14.992 de modificări
Modificări
m
legături interne
Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru '''Ioanichie cel Mare''' a fost un ascet care a trăit în secolele VIII-IX. A fost un mare [[făcător de minuni]], atât în timpul vieţii cât şi după adormirea sa. [[prăznuire|Prăznuirea]] sa se face pe [[4 noiembrie]].
==Viaţa==
După încheierea serviciului militar, Ioanichie s-a retras în singurătate pe Muntele Olimp. Acolo a fost [[tundere|tuns]] în [[monahism]]. A petrecut în nevoinţe vreme de mai bine de cincizeci de ani; a călătorit mult şi a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni: vindeca bolile, alunga demonii şi îmblânzea fiarele sălbatice. Era foarte înalt, bine făcut şi impresiona prin forţa sa fizică, însă era şi mai cunoscut pentru nemăsurata lui smerenie şi blândeţe.
S-a implicat activ în controversele care zguduiau viaţa Bisericii de atunci, şi anume cele legate de controversa [[iconoclasm|iconoclastă]]. Iniţial a luat partea iconoclaştilor, însă pricepând că se înşelase, a părăsit [[erezie|erezia ]] iconoclastă şi a devenit un fervent [[iconodulie|iconodul]], pledând în favoarea [[cinstire|cinstirii]] icoanelor. A fost un prieten apropiat al patriarhului [[Metodie I de Constantinopol|Metodie I al Constantinopolului]]. A trăit nouăzeci şi patru de ani şi trecut cu pace la Domnul în anul 846.
==Rugăciunea Sf. Ioanichie==
==Iconografie==
[[Dionisie din Furna]], în Erminia sa (Sophia, Bucureşti, 2000, pp. 160, 190) , arată că Sf. Ioanichie cel Mare se zugrăveşte ca un cuvios bătrân, cu barba lungă, cu părul lung, îmbrăcat cu o singură haină, desculţ şi purtând în mână o cruce, zicând rugăciunea sa: „''Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Sfântul Duh; Treime Sfântă, slavă Ţie.''”.
==Surse==