podea, acoperit doar cu o pătură, chiar și pe timpul iernii. Făcea multe metanii, cu trupul gol de la brâu în sus, ca să nu-l fure somnul. Sculpta lemnul, dar lucra și în aer liber, unde aduna lemne și melci, căra pământ cu spinarea de la mari distanțe, fiindca fiindcă voiau să facă o mică grădină în părțile stâncoase ale Chiliei Sfântului Gheorghe. Totodată se străduia să aibă atenția îndreptată la citirile și troparele sfintelor slujbe și să le învețe pe de rost. A învățat pe de rost Sfintele Evanghelii în timpul rucodeliei și le repeta întruna, ca să nu-i poată pătrunde în minte nici un gând. Așa cum spunea mai târziu el însuși, în vremea aceea era „în necontenită mișcare".

Principala caracteristica caracteristică a ascezei sale nu era totusi totuși lupta trupeascatrupească, ci deplina ascultare înaintea Batrânilor saiBătrânilor săi, totala dependenta dependență de acestiaaceștia, afierosirea sa plina plină de iubire, încredere si admiratieși admirație, fata față de ei, afierosire prin intermediul careia căreia putea primi în viata viața sa, trairile Batrânilor saitrăirile Bătrânilor săi. Astfel copilul nestiutor neștiutor de carte, ce urmase doar doua două clase la scoala școala din sat, urmând cu dragoste fierbinte cuvintele cele sfinte despre iubitul nostru Iisus Hristos, a izbutit în doar câtiva câțiva ani sa învete să învețe toate lucrurile pe care noi nu sîntem suntem în stare a le învata, învăța mergând la scoala si școală și la universitate ani multimulți, dar lipsiti lipsiți de râvnarâvnă, si și având la dispozitie carti si dispoziție cărți și profesori învatatiînvățati.

Când a sosit clipa , a fost tuns monah si și a primit numele de Nichita.

Datorita Datorită smereniei sale si și a ascultarii ce ascultării pe care o faceafăcea, a primit din tinerete tinerețe darul de a vedea cu ochii duhovnicesti duhovnicești - atunci când lucra Harul cel dumnezeiesc - întâmplari si întâmplări și fapte din lumea firii, a sufletului si și a duhului, fara oprelisti fără opreliști temporale sau din partea firii.

A fost îmbracat asadar îmbrăcat așadar cu putere de Sus si și a dobândit daruri mai presus de fire.

Primul semn a fost acela ca că i-a putut vedea de la mare distanta distanță pe Batrânii saiBătrânii săi, când se întorceau de departe, desideși, în locul în care se aflau, nu puteau fi vazuti văzuți de nimeni.

Au urmat apoi si și altele. Simturile Simțurile i s-au sensibilizat foarte mult, iar capacitatile capacitățile sale umane i s-au dezvoltat foarte puternic. Auzea si cunostea cunoștea graiul pasarilor si păsărilor și al animalelor, patrunzândupătrunzându-le întelesulînțelesul. Simtea Simțea mirosurile de la mari distantedistanțe. Recunostea Recunoștea miresmele si compozitia și compoziția lor, distingând de foarte departe parfumul florilor.

Dupa După ce se ruga cu smerenie, avea capacitatea de „a vedea" pâna până în adâncul pamântului si pâna pământului și până în înaltul cerului, toate cele aflate acolo: ape, pietre, petrol, radiatiiradiații, antichitati antichități îngropate, morminte ascunse, crapaturi crăpături în adâncul pamântuluipământului, izvoare subterane, icoane pierdute, scene petrecute cu secole în urmaurmă, rugaciuni rugăciuni îndreptate spre ceruri, duhuri bune sau viclene, sufletele oamenilor si și tot felul de alte lucruri. Putea gusta apa aflata aflată la mari adâncimi si masura și măsura adâncimea la care se gaseagăsea. Întreba stâncile, care îi povesteau luptele ascetilor asceților dinaintea lui. Tamaduia Tămăduia doar privind locul bolnav. Vindeca doar prin atingere. Se ruga si rugaciunea și rugăciunea se împlinea. Niciodata Niciodată nu i-a trecut prin gând sa foloseasca să folosească darurile primite de la Dumnezeu pentru folosul sau său personal si și nicicând n-a vrut sa câstige să câștige ceva de pe urma celor ce care îi erau descoperite de Harul dumnezeiesc.Ori de câte ori lucra stravederea sa, îi dezvaluia gândurile ascunse ale oamenilor. Cu ajutorul dumnezeiescului Har putea cuprinde în acelasi timp trecutul, prezentul si viitorul, confirmând faptul ca Dumnezeu este Atotstiutor si Atotputernic. Stia ce se întâmpla cu toata zidirea, la marginile lumii, în profunzimea sufletului omenesc sau tainele istoriei. Era un om ce „primea" Harul cel dumnezeiesc ce purcede de la Dumnezeu care, din motive doar de El stiute, uneori nu-i dezvaluia chiar totul. În ce ne priveste, viata traita în Har este o mare taina, iar orice vorba de prisos ar fi o dovada de prea mare îndrazneala, daca ne-am ocupa de subiecte ce ne sînt necunoscute. Parintele spunea mereu acest lucru tuturor celor ce socoteau ca priceperea sa se datora altor cauze decât dumnezeiescului Har. Repeta adesea: „Aceasta nu e stiinta si nu e nici arta. Este HAR". Pe când avea douazeci de ani, s-a îmbolnavit de pleurezie si, la porunca Batrânilor sai, s-a întors în satul parintesc sa-si trateze boala. Gândul îi era însa mereu la Sfântul Munte.

S-a întors Ori de câte ori lucra străvederea sa, îi dezvăluia gândurile ascunse ale oamenilor. Cu ajutorul dumnezeiescului Har putea cuprinde în același timp trecutul, prezentul și viitorul, confirmând faptul că Dumnezeu este Atotștiutor și Atotputernic. Știa ce se întâmplă cu toată zidirea, la Muntele Athosmarginile lumii, dar tot urmând porunca Batrânilorîn profunzimea sufletului omenesc sau în tainele istoriei. Era un om ce „primea" Harul cel dumnezeiesc ce purcede de la Dumnezeu care, din pricina ca motive doar de El știute, uneori nu-i dezvăluia chiar totul. În ceea ce ne privește, viața trăită în Har este o mare taină, iar orice vorbă de prisos ar fi o dovadă de prea mare îndrăzneală, dacă ne-am ocupa de subiecte care ne sunt necunoscute. Părintele spunea mereu acest lucru tuturor celor ce socoteau că priceperea sa se îmbolnavise din noudatora altor cauze decât dumnezeiescului Har. Repeta adesea: „Aceasta nu e știință și nu e nici artă. Este HAR". Pe când avea douăzeci de ani, s-a asezat îmbolnăvit de pleurezie și, la o manastire din afara Sfântului Munteporunca Bătrânilor săi, mai precis s-a întors în satul părintesc să-și trateze boala. Gândul îi era însă mereu la Manastirea Lefka a Sfântului Haralambie din Evvia, lânga AvlonariSfântul Munte.

A fost hirotonit preot S-a întors la 27 iulie 1927 Muntele Athos, dar tot urmând porunca Bătrânilor, din pricină că se catre episcopul de Sinaiîmbolnăvise din nou, Porfirie al IIIs-leaa așezat la o mănăstire din afara Sfântului Munte, care l-mai precis la Mănăstirea Lefka a si numit PorfirieSfântului Haralambie din Evvia, lângă Avlonari.

Dupa o vreme, Mitropolitul A fost hirotonit preot la 27 iulie 1927 se către episcopul de Karystia din acea vremeSinai, PantelimonPorfirie al III-lea, care l-a facut duhovnic, iar în anul 1938 a fost ridicat la treapta de Arhimandritși numit Porfirie.

Pâna După o vreme, Mitropolitul de Karystia din acea vreme, Pantelimon, l-a făcut duhovnic, iar în anul 1940, Batrânul Porfirie 1938 a fost duhovnic în Evviaridicat la treapta de Arhimandrit.

În luna octombrie a anului Până în anul 1940, în urma cererilor sale i s-a împlinit dorinta de a-i sluji pe cei bolnavi si Bătrânul Porfirie a fost numit paroh la Policlinica din Atena, aflata lânga Piata Omoniaduhovnic în Evvia.

A slujit acolo timp de treizeci de ani siÎn luna octombrie a anului 1940, dupa iesirea la pensieîn urma cererilor sale, înca trei ani. În total i s-a slujit ca paroh treizeci împlinit dorința de ani si, a-i sluji pe lânga aceastacei bolnavi și a fost numit paroh la Policlinica din Atena, mai era si duhovnicaflată lângă Piața Omonia.

În acelasi A slujit acolo timp lucra si pentru câstigarea traiului, fiindca voia sa economiseasca bani pentru a-si întretine parintii si alte rude, dar si pentru a ridica o manastire. Din aceasta pricina nu cunostea odihna. Dupa ce s-a pensionat, a plecat de la policlinica si s-a stabilit la Manastirea Sfântului Nicolae din Kallisia, ce se afla pe vechiul Penteli, unde si-a continuat lucrarea treizeci de duhovnic.În afara pleureziei care l-a lovit în tinereteani și, după ieșirea la rastimpuri Parintele Porfirie a fost încercat si de alte boli. Pe când se afla la policlinica s-a îmbolnavit de rinichi si a fost operat cu mare întârzierepensie, fiindca lucra neîncetatîncă trei ani. De aceea În total a intrat în coma, iar familia sa a fost înstiintata slujit ca paroh treizeci de medicii sa îi pregateasca înmormântarea. Cu voia Domnului însaani și, parintele a revenit la viata, în ciuda prognozelor medicale, si a continuat sa slujeasca obstea Bisericii. Apoi si-a rupt piciorul. De asemeneape lângă aceasta, din cauza efortului pe care l-a facut în vreme când mai era în satul sau, Turkovuni, unde a vietuit ani la rând si cara greutati mari, a hernie, care l-a chinuit pâna în ultimii ani ai vietii.În anul 1978 a facut infarct miocardic. Când si-a revenit, a întemeiat împreuna cu câtiva dintre fiii sai duhovnicesti Sfânta Manastire de maici „Schimbarea la Fata a Mântuitorului", dupa ce a primit trebuincioasa binecuvântare din partea Episcopului Ateneiși duhovnic.

Manastirea trebuia sa se afle în Atena darÎn același timp lucra și pentru câștigarea traiului, din pricina faptului ca nu era spatiu îndeajunsfiindcă voia să economisească bani pentru a-și întreține părinții și alte rude, împreuna cu câtiva fii duhovnicesti dar și pentru a cumparat câteva terenuri în Malakasa (Attika), unde au ridicat un metoc al manastirii si ridica o Sfânta Bisericamănăstire. Din această pricină nu cunoștea odihna. După ce s-a pensionat, dupa ce au primit aprobarea legala din partea Bisericii Elene si a Mitropolitilor ei. Splecat de la policlinică și s-a instalat asadar stabilit la acest metocMănăstirea Sfântului Nicolae din Kallisia, ce se afla pe vechiul Penteli, unde iși-a spovedit pe toti cei care veneau la elcontinuat lucrarea de duhovnic.

În timpul cât afara pleureziei care l-a lovit în tinerețe, la răstimpuri Părintele Porfirie a fost încercat și de alte boli. Pe când se afla la policlinică, s-a aflat acolo îmbolnăvit de rinichi și a fost operat cu mare întârziere, fiindcă lucra neîncetat. De aceea a intrat în comă, iar familia sa a fost înștiințată de cataracta si simedici să îi pregătească înmormântarea. Cu voia Domnului însă, părintele a revenit la viață, în ciuda prognozelor medicale și a continuat să slujească obștea Bisericii. Apoi și-a pierdut vederea ochiului stâng sirupt piciorul. De asemenea, mai apoidin cauza efortului pe care l-a făcut în vremea când era în satul său, si pe cea Turkovuni, unde a viețuit ani la rând și unde căra greutăți mari, a făcut o hernie care l-a ochiului dreptchinuit până în ultimii ani ai vieții.

Din cauza efectelor secundare ale unei injectii cu cortizon ce i sÎn anul 1978 a făcut infarct miocardic. Când și-a facut în timpul operatiei de cataractarevenit, a suferit mai multe hemoragii intestinale si, întemeiat împreună cu câțiva dintre fiii săi duhovnicești Sfânta Mănăstire de atuncimaici „Schimbarea la Față a Mântuitorului", a îndurat dureri cumplite. Totusi a continuat sa-i primeasca pe cei după ce veneau la el, pe cât îi statea în putinta, si sa se roage smerit pentru necazurile lor. De aceea s-a învrednicit de multe ori sa vada cu duhovniceasca bucurie ca Harul cel dumnezeiesc lucra, rezolvând problemele oamenilorprimit trebuincioasa binecuvântare din partea Episcopului Atenei.

La început îi povatuia pe oameni cu usurinta, Mănăstirea trebuia să se afle în Atena dar mai târziu, din pricina multelor sale bolifaptului că nu era spațiu îndeajuns, doar se ruga pentru ei si foarte rar le dadea sfaturi. Se ruga împreună cu câțiva fii duhovnicești a cumpărat câteva terenuri în Malakasa (în tacereAtica), cu multa dragoste si smerenie pentru toti cei care îi cereau sa se roage pentru unde au ridicat un metoc al mănăstirii și o Sfântă Biserică, după ce au primit aprobarea legală din partea Bisericii Elene și a Mitropoliților ei ca sa dobândeasca ajutorul dumnezeiesc.PregatinduS-se de cele vesnice, a instalat așadar la cererea saacest metoc, în anul 1984 unde i s-a dat Chilia Sfântului Gheorghe din Kafsokalivia, unde fusese tuns monah, Chilie spovedit pe toți cei care atunci era nelocuita. Acolo a instalat câtiva ucenici, dupa ce s-a dus veneau la el însusi acolo dar, tot din pricina neputintelor sale, îsi petrecea timpul mai mult la Manastirea din Milesi (Oropos).

Când a simtit ca i se apropie sfârsitul, În timpul cât s-a spovedit duhovnicului sau, care era batrân si foarte bolnav, si aflat acolo a primit iertarea pacatelor. Apoi sfost operat de cataractă și și-a dus si s-pierdut vederea ochiului stâng, iar mai apoi și pe cea a statornicit în Chilia sa de le Muntele Athos, fiindca dorea sa-si dea obstescul sfârsit în manastirea metaniei sale, unde îsi petrecuse viata duhovniceascaochiului drept.

În acel loc aflându-se, dupa ce Din cauza efectelor secundare ale unei injecții cu cortizon care i s-a sapat un mormânt adânc, asa cum poruncisefăcut în timpul operației de cataractă, a dictat unuia dintre fiii sai duhovnicesti o scrisoare suferit mai multe hemoragii intestinale și de bun ramasatunci a îndurat dureri cumplite. Totuși a continuat să-i primească pe cei ce veneau la el, pe cât îi stătea în care povatuia si îsi cerea iertare de la toti fiii sai duhovnicestiputință și să se roage smerit pentru necazurile lor. Aceasta scrisoare, datata 4 (dupa calendarul vechi) si 7 (dupa calendarul nou) iunie 1991, De aceea s-a fost gasita în vesmintele sale învrednicit de îngropaciune, în ziua adormirii salemulte ori să vadă cu duhovnicească bucurie că Harul cel dumnezeiesc lucra, dovada a necuprinsei si înaltatoarei sale smereniirezolvând problemele oamenilor.

Urmând poruncii La început îi povățuia pe oameni cu ușurință, dar mai târziu, din pricina multelor saleboli, moartea sa a fost anuntata dupa ce a fost înmormântat, tocmai fiindca nu a voit ca fii sai duhovnicesti sa doar se osteneasca, venind la Muntele Athos ruga pentru a asista la înmormântarea saei și foarte rar le dădea sfaturi. Totodata a voit ca înmormântare sa sa se desfasoare Se ruga în simplitate si tăcere, cu multă dragoste și smerenie, avându-i alaturi doar pe fratii sai din Kafsokaliviapentru toți cei care îi cereau să se roage pentru ei ca să dobândească ajutorul dumnezeiesc.

În ultima noapte a vietii sale pamântesti Pregătindu-se de cele veșnice, la cererea sa, în anul 1984 i s-a spovedit si dat Chilia Sfântului Gheorghe din Kafsokalivia, unde fusese tuns monah, Chilie care atunci era nelocuită. Acolo a rostit rugaciunea mintiiinstalat câțiva ucenici, în timp după ce lânga s-a dus elînsuși acolo, ucenicii saidar, urmându-i poruncatot din pricina neputințelor sale, îi citeau Psalmul 50 si ceilalti psalmi, precum si „Slujba pentru cei de pe patul de moarte". Totodata spuneau rugaciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma" pâna își petrecea timpul mai mult la împlinirea canonului pentru un schimonahMănăstirea din Milesi (Oropos).

Ucenicii lCând a simțit că i se apropie sfârșitul, s-au auzit soptind cu sfintele sale buzea spovedit duhovnicului său, vreme îndelungatacare era bătrân și foarte bolnav și a primit iertarea păcatelor. Ultimile cuvinte rostite de cuviosul parinte au fost cuvintele rugaciunii împaratesti Apoi s-a dus și s-a lui Iisus Hristos: „ca toti statornicit în Chilia sa fie una". Dupa acea l-au auzit repetând un singur cuvânt aflat de la sfârsitul Noului TestamentMuntele Athos, mai precis la Sfârsitul Apocalipsei sfântului Ioan Teologul: „Vino!" („Da, vinofiindcă dorea să-și dea obștescul sfârșit în mănăstirea metaniei sale, Doamne Iisuse Hristoase!")unde își petrecuse viața duhovnicească.

În cele din urma Domnul, dulcele Iisusacel loc aflându-se, a venit. Cuviosul suflet al Batrânului Porfirie după ce is-a parasit trupul la ora patru si jumatate dimineatasăpat un mormânt adânc, așa cum poruncise, a dictat unuia dintre fiii săi duhovnicești o scrisoare de bun rămas, în ziua care povățuia și își cerea iertare de 2 decembrie la toți fiii săi duhovnicești. Această scrisoare, datată 4 (după calendarul vechi) și 7 (după calendarul nou) iunie 1991 si s-a îndreptat spre ceruri.Sfintele fost găsită în veșmintele sale moaste au fost depuse la Kyriakonul din Kafsokaliviade îngropăciune, unde toata în ziua parintii au citit asa cum cere traditiaadormirii sale, toate Evangheliile, iar noaptea au facut priveghere pâna la ziuadovadă a necuprinsei și înălțătoarei sale smerenii.

În zorii zilei de 3 decembrie 1991 pamântul Urmând poruncii sale, moartea sa a fost anunțată după ce a fost înmormântat, tocmai fiindcă nu a acoperit cinstitul trup al cuviosului parintevoit ca fiii săi duhovnicești să se ostenească, venind la Muntele Athos pentru a asista la înmormântarea sa. Totodată a voit ca înmormântarea să să se desfașoare în prezenta câtorva parinti de la Sfântul Schit simplitate și smerenie, avându-i alături doar pe frații săi din Kafsokalivia. Abia atunci, împlinind dorinta Parintelui Porfirie, au vestit moartea sa.

Cât În ultima noapte a trait, Parintele Porfirie ivieții sale pământești s-a primit pe toti. Prin smerita sa chilie au trecut sfinti asceti si criminali pacatosispovedit și a rostit rugăciunea minții, crestini ortodocsiîn timp ce lângă el, dar si oameni de alte culte sau chiar de alte credinteucenicii săi, oameni neînsemnati si mari personalitatiurmându-i porunca, bogati si saraciîi citeau Psalmul 50 și ceilalți psalmi, nestiutori precum și „Slujba pentru cei aflați pe patul de carte si oameni învatatimoarte". Totodată spuneau rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, mireni si clerici de toate gradele. Fiecaruia dintre acestia imiluiește-a oferit iubirea lui Hristos, spre mântuirea sufletuluimă" până la împlinirea canonului pentru un schimonah.

Întotdeauna Ucenicii l-au auzit șoptind cu sfintele sale buze, vreme îndelungată. Ultimele cuvinte rostite de cuviosul părinte au fost cuvintele rugăciunii împărătești a aratat deplina ascultare fata de Biserica si nu facea nimic fara aprobarea eilui Iisus Hristos: „ca toți să fie una". Spunea ca este preferabil sa gresestiDupă aceea l-au auzit repetând un singur cuvânt, aflat la sfârșitul Noului Testament, fiind în Bisericamai precis la Sfârșitul Apocalipsei Sfântului Ioan Teologul: „Vino!" („Da, decât sa lucrezi în afara eivino, fie si cu îndreptatireDoamne Iisuse Hristoase!").

În cele din urmă Domnul, dulcele Iisus, a venit. Cuviosul suflet al Bătrânului Porfirie i-a părăsit trupul la ora patru și jumătate dimineața, în ziua de 2 decembrie 1991 și s-a îndreptat spre ceruri. Sfintele sale moaște au fost depuse la Kyriakonul din Kafsokalivia, unde toată ziua părinții au citit, așa cum cere tradiția, toate Evangheliile, iar noaptea au făcut priveghere până la ziuă. În zorii zilei de 3 decembrie 1991 pământul a acoperit cinstitul trup al cuviosului părinte, în prezența câtorva părinți de la Sfântul Schit din Kafsokalivia. Abia atunci, împlinind dorința Părintelui Porfirie, au vestit moartea sa. Cât a trăit, Părintele Porfirie i-a primit pe toți. Prin smerita sa chilie au trecut sfinți asceți și criminali păcătoși, creștini ortodocși, dar și oameni de alte culte sau chiar de alte credințe, oameni neînsemnați și mari personalități, bogați și săraci, neștiutori de carte și oameni învățați, mireni și clerici de toate gradele. Fiecăruia dintre aceștia i-a oferit iubirea lui Hristos, spre mântuirea sufletului. Întotdeauna a arătat deplină ascultare față de Biserică și nu făcea nimic fără aprobarea ei. Spunea că este preferabil să greșești, fiind în Biserică, decât să lucrezi în afara ei, fie și cu îndreptățire. Principala caracteristică a Părintelui Porfirie, în tot timpul vieții sale pământești, a fost deplina sa smerenie. Pe lângă aceasta , dovedea deplină ascultare, iubire fierbinte, răbdare neclintită în dureri cumplite, discernământ înțelept, străvedere limpede. De asemenea, avea o mare sete de cunoaștere, cunoscând o mulțime de subiecte variate, acestea fiind un dar al râvnei sale către Dumnezeu și nu al studiilor sale în lume, aproape inexistente. Avea mare râvnă în tot ce făcea și era foarte harnic. Rugăciunea sa era neîncetată și smerită și, prin urmare, foarte eficientă. Gândirea sa pur ortodoxă, dar lipsită de fanatism era plină de viață și se interesa de problemele Sfintei Biserici, deși lucrul era aproape necunoscut celorlalți. Sfaturile sale erau încununate de succes, iar învățăturile sale nenumărate. Slujbele sale erau pline de măreție, iar dimensiunea contribuției sale duhovnicești a fost ținută până de curândîn curând în taină.