Modificări

{{Îmbunătăţire}} Strict vorbind, '''Cântarea bizantină''' este [[Muzica muzica bisericească]] a [[Biserica Ortodoxă|cântareaBisericilor Ortodoxe]] bisericilor creştine care ţin de ritul ortodox. Această tradiţie, înconjurând lumea vorbitoare de greacă, s-a dezvoltat în [[Imperiul Roman de Răsărit|Bizanţ]] de la înfiinţarea capitalei acestuia, [[Constantinopol]], în 330 , până la [[Căderea Constantinopolului|căderea sa]] din 1453. Fără tăgadă, această cântare are o origine compozită, schiţată pe compoziţiile artistice şi tehnice ale perioadei clasice, pe muzica [[Iudaism|evreiască]] şi inspirată de muzica vocală monofonă care a apărut în oraşele creştine timpurii [[Alexandria]], [[Antiohia ]] şi [[Efes]]. În [[Biserica Ortodoxă]] din zilele noastre, multe biserici folosesc cântarea bizantină ca primă tradiţie liturgică. Dintre acestea enumerăm se pot enumera bisericile din [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopol]], [[Biserica Ortodoxă a Alexandriei|Alexandria]], [[Biserica Ortodoxă a Antiohiei|Antiohia]], [[Biserica Ortodoxă a Ierusalimului|Ierusalim]], [[Biserica Ortodoxă Română|România]], [[Biserica Ortodoxă Sârbă|Serbia]], [[Biserica Ortodoxă a Greciei|Grecia]] şi [[Biserica Ortodoxă a Ciprului|Cipru]].

Există manuscrise ale cântării bizantine care datează din secolul al IX-lea şi există lectionaries (?) lecţionare ale citirilor biblice care folosesc notaţia ecfonetică (un sistem grafic primitiv destinat să indice maniera de recitare a pericopelor din [[Sfânta Scriptură]]) mai vechi cu o sută de ani şi care au rămas în uz până în secolelel al XII-lea şi al XIII-lea. Referitor la perioadele anterioare există referinţe în cărţile de cult ale Bisericii: [[tipic]], [[Sfinţii Părinţi|scrieri patristice]] şi istorii medievale. Încă există exemple risipite de texte de imnuri din primele secole de creştinism grecesc. Unele dintre acestea folosesc schemele metrice ale poeziei greceşti clasice; dar schimbările de pronunţie au făcut ca aceste rime să îşi piardă sensul şi, cu cu excepţia cazurilor când forma clasică a fost imitată, imnurile bizantine din secolele următoare sunt poezie în proză, versuri fără rimă de lungimi neregulate şi modele de accentuare variabile. Numele comun al imnurilor formate dintr-o strofă sau din câteva strofe este [[tropar]]ul (aceste termen poate avea şi conotaţia imnurilor formate prin interpolarea versurilor din psalmi). Un exemplu celebru, a cărui existenţă este atestată încă din secolul al IV-lea, este imnul de la [[Vecernia|Vecernie]] numit "''[[Lumină lină|Phos Hilaron]]''" ("Lumină lină"); altul este "''O Monogenes Yios''" ("Fiule Unule Născut"), atribuit împăratului Sfântului [[Iustinian|Justinian cel Mare]] (r. 527-565), care face parte din porţiunea de început a [[Sfânta Liturghie|Sfintei Liturghii]]. Probabil cel mai cunoscut set de tropare cu autor identificat sunt acelea ale [[călugăr]]ului Auxentie (prima jumătate a secolului al V-lea), precizat în biografia sa, dar care nu s-a păstrat în cultul bizantin ulterior.