5.289 de modificări
Modificări
→Documentul Comisiei naționale de bioetică: legăturile interne
:"Exprimându-şi punctul de vedere cu privire la avort, Sfânta Biserică face acest lucru în conformitate cu învăţătura ei privind apariţia vieţii în general şi a vieţii umane, în special.
:Potrivit Revelaţiei şi învăţăturii Bisericii, [[Dumnezeu]] a creat lumea din nimic ([[Cartea II a Macabeilor|II Macabei]], [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=50&cap=7#28 7,28]). Dumnezeu a creat viaţa sub toate aspectele ei, iar în ceea ce priveşte viaţa omenească, Dumnezeu a arătat o grija deosebită. Viaţa omenească nu este produsul devenirii spontane a lumii, ci, pentru apariţia ei, Dumnezeu a avut o grija deosebită: omul nu apare la poruncă, ci în urma unui sfat şi a unui act special al [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]], act exprimat de [[aghiograf]] prin termenul de plăsmuire şi de suflare de viaţă. Viaţa omenească nu este determinată doar de plăsmuirea omului din pământ, ci şi (sau mai ales) de suflarea viu-făcătoare a lui Dumnezeu.
:Aceasta ne dovedeşte faptul că omul nu este simplă fiinţa biologică ("fiinţa vie" înzestrată cu suflet raţional), ci este deodată suflet viu ([[Cartea Facerii|Facere]], [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=25&cap=2#7 2,7]) şi trup omenesc (nu orice trup) viu. Aşa a apărut primul om ([[Adam]]), aşa au apărut, apar şi vor apărea - cu voia Lui Dumnezeu - oamenii în istorie: suflete vii în trupuri vii. Omul este, aşadar, o fiinţă psiho-fizică ce a fost şi este creată de Dumnezeu după chipul Său (Facere [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=25&cap=3#28 3, 28]), în vederea asemănării cu El. Consecinţa logică a acestei învăţături şi credinţe este aceea că toate fiinţele omeneşti sunt în mod fundamental egale între ele în ceea ce priveşte natura şi vocaţia lor. Ele posedă deodată, actual şi potenţial, aceeaşi demnitate şi aceeaşi valoare: sunt chip al lui Dumnezeu, dar chip într-un continuu proces de asemănare cu Dumnezeu.
:'''''Revelaţia (consemnată în [[Sfânta Scriptură]] şi în [[Sfânta Tradiţie]]) ne oferă suficiente dovezi că ceea ce s-a zămislit în femeie este fiinţă omenească (nu simplu "produs de concepţie"), care nu exclude grija lui Dumnezeu şi care trebuie să se bucure de respectul datorat demnităţii umane. Cum Biserica are o grijă deosebită faţă de fiinţele umane neputincioase şi fără apărare, nu poate să nu se îngrijoreze cu privire la cele mai neputincioase fiinţe omeneşti, embrionii umani şi pruncii nenăscuţi.'''''
:Psalmistul [[David]] a spus în acest sens: "Doamne, Tu m-ai plăsmuit în pântecele mamei mele" ([[Psaltirea|Psalm]] [[http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=65&cap=138#13 138, 13]). Iar Dumnezeu avea să-i spună lui Ieremia: "Înainte de a fi zămislit în pântece, te-am cunoscut şi înainte de a ieşi din pântece te-am sfinţit" ([[Cartea profetului Ieremia|Ieremia]] [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=31&cap=1#5 1,5]). Iov a spus: "Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit" ([[Cartea lui Iov|Iov]] [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=42&cap=10#8-9 10, 8-9]). Legea lui Moise a acordat o grijă deosebită mamei şi pruncului (Ex. [[Cartea Ieşirii|Ieşirea]], [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=32&cap=21#22-23 21, 22-23]).
:Din istorisirea vizitei [[Maica Domnului|Maicii Domnului]] la Sf. Elisabeta constatăm două lucruri foarte importante:
:b) Se confirmă faptul că pruncul din pântecele mamei participă, în felul său, la evenimentele la care participă mama; Evanghelistul ne spune că, de îndată ce Elisabeta a primit salutul Mariei, a săltat pruncul în pântecele ei ([[Evanghelia după Luca|Luca]] [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=48&cap=1#44 1,44]]), ceea ce demonstrează că, înainte de naştere, pruncul percepe deja prezenţa Lui Dumnezeu.
:Extinzându-se din spaţiul ebraic, mesajul creştin s-a confruntat cu o lume şi cu o civilizaţie care avea cu totul alte aspiraţii şi alte coordonate decât cele trasate de Revelaţie. Practicile avortive, spre exemplu, fie prin metoda chirurgicală, fie prin luarea de medicamente erau de mult cunoscute în mediile neebraice. Ceea ce nu cunoştea lumea greco-romană era noţiunea de păcat, de urâciune înaintea lui Dumnezeu, adică încălcarea cu ştiinţă şi liberă voinţă a voinţei lui Dumnezeu, noţiune foarte prezentă în tradiţia iudaică şi în viaţa creştină. În scrierile Sfântului Pavel găsim liste cu păcate pe care, de le vor comite, oamenii nu vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu ([[Epistola I către Corinteni|I Corinteni]] [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=12&cap=6#9-10 6,9-10], [[Epistola către Galateni|Galateni]] [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=29&cap=5#20 5,20], [[Epistola către Efeseni|Efeseni]] [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=19&cap=5#5 5,5]]). Printre acestea se numără şi cele comise prin luarea de ''pharmakeia'' (''venevicia'').
:În legislaţia romană găsim explicaţia termenului "pharmakeia". Legea Corneliană din anul 81 d.Hr înţelegea prin acest termen medicamentele avortive. Prin urmare, în [[Noul Testament]] avem dovada că păcatul uciderii pruncilor este unul din cele mai grele, unul din cele care ne exclud din [[Împărăţia lui Dumnezeu]].
