Modificări

[[Sfânt]]ul '''Ioan Iacob cel Nou (Hozevitul) ''' este unul dintre cei mai recenţi [[sfinţi ]] pe care [[Biserica ]] noastră i-a dat, constituindu-se într-un model veritabil de vieţuire în Hristos în era modernităţii contemporane.

S-a născut la [[23 iulie ]] 1913 într-un sat de pe malul Prutului, Crăiniceni, într-o familie de ţărani foarte credincioşi, anume Maxim si şi Ecaterina, fiind singurul copil la parinţipărinţi. La 6 luni de zile de la naştere, mama pruncului Ilie, îşi dă sufletul. După doi ani, moare şi tatăl său în război, în toamna anului 1916, rămânând orfan de amândoi parinţiipărinţii. El este îngrijit de bunica sa, Maria Iacob, care de timpuriu i-a semănat în suflet tainele credinţei, învăţându-l de mic cu rugăciunea, [[postul]], cercetarea bisericii şi respectarea rânduielilor creştineşti.

Primii ani de şcoală îi face în satul natal, apoi urmează gimnaziul la Lipcani-Hotin şi liceul la Cozmeni-Cernăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală. În 1924 are parte de o altă grea încercare, bunica sa trecând la cele veşnice. Dorul spre [[Împărăţia lui Dumnezeu ]] şi al vieţii pustniceşti[[pustnic]]eşti, după exemplul şi pilda Părinţilor care au trăit în pustie, a atras din tânără vârstă pe cel ce a primit numele de botez Ilie, la viaţa monahicească. În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de [[Teologie ]] din Cernăuţi, ca să-l facă [[preot]]. Dar el, simţindu-se chemat de Dumnezeu la o viaţă mai înaltă, le-a spus: „Nu"Nu, eu vreau să mă fac călugăr!” " După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, zicând: „Mănăstirea"Mănăstirea!” " Din clipa aceea nu a mai avut odihnă în suflet. Cerând binecuvântarea duhovnicului său, fericitul Ioan şi-a luat cărţile sfinte, crucea şi icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de [[duminică]], şi, călăuzit de [[Duhul Sfânt]], a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ.

Dorind viaţă pustnicească şi arzând cu inima pentru Hristos şi pentru Sfintele Locuri, unde SÎntre anii 1934-a născut1935 îşi satisface stagiu militar la Dorohoi, a pătimit şi a înviat Domnul, fericitul monah Ioan Iacob pleacă în Ţara Sfântă împreună cu alţi doi monahi din lavră, Claudie şi DamaschinRegimentul 29 Infanterie. După ce terminarea stagiului militar, se închină reîntoarce la toate Sfintele Locuri şi sărută Crucea Golgotei şi Mormântul Domnului[[mănăstire]], cei trei călugări se retrag să ierneze în obştea Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordanuluicontinuând aceeaşi [[ascultare]]. ApoiLa [[8 aprilie]] 1936, însoţitorii săi întorcându-se la Mănăstirea Neamţîn Miercurea Mare, fericitul monah Ioan [[rasofor]]ul Ilie Iacob se nevoieşte, în continuare, este tuns în Mănăstirea [[Sfântul Savamonahism]] de lângă Betleem[[arhimandrit]]ul [[Valerie Moglan]] (viitor arhiereu vicar la Iasi), timp de zece ani, răbdând grele ispite, boli şi încercări de la oameni şi de la diavoli. Prima ascultare în obştea Sfântul Sava [[biserica]] mare a fost cea de paraclisier. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserică şi sfintele slujbe. Făcea prescuri, menţinea curăţenia şi suna clopotul de slujbă. De asemenea păstra o atmosferă de iubire, de smerenie şi milă faţă de toţi. Avea şi ascultarea de infirmier al mănăstirii şi îngrijea cu dragoste atât pe călugărihramul [[Înălţarea Domnului]] – ctitorie a voievodului [[Ştefan cel Mare]] – primind, cât şi pe numeroşii arabi şi beduinipotrivit pravilei călugăreşti, bolnavi sau răniţi în războiun nou nume, care erau aduşi la infirmeria mănăstiriicel de Ioan. Pentru aceasta îl iubeau Naş şi[[părinte duhovnicesc]] i-l căutau atât uniia fost [[ieromonah]]ul [[Ioachim Spătarul]], egumenul schitului Pocrov, cât şi alţiiunul din cunoscuţii [[călugăr]]i moldoveni cu viaţă îmbunătăţită.

Duhovnicul luiDorind viaţă [[pustnic]]ească şi arzând cu inima pentru Hristos şi pentru [[Sfintele Locuri]], ieroschimonahul Savaunde S-a născut, macedonean de neam, care cunoştea limba română, era un mare povăţuitor de sufletea pătimit şi a înviat Domnul, şi mărturisea pe toţi călugării români nevoitori fericitul [[monah]] Ioan Iacob pleacă în [[Ţara Sfântă]] împreună cu alţi doi monahi din lavră, Claudie şi Damaschin. AstfelDupă ce se închină la toate Sfintele Locuri şi sărută Crucea Golgotei şi [[Mormântul Domnului]], ziua era cei trei [[călugăr]]i se retrag să ierneze în slujba obştii şi a bolnavilorobştea Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordanului. Apoi, însoţitorii săi întorcându-se la [[Mănăstirea Neamţ]], iar noaptea fericitul monah Ioan Iacob se nevoia singur nevoieşte, în continuare, în chilie cu multe rugăciuni Mănăstirea [[Sfântul Sava]] de lângă [[Betleem]], timp de tainăzece ani, cu metaniirăbdând grele [[ispite]], lacrimi boli şi încercări de la oameni şi citiri din Sfânta Evanghelie de la [[diavol]]i. Prima [[ascultare]] în obştea Sfântul Sava a fost cea de [[paraclisier]]. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserică şi din scrierile Sfinţilor Părinţisfintele slujbe. Cunoscând bine limba greacăFăcea prescuri, traducea unele pagini alese patristicemenţinea curăţenia şi suna clopotul de slujbă. De asemenea păstra o atmosferă de [[iubire]], din care se hrănea de [[smerenie]] şi [[milă]] faţă de toţi. Avea şi ascultarea de infirmier al mănăstirii şi îngrijea cu [[dragoste]] atât pe sine[[călugăr]]i, cât şi pe cei ce veneau la el. Avea numeroşii arabi şi darul scrierii de învăţături şi versuri duhovniceştibeduini, pe care le trimitea fraţilor săi din Ţara Sfântă bolnavi sau le dădea pelerinilor români răniţi în război, care veneau spre închinare erau aduşi la Mormântul Domnuluiinfirmeria mănăstirii. Pentru aceasta îl iubeau şi-l căutau atât unii, cât şi alţii.

Între anii 1939-1940 fericitul sihastru Ioan Iacob s-a nevoit împreună cu un ucenic român într-o peşteră din pustiul Qumran[[Duhovnic]]ul lui, [[ieroschimonah]]ul Sava, aproape macedonean de Marea Moartă. Aici a cunoscut pe monahul Ioanichie Pârâialăneam, care i-a rămas ucenic credincios până la obştescul sfârşitcunoştea limba română, era un mare povăţuitor de suflete, şi mărturisea pe toţi [[călugăr]]ii români nevoitori în [[Ţara Sfântă]]. Obişnuia să se roage noaptea Astfel, singurziua era în slujba obştii şi a bolnavilor, hrănindu-iar noaptea se doar nevoia singur în [[chilie]] cu pesmeţi şi puţine fructemulte rugăciuni de taină, răbdând multe ispite. Între anii 1940-1941cu metanii, lacrimi şi citiri din cauza războiului, Cuviosul Ioan a stat cu mai mulţi călugări [[Sfânta Evanghelie]] şi din Ţara Sfântă într-un lagăr pe scrierile [[Muntele MăslinilorSfinţii Părinţi|Sfinţilor Părinţi]]. Fiind eliberatCunoscând bine limba greacă, traducea unele pagini alese patristice, din care se reîntoarce hrănea atât pe sine, cât şi pe cei ce veneau la Mănăstirea Sfântul Sava el. Avea şi continuă aceleaşi ascultări darul scrierii de învăţături şi nevoinţeversuri duhovniceşti, pe care le trimitea fraţilor săi din [[Ţara Sfântă]] sau le dădea pelerinilor români care veneau spre închinare la [[Mormântul Domnului]].

În anul 1947 este hirotonit diaconÎntre anii 1939-1940 fericitul [[sihastru]] Ioan Iacob s-a nevoit împreună cu un [[ucenic]] român într-o peşteră din pustiul [[Qumran]], aproape de [[Marea Moartă]]. Aici a cunoscut pe [[monah]]ul [[Ioanichie Pârâială]], care i-a rămas [[ucenic]] credincios până la 13 maiobştescul sfârşit. Obişnuia să se roage noaptea, în Biserica Sfântului Mormântsingur, hrănindu-se doar cu aprobarea Patriarhului Românieipesmeţi şi puţine fructe, la recomandarea Arhimandritului Victorin Ursacherăbdând multe [[ispite]]. Între anii 1940-1941, superiorul Căminului Românesc din Ierusalim. În acelaşi ancauza războiului, Cuviosul [[Cuvios]]ul Ioan Iacob este hirotonit preot în biserica Sfântului Mormânt de arhiereul Irinarh, fiind numit de Patriarhia Română egumen la Schitul românesc a stat cu mai mulţi [[călugăr]]i din [[Sfântul Ioan BotezătorulŢara Sfântă]] de într-un lagăr pe valea Iordanului[[Muntele Măslinilor]]. Fiind eliberat, aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristosse reîntoarce la Mănăstirea Sfântul Sava şi continuă aceleaşi ascultări şi nevoinţe.

Timp de 5 aniÎn anul 1947 este hirotonit [[diacon]], cât a dus această ascultare, Cuviosul Ioan Iacob a săvârşit zilnic toate sfintele slujbela [[13 mai]], în limba română[[Biserica Sfântului Mormânt]], a tradus numeroase pagini din Sfinţii Părinţi cu învăţături pentru călugări şi pelerini; a compus un bogat volum de versuri duhovniceştiaprobarea Patriarhului României, a înnoit chiliile şi biserica schitului şi, mai alesla recomandarea [[Arhimandrit]]ului [[Victorin Ursache]], viaţa duhovnicească superiorul Căminului Românesc din schitIerusalim. În acelaşi an, ostenindu-se mult pentru primirea pelerinilor din ţară, pe care îi spovedea[[Cuvios]]ul Ioan Iacob este hirotonit preot în [[biserica Sfântului Mormânt]] de [[arhiereu]]l Irinarh, îi împărtăşea şi le dădea sfaturi mântuitoare fiind numit de suflet. Noaptea, însă, se nevoia singur, neştiut [[Patriarhia Română]] [[egumen]] la [[Schit]]ul românesc Sfântul [[Ioan Botezătorul]] de nimeni, fie în chilie, fie ieşind să se roage pe [[valea Iordanului]], încercând să urmeze, după putere, Cuvioasei aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru [[Maria EgipteancaIisus Hristos]].

Singurul său ucenic statornic era monahul IoanichieTimp de 5 ani, cât a dus această [[ascultare]], precum [[Cuvios]]ul Ioan Iacob a săvârşit zilnic toate sfintele slujbe, în limba română, a tradus numeroase pagini din [[Sfinţii Părinţi]] cu învăţături pentru [[călugăr]]i şi câteva maici românce bătrâne[[pelerin]]i; a compus un bogat volum de versuri duhovniceşti, Melaniaa înnoit chiliile şi biserica schitului şi, Nataliamai ales, Galiniaviaţa duhovnicească din [[schit]], Casiana şi Magdalena ostenindu-se mult pentru primirea [[pelerin]]ilor din ţară, pe care îi erau fiice duhovniceşti spovedea, îi împărtăşea şi se aflau sub ascultarea sale dădea sfaturi mântuitoare de [[suflet]]. În luna noiembrie 1952Noaptea, însă, Cuviosul Ioan Sihastrul se retrage din ascultarea nevoia singur, neştiut de egumen şinimeni, împreună cu ucenicul său Ioanichiefie în chilie, intră în obştea mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul fie ieşind să se roage pe [[Hozevavalea Iordanului]], pe valea pârâului Cherit (Horat)încercând să urmeze, după putere, Cuvioasei [[Maria Egipteanca]].

Din vara anului 1953Singurul său [[ucenic]] statornic era monahul Ioanichie, precum şi câteva maici românce bătrâne, fericitul Ioan se retrage cu ucenicul la o peşteră din apropiereMelania, numită Chilia Sfintei AnaNatalia, undeGalinia, după tradiţieCasiana şi Magdalena, ea care îi erau fiice duhovniceşti şi se ruga lui Dumnezeu să-i dăruiască un pruncaflau sub [[ascultare]]a sa. Alături de el, într-o altă peşterăÎn luna noiembrie 1952, [[Cuvios]]ul Ioan [[Sihastru]]l se nevoia un monah cipriot, anume Pavel. Aici s-retrage din [[ascultare]]a nevoit Sfântul Ioan Sihastrul cu ucenicul său, timp de 7 ani, în rugăciuni neîncetate, în privegheri de toată noaptea, în postiri îndelungate, în lacrimi neştiute, în cugetări [[egumen]] şi în doriri duhovniceşti, răbdând tot felul de ispite, suferinţe, lipsuri, lupte împreună cu diavolii şi cu înstrăinare totală[[ucenic]]ul său Ioanichie, aprinzându-se de multă râvnă pentru Hristos şi slăvind pe Dumnezeu Cel intră în Treime lăudat. La peşteră, unde cu greu se ajungeaobştea mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul [[Hozeva]], pe o scară înaltă, nu primea pe nimeni, comunicând cu cei ce veneau mai ales prin rugăciune, prin unele scrieri sfinte şi prin ucenicul săuvalea pârâului Cherit (Horat).

În sărbători mari şi în posturi Sfântul Din vara anului 1953, fericitul Ioan săvârşea Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul peşterii se retrage cu ucenicul la o peşteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana, unde, după tradiţie, ea se ruga lui Dumnezeu să-i dăruiască un prunc. Alături de el, într-o altă peşteră, se nevoia un [[Sfânta Anamonah]] şi se împărtăşeau amândoi cipriot, anume Pavel. Aici s-a nevoit Sfântul Ioan Sihastrul cu Trupul şi Sângele lui Hristosucenicul său, timp de 7 ani, în rugăciuni neîncetate, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate. În timpul zilei şi în clipe privegheri de răgaztoată noaptea, ieşea în gura peşteriipostiri îndelungate, la luminăîn lacrimi neştiute, unde scria versuri religioase în cugetări şi traducea pagini patristice din limba greacă. Mânca o dată în zidoriri duhovniceşti, răbdând tot felul de [[ispite]], pesmeţisuferinţe, măslinelipsuri, lupte cu [[diavol]]ii şi cu [[înstrăinare]] totală, smochine aprinzându-se de multă râvnă pentru Hristos şi bea puţină apăslăvind pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat. La peşteră, iar noaptea dormea câteva oreunde cu greu se ajungea, pe o scândurăscară înaltă, nu primea pe nimeni, comunicând cu cei ce veneau mai ales prin rugăciune, având o piatră drept perinăprin unele scrieri sfinte şi prin [[ucenic]]ul său.

În vara anului 1960, era bolnav sărbători mari şi suferea toate cu multă răbdare. Simţindu-în posturi Sfântul Ioan săvârşea [[Dumnezeiasca Liturghie]] în paraclisul peşterii [[Sfânta Ana]] şi sfârşitul aproape, miercuri 4 august, s-a împărtăşit se împărtăşeau amândoi cu Sfintele Taine, iar joi dimineaţa la orele 5 [[Trupul şi-a dat sufletul în mâinile Sângele lui Hristos]], la vârsta de numai 47 de animulţumind lui Dumnezeu pentru toate. După trei zile, a fost înmormântat În timpul zilei şi în aceeaşi peşteră clipe de egumenul mănăstirii Sfântul Gheorgherăgaz, arhimandritul Amfilohieieşea în gura peşterii, iar la 8 august 1980lumină, trupul său a fost aflat întregunde scria versuri religioase şi traducea pagini patristice din limba greacă. Mânca o dată în zi, nestricat de vremepesmeţi, răspândind bună mireasmămăsline, semn că l-a preamărit Dumnezeu smochine şi l-a numărat în ceata sfinţilorbea puţină apă, iar noaptea dormea câteva ore, pentru nevoinţa şi sfinţenia vieţii sale de pe pământo scândură, având o piatră drept perină.

O mare bucurie duhovnicească iÎn vara anului 1960, era bolnav şi suferea toate cu multă răbdare. Simţindu-a cuprins pe toţi. La 15 şi sfârşitul aproape, miercuri [[4 august 1980, acelaşi egumen i-a pregătit raclă sculptată în lemn de chiparos]], ls-a aşezat în ea, împărtăşit cu mare cinste[[Sfintele Taine]], iar joi dimineaţa la orele 5 şi l-a dus dat sufletul în procesiunemâinile lui Hristos, împreună cu câţiva arhierei la vârsta de la Patriarhia Ortodoxă din Ierusalim şi cu mii numai 47 de pelerini care au venit la praznicul Adormirii Maicii Domnuluiani. După trei zile, hramul acestei mănăstiri, depunând sfintele moaşte a fost înmormântat în biserica cu hramul aceeaşi peşteră de [[egumen]]ul mănăstirii Sfântul ŞtefanGheorghe, [[arhimandrit]]ul Amfilohie, iar la [[8 august]] din incintă1980, unde se află trupul său a fost aflat întreg, nestricat de vreme, răspândind bună mireasmă, semn că l-a preamărit Dumnezeu şi moaştele l-a numărat în ceata [[Sfântului Gheorghe Hozevitulsfinţi]]lor, pentru nevoinţa şi sfinţenia vieţii sale de pe pământ.

De atunci, vin zilnic pelerini ortodocşi, şi chiar catoliciO mare bucurie duhovnicească i-a cuprins pe toţi. La [[15 august]] 1980, ca să se închine la moaştele acelaşi [[Cuviosegumen]]uluii-a pregătit raclă sculptată în lemn de chiparos, cerândul-i ajutorula aşezat în ea, pe care, toţi cei ce se roagă cu credinţămare cinste, îl primesc. Această strămutare a moaştelor Sfântului Ioan sşi l-a făcut dus în procesiune, împreună cu câţiva arhierei de la Patriarhia Ortodoxă din Ierusalim şi cu binecuvântarea patriarhului Benedict al Ierusalimului. El este cinstit mii de toţi ortodocşii[[pelerin]]i care au venit la praznicul Adormirii Maicii Domnului, darhramul acestei mănăstiri, mai ales, de cei depunând sfintele [[moaşte]] în biserica cu hramul Sfântul Ştefan din Româniaincintă, Grecia, Cipru unde se află şi Ţara Sfântămoaştele Sfântului [[Gheorghe Hozevitul]].

De atunci, vin zilnic pelerini ortodocşi, şi chiar catolici, ca să se închine la moaştele [[Cuvios]]ului, cerându-i ajutorul, pe care, toţi cei ce se roagă cu credinţă, îl primesc. Această strămutare a moaştelor Sfântului Ioan s-a făcut cu binecuvântarea [[patriarh]]ului Benedict al Ierusalimului. El este cinstit de toţi ortodocşii, dar, mai ales, de cei din România, Grecia, Cipru şi [[Ţara Sfântă]].  [[Sfântul Sinod ]] al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfinţenia vieţii Cuviosului [[Cuvios]]ului Ioan Iacob, şi văzând cinstitele sale [[moaşte]], l-a trecut în rândul sfinţilor[[sfinţi]]lor, la data de 20-[[21 iunie]], 1992, sub numele de „Sfântul "Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ”Neamţ", fixându-i-se zi de prăznuire, [[5 august]], data mutării lui la cele veşnice.

Chiar înainte În numele Sfântului s-au zidit multe biserici. Astfel în curtea Seminarului [[Veniamin Costachi]] de a fi procedat la “canonizare” adica la trecerea lui în rândul sfinţilor, chipul său a fost zugrăvit în icoane, precum şi în catedrala Sfântului Gheorghe din Hama, în Siria; un călugar-imnograf din cadrul Patriarhiei ecumenice i[[Mănăstirea Neamţ]] s-a alcătuit construit o slujbăbiserică în cinstea sa (sfinţită de către Sanctitatea Sa [[Bartolomeu I]], iar credincioşii care ajungeau [[Patriarhul Ecumenic]] în faţa moaştelor sale, îl cinsteau ca pe un adevărat “sfânt”anul [[1996]]).

În numele Sfântului s-au zidit multe biserici. Astfel în curtea Seminarului [[Veniamin Costachi]] Sfântul Ioan Iacob este, de la Mănăstirea Neamţ s-a construit o biserică în cinstea sa(sfinţită de către Sanctitatea Sa [[Bartolomeu I]]asemenea, [[Patriarhul Ecumenic]] în anul [[1996]]) unde prin bunăvoinţa şi lucrarea lui Dumnezeu, sperăm că vor fi aduse moaştele Sf. Ioan Iacobpatronul spiritual al Seminarului Teologic Liceal din Dorohoi.

Sfantul Ioan Iacob este, de asemenea, şi patronul spiritual al Seminarului Teologic Liceal din Dorohoi. Trăgându-se de origine din părţile Dorohoiului, Sfântul Sinod al B.O.R. a hotarat hotărât ca Sfântul Ioan Iacob să fie protectorul şi mijlocitorul elevilor, profesorilor şi ostenitorilor acestei scoli teologice înaintea Bunului Dumnezeu.