Modificări

Salt la: navigare, căutare

Mucenic

953 de octeți șterși, 17 decembrie 2006 23:31
fără descrierea modificării
Cultul mucenicilor se dezvoltă după modelul cu cultul eroului antic. Ei erau pentru creştinii din antichitate "eroii credinţei", şi, după înţelegerea creştină, nici nu ar fi putut da mărturie până la moarte fără ajutorul harului lui Dumnezeu - de aceea creştinii i-au cinstit ca [[sfinţi]] imediat din momentul morţii lor.
Odată cu pacea Bisericii (oprirea persecuţiilor, pe vremea împăratului [[Constantin cel Mare]]), cultul mucenicilor se dezvoltă şi se delocalizează: "În paralel cu fenomenul de expansiune, care multiplică, dacă se poate spune aşa, mormântul mucenicului, se observă de asemenea că prăznuirea sărbătorii lui depăşeşte încet-încet limitele iniţial reduse în care se făcea ea iniţial. La început fiecare Biserică îşi cinstea proprii mucenici, excluzându-i pe ceilalţi; era un soi de aniversare de familie, în fiecare comunitate. Deja însă în prima jumătate a secolului al IV-lea se pot constata împrumuturi de la Biserici străine"{{Ref|1}} În consecinţă, martirologiile locale se îmbogăţesc mai întâi de mucenici străini, şi, din acest punct de vedere, mucenicii a căror cult se intruduce pe cale excepţională primesc aceeaşi cinste ca şi cei vechi 3{{Ref|2}}.
Dar această evoluţie nu se va opri aici. "Un pas important a fost făcut când s-a început a se prăznui, alături de mucenici, şi pe episcopi" 4. Mai apoi, alte şi alte nume mucenicilor s-au început să îngoaşe listeleadăugat celelate categorii de [[sfinţi]], peste tot. "Astfel[[episcop]]ii, unii din cei mai mari sfinţi personajele sfinte din [[Noul Testament sunt prăznuiţi în săptămâna Crăciunului: Sf. Ştefan]], Sfinţii Iacov şi Ioan, Sfinţii Petru şi Pavel. Găsim deja aceste sărbători bine înstăpânite în Capadocia, în ultimul sfert al secolului IV. (...) Ca o urmare firească, toate sfintele personaje pe care le-a ales Dumnezeu spre a participa la lucrarea de Răscumpărare, atât în din [[Vechiul Testament cât şi în Noul Testament, ]] şi-au găsit locul în pomenirea plină de recunoştinţă a Bisericii asceţii (...numiţi mai târziu [[Cuvios|cuvioşi]]). Vine apoi şi vremea ca obiectul cultului să se extindă pentru o ultimă dată: vor fi asimilaţi mucenicilor marii asceţi şi alte personale cunoscute pentru sfinţenia vieţii lor". 5
Această nouă evoluţie era ireversibilă, deoarece nu era altceva decât o extendere, a fost conforma o lărgire a viziunii creştine asupra martiriului / muceniciei, mai întâi asupra celor ce au început a fi numiţi "mărturisitori ai credinţiei", iar mai apoi asupra asceţilor.
Mulţi scriitori bisericeşti dau mărturie despre o viziune mai interiorizată a muceniciei eroice pentru credinţă, viziune care a început deja să se instaleze în secolele III-IV: mucenicia conştiinţei, mucenicia voinţei, mucenicia prin ostenelile ascetice, mucenicia fără sânge.
==Note==
{{Notă|1}} Cf. Hippolyte Delehaye: ''Les origines du culte des martyrs'' (= SH, 20), 2<sup>ème</sup> édition, 1933 (réimprimé en 2004), p. 91.<br>
{{Notă|2}} H. Delehaye, ''Les origines...'', <br>{{Notă|3}} H. Delehaye, ''Les origines...'', p. 93.<br>{{Notă|4}} H. Delehaye, ''Les origines...'', p. 94.<br>{{Notă|5}} H. Delehaye, ''Les origines...'', pp. 95-96.<br>
Birocrați, interwiki, renameuser, Administratori
18.649 de modificări

Meniu de navigare