Modificări

Odată cu pacea Bisericii (oprirea persecuţiilor, pe vremea împăratului [[Constantin cel Mare]]), cultul mucenicilor se dezvoltă şi se delocalizează: "În paralel cu fenomenul de expansiune, care multiplică, dacă se poate spune aşa, mormântul mucenicului, se observă de asemenea că prăznuirea sărbătorii lui depăşeşte încet-încet limitele iniţial reduse în care se făcea ea iniţial. La început fiecare Biserică îşi cinstea proprii mucenici, excluzându-i pe ceilalţi; era un soi de aniversare de familie, în fiecare comunitate. Deja însă în prima jumătate a secolului al IV-lea se pot constata împrumuturi de la Biserici străine"{{Ref|1}} În consecinţă, martirologiile locale se îmbogăţesc mai întâi de mucenici străini, şi, din acest punct de vedere, mucenicii a căror cult se intruduce pe cale excepţională primesc aceeaşi cinste ca şi cei vechi 3{{Ref|2}}.

Dar această evoluţie nu se va opri aici. "Un pas important a fost făcut când s-a început a se prăznui, alături de mucenici, şi pe episcopi" 4. Mai apoi, alte şi alte nume mucenicilor s-au început să îngoaşe listeleadăugat celelate categorii de [[sfinţi]], peste tot. "Astfel[[episcop]]ii, unii din cei mai mari sfinţi personajele sfinte din [[Noul Testament sunt prăznuiţi în săptămâna Crăciunului: Sf. Ştefan]], Sfinţii Iacov şi Ioan, Sfinţii Petru şi Pavel. Găsim deja aceste sărbători bine înstăpânite în Capadocia, în ultimul sfert al secolului IV. (...) Ca o urmare firească, toate sfintele personaje pe care le-a ales Dumnezeu spre a participa la lucrarea de Răscumpărare, atât în din [[Vechiul Testament cât şi în Noul Testament, ]] şi-au găsit locul în pomenirea plină de recunoştinţă a Bisericii asceţii (...numiţi mai târziu [[Cuvios|cuvioşi]]). Vine apoi şi vremea ca obiectul cultului să se extindă pentru o ultimă dată: vor fi asimilaţi mucenicilor marii asceţi şi alte personale cunoscute pentru sfinţenia vieţii lor". 5

Această nouă evoluţie era ireversibilă, deoarece nu era altceva decât o extendere, a fost conforma o lărgire a viziunii creştine asupra martiriului / muceniciei, mai întâi asupra celor ce au început a fi numiţi "mărturisitori ai credinţiei", iar mai apoi asupra asceţilor.

{{Notă|2}} H. Delehaye, ''Les origines...'', <br>{{Notă|3}} H. Delehaye, ''Les origines...'', p. 93.<br>{{Notă|4}} H. Delehaye, ''Les origines...'', p. 94.<br>{{Notă|5}} H. Delehaye, ''Les origines...'', pp. 95-96.<br>