14.992 de modificări
Modificări
corect. leg. int.
În istorie și în [[Canon|literatura canonică]] (i.e. Canoanele bisericești și comentariile tradițional acceptate ale acestora), '''[[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Patriarhiei Ecumenice]]''' i-au fost atribuite amumite '''prerogative''' (''presbeia'') pe care alte Biserici Ortodoxe [[autocefalie|autocefale]] nu le au. Aceste prerogative nu îi sunt toate recunoscute, deși toate au precedente în istorie și se bazează pe referințe canonice. Redăm mai Mai jos este redată o listă a acestor prerogative (lista nu se pretinde a fi exhaustivă), cu referințele lor tradiționale:
*Prerogative egale cu cele ale Vechii Rome (Canonul al 3-lea al celui de-[[Sinodul II Ecumenic|al doilea Sinod Ecumenic]], Canonul 28 al [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodului al IV-lea Ecumenic]], Canonul 36 al [[Sinodul Quinisext|Sinodului Quinisext]]);
*Dreptul de a funcționa ca instanță de apel în disputele dintre clerici (Canoanele 9 și 17 ale celui de-al IV-lea Sinod Ecumenic);
*Dreptul de a [[hirotonire|hirotoni episcopi ]] [[episcop]]i pentru teritorii din afara [[teritoriu canonic|hotarelor canonice]] ale Bisericii sale (Canonul 28 al Sinodului al IV-lea Ecumenic);*Dreptul de a institui [[mănăstire|mănăstiri]] [[stavropighie|stavropighiale]] chiar și pe teritoriile altor [[patriarhie|patriarhatepatriarh]] ate ([[Epanagoge]]le, ''Epanagogele'' - comentariile lui [[Matei Blastares]] și [[Teodor Balsamon]]){{TOC dreapta}}.
==Natura primatului Patriarhiei Ecumenice==
==Istoric==
===Sinodul rezident===
Începând cândva în secolul al IV-lea, problemele Patriarhiei Constantinopolului au început să fie gestionate de un [[sinod]] de un fel anume, cunoscut ca ενδημουσα συνοδος (''endimousa synodos'', "sinodul rezident"). Președintele acestuia era Patriarhul Ecumenic, iar sinodul era constituit din totalitatea episcopilor care rezidau sau se aflau în vizită în Constantinopol. Denumirea aceasta apare pentru prima dată ca termen tehnic în anul 448, dar instituția în sine datează probabil de la ridicarea Bizanțului la rangul de capitală imperială în secolul al IV-lea. Prin intermediul acestui sinod [[episcop]]al permanent, problemele care țineau de Biserica din capitală (inclusiv alegerea sau depunerea patriarhului acesteia) erau rezolvate cu participarea unor reprezentanți din întreaga Biserică Ortodoxă. Astfel, sinodul acesta a ajuns pe cale naturală să analizeze probleme de importanță ecumenică, în special cele pentru rezolvarea cărora era nevoie de sprijinul autorității imperiale.
''Oxford Dictionary of Byzantium'' descrie această instituție astfel:
==Pretenţii canonice==
===Dreptul de apel universal===
