6.119 modificări
Modificări
diacritice - terminat
S-a născut la 7 februarie 1906, lângă satul Sfântul Ioan din Karystia (Evvia), aproape de Aliveri, din părinți săraci, pe nume Leonidas și Eleni Bairaktari.
Încă de mic, Părintele se dezvolta foarte repede și, așa cum el însuși povestea, își rădea barba de la vârsta de opt ani. De mic era foarte serios, harnic și îngrijit, arătând mult mai mare decât era în realitate.
Citind silabisit viața Sfântului Ioan Kalivitul, în timp ce păștea oile, dar și pe când lucra la băcănia din Pireu, a simțit o dorință fierbinte de a-l imita. De aceea, a pornit-o în mai multe rânduri spre Muntele Athos dar, din diferite pricini, se întorcea înapoi. În cele din urmă, pe când avea doisprezece sau paisprezece ani, a pornit, fără știrea alor săi, hotărît să ajungă la Sfântul Munte, iar dorința i s-a împlinit, cu binecuvântarea Domnului nostru Iisus Hristos.
Pronia cea dumnezeiască a iconomisit astfel lucrurile încât a fost primit ca ucenic, în ciuda vârstei sale fragede, de către doi frați împreună nevoitori, evlavioși și plini de virtuți, pe nume Pantelimon și Ioanichie, ce viețuiau în Chilia Sfântului Gheorghe din Kafsokalivia.
I-a îndrăgit de îndată pe cei doi Bătrâni, cu tot entuziasmul inimii sale tinere și s-a supus lor fără gânduri de prisos, ca lui Hristos Însuși și, cu multă râvnă, bunăvoință și smerenie, le împlinea tot cuvântul. Singurul lui necaz era că nu îl puneau la și mai multă nevoință, despre care, din puținele lucruri pe care ni le-a spus despre acea perioadă, știm ca era o nevoință neîncetată, intensă, plină de bucurie și de asprime în același timp. Mergea desculț prin zăpadă, bătând cărări anevoioase. Dormea foarte puțin, întins pe podea, acoperit doar cu o pătură, chiar și pe timpul iernii. Făcea multe metanii, cu trupul gol de la brâu în sus, ca să nu-l fure somnul. Sculpta lemnul, dar lucra și în aer liber, unde aduna lemne și melci, căra pământ cu spinarea de la mari distanțe, fiindca fiindcă voiau să facă o mică grădină în părțile stâncoase ale Chiliei Sfântului Gheorghe. Totodată se străduia să aibă atenția îndreptată la citirile și troparele sfintelor slujbe și să le învețe pe de rost. A învățat pe de rost Sfintele Evanghelii în timpul rucodeliei și le repeta întruna, ca să nu-i poată pătrunde în minte nici un gând. Așa cum spunea mai târziu el însuși, în vremea aceea era „în necontenită mișcare".
Principala caracteristica caracteristică a ascezei sale nu era totusi totuși lupta trupeascatrupească, ci deplina ascultare înaintea Batrânilor saiBătrânilor săi, totala dependenta dependență de acestiaaceștia, afierosirea sa plina plină de iubire, încredere si admiratieși admirație, fata față de ei, afierosire prin intermediul careia căreia putea primi în viata viața sa, trairile Batrânilor saitrăirile Bătrânilor săi. Astfel copilul nestiutor neștiutor de carte, ce urmase doar doua două clase la scoala școala din sat, urmând cu dragoste fierbinte cuvintele cele sfinte despre iubitul nostru Iisus Hristos, a izbutit în doar câtiva câțiva ani sa învete să învețe toate lucrurile pe care noi nu sîntem suntem în stare a le învata, învăța mergând la scoala si școală și la universitate ani multimulți, dar lipsiti lipsiți de râvnarâvnă, si și având la dispozitie carti si dispoziție cărți și profesori învatatiînvățati.
Când a sosit clipa , a fost tuns monah si și a primit numele de Nichita.
A fost îmbracat asadar îmbrăcat așadar cu putere de Sus si și a dobândit daruri mai presus de fire.
Primul semn a fost acela ca că i-a putut vedea de la mare distanta distanță pe Batrânii saiBătrânii săi, când se întorceau de departe, desideși, în locul în care se aflau, nu puteau fi vazuti văzuți de nimeni.
Au urmat apoi si și altele. Simturile Simțurile i s-au sensibilizat foarte mult, iar capacitatile capacitățile sale umane i s-au dezvoltat foarte puternic. Auzea si cunostea cunoștea graiul pasarilor si păsărilor și al animalelor, patrunzândupătrunzându-le întelesulînțelesul. Simtea Simțea mirosurile de la mari distantedistanțe. Recunostea Recunoștea miresmele si compozitia și compoziția lor, distingând de foarte departe parfumul florilor.
În timpul cât afara pleureziei care l-a lovit în tinerețe, la răstimpuri Părintele Porfirie a fost încercat și de alte boli. Pe când se afla la policlinică, s-a aflat acolo îmbolnăvit de rinichi și a fost operat cu mare întârziere, fiindcă lucra neîncetat. De aceea a intrat în comă, iar familia sa a fost înștiințată de cataracta si simedici să îi pregătească înmormântarea. Cu voia Domnului însă, părintele a revenit la viață, în ciuda prognozelor medicale și a continuat să slujească obștea Bisericii. Apoi și-a pierdut vederea ochiului stâng sirupt piciorul. De asemenea, mai apoidin cauza efortului pe care l-a făcut în vremea când era în satul său, si pe cea Turkovuni, unde a viețuit ani la rând și unde căra greutăți mari, a făcut o hernie care l-a ochiului dreptchinuit până în ultimii ani ai vieții.
În cele din urma Domnul, dulcele Iisusacel loc aflându-se, a venit. Cuviosul suflet al Batrânului Porfirie după ce is-a parasit trupul la ora patru si jumatate dimineatasăpat un mormânt adânc, așa cum poruncise, a dictat unuia dintre fiii săi duhovnicești o scrisoare de bun rămas, în ziua care povățuia și își cerea iertare de 2 decembrie la toți fiii săi duhovnicești. Această scrisoare, datată 4 (după calendarul vechi) și 7 (după calendarul nou) iunie 1991 si s-a îndreptat spre ceruri.Sfintele fost găsită în veșmintele sale moaste au fost depuse la Kyriakonul din Kafsokaliviade îngropăciune, unde toata în ziua parintii au citit asa cum cere traditiaadormirii sale, toate Evangheliile, iar noaptea au facut priveghere pâna la ziuadovadă a necuprinsei și înălțătoarei sale smerenii.
În cele din urmă Domnul, dulcele Iisus, a venit. Cuviosul suflet al Bătrânului Porfirie i-a părăsit trupul la ora patru și jumătate dimineața, în ziua de 2 decembrie 1991 și s-a îndreptat spre ceruri. Sfintele sale moaște au fost depuse la Kyriakonul din Kafsokalivia, unde toată ziua părinții au citit, așa cum cere tradiția, toate Evangheliile, iar noaptea au făcut priveghere până la ziuă. În zorii zilei de 3 decembrie 1991 pământul a acoperit cinstitul trup al cuviosului părinte, în prezența câtorva părinți de la Sfântul Schit din Kafsokalivia. Abia atunci, împlinind dorința Părintelui Porfirie, au vestit moartea sa. Cât a trăit, Părintele Porfirie i-a primit pe toți. Prin smerita sa chilie au trecut sfinți asceți și criminali păcătoși, creștini ortodocși, dar și oameni de alte culte sau chiar de alte credințe, oameni neînsemnați și mari personalități, bogați și săraci, neștiutori de carte și oameni învățați, mireni și clerici de toate gradele. Fiecăruia dintre aceștia i-a oferit iubirea lui Hristos, spre mântuirea sufletului. Întotdeauna a arătat deplină ascultare față de Biserică și nu făcea nimic fără aprobarea ei. Spunea că este preferabil să greșești, fiind în Biserică, decât să lucrezi în afara ei, fie și cu îndreptățire. Principala caracteristică a Părintelui Porfirie, în tot timpul vieții sale pământești, a fost deplina sa smerenie. Pe lângă aceasta , dovedea deplină ascultare, iubire fierbinte, răbdare neclintită în dureri cumplite, discernământ înțelept, străvedere limpede. De asemenea, avea o mare sete de cunoaștere, cunoscând o mulțime de subiecte variate, acestea fiind un dar al râvnei sale către Dumnezeu și nu al studiilor sale în lume, aproape inexistente. Avea mare râvnă în tot ce făcea și era foarte harnic. Rugăciunea sa era neîncetată și smerită și, prin urmare, foarte eficientă. Gândirea sa pur ortodoxă, dar lipsită de fanatism era plină de viață și se interesa de problemele Sfintei Biserici, deși lucrul era aproape necunoscut celorlalți. Sfaturile sale erau încununate de succes, iar învățăturile sale nenumărate. Slujbele sale erau pline de măreție, iar dimensiunea contribuției sale duhovnicești a fost ținută până de curândîn curând în taină.
[[Categorie:Monahism]]
[[Categorie:Părinţi duhovniceşti ai secolului XX]]