5.289 de modificări
Modificări
Colindă
,mici modificări de formă
{{Diacritice}}
'''Colinda''' este un cântec tradiţional popular, cântat de cete de copii, de flăcăi sau de adulţi cu prilejul sărbătorilor de [[Crăciun]] şi de Anul Nou. Cetele de colindători merg din casă în casă, binevestind Naşterea Domnului [[Iisus Hristos]].
Într-un concert de colinde ascultăm texte înălţătoare, multe de origine folclorică, fermecătoare prin prospeţimea cu care înfăţişează un eveniment atât de copleşitor precum cel al venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu. Deşi propune un cadru diferit de cel în care au fost create colindele, prelucrarea cultă şi interpretarea artistică într-un concert nu afectează puritatea lor şi nici nu anulează sensul obişnuit al colindatului, afirmându-l preponderent pe cel spiritual. Cei care colindă şi noi, cei colindaţi, intrăm în aura tainică a sărbătoririi Naşterii lui Iisus Hristos ca o ceată care, în drumul spre Betleem, se va însoţi, cu smerenie, cu cetele îngerilor ce cântă ''Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.''
== Colindul ==
Majoritatea colindelor au în centrul lor persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos, descriind mai ales Întruparea şi Naşterea Lui cea mai presus de minte, pe care o exprimă în mod simplu, fără speculaţii teologice subtile, ci cu sentimentul trăirii unui mare adevăr de credinţă. Fiul lui Dumnezeu S-a născut:
căci :
Pentru a noastră mântuire''.
Iată cum este redată, de exemplu, învăţătura despre judecata universală în colindul următor:
Maica Domnului, care ocupă un loc central în evlavia şi în cultul ortodox, este prezentă la tot pasul în colindele româneşti, alături de Fiul său iubit, Mântuitorul Hristos. Credincioşii o numesc pe Maica Domnului ''Curata, Preanevinovata, Fecioara Maria, Lumina preasfintă, Precista blagoslovită'':
Colindele noastre religioase înfăţişează pe Maica Domnului ca mijlocitoare pentru crednicioşi şi rugătoare pentru neamul omenesc în versuri de o rară frumuseţe şi de o putere intuitivă vrednică de admirat.
Dar toate învăţăturile de credinţă exprimate în colinde sunt în legatură cu aceea de mântuire, foarte frecventă şi ea în aceste creaţii, accentul punându-se pe frumuseţea cadrului spectacular al Naşterii si pe bucuriile luminoase ca soarele, pe care această naştere le picură în sufletele creştinilor. La evenimentul Naşterii sunt de faţă toate planurile creaţiei şi ale firii: cerul reprezentat prin îngeri, lumea cuvântătoare a pământenilor, înfăţişată prin păstori şi lumea necuvântătoare, înfăţişată prin plante şi animale de tot felul. Tatăl Însuşi coboară din ceruri să binecuvinteze lumea. Totul se petrece ca intr-o slujbă cerească asemănătoare Sfintei Liturghii, pe care credincioşii o ascultă în fiecare Duminică:
''De-auzi gazdă ori n-auzi Toaca-n cer şi slujba-n rai, Toaca-n cer cum o bătea, Slujba-n rai cum o făcea, Dumnezeu cum cuvânta, Maica Sfântă se ruga. Şi să stai să tot priveşti Cum făcea slujbe cereşti Îngerii ţinând stâlpări Cântau sfintele cântări''.
Colindele au avut si marele rol de a păstra şi apăra credinţa ortodoxă atunci când prozelitismul eterodox încerca să rupă unitatea de credinţă a ortodocşilor, pentru a dezmembra, în acelaşi timp şi unitatea lor naţională. Păstrând şi mărturisind aceleaşi adevăruri de credinţă, colindele s-au numărat printre mijloacele populare cele mai eficace de apărare a ortodoxiei, dovedind unitatea sufletească a credincioşilor nostri ortodocşi de pe tot întinsul României ortodoxe. Documente vrednice de încredere mărturisesc ferm că românii transilvăneni preferau să cânte de Crâciun colindele învăţate din străbuni, în locul cântecelor care li se impuneau de cei străini de legea lor.
În acelaşi timp, colindele scot în evidenţă legătura strânsă a strămoşilor cu Ortodoxia şi, în special cu Patriarhia ecumenică făcând ca în versurile lor să răsune numele oraşului Constantinopol:
Colindele româneşti sunt deosebit de valoroase pentru bogatele idei morale şi sociale pe care le exprimă. Pe lângă mesajul ceresc al mântuirii, colindele au format şi o şcoală de îmbărbătare, de nădejde şi de virtuţi morale în viaţa credincioşilor, exprimând dragostea de oameni, facerea de bine, smerenia, ascultarea şi bunătatea, cinstea, dragostea de ţară, eroismul, bucuria sărbătorilor, dorinţa de prosperitate, belşug şi pace, ca idealuri nepieritoare şi caracteristici esentiale ale sufletului poporului nostru. În ele eticul s-a imbinat in chipul cel mai armonios şi mai fericit cu esteticul.
Actualizând în fiecare an amintirea Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, colindătorii duc cu ei la casele credincioşilor voia bună, cinstea şi dragostea, aşa cum se vede din aceste urări:
Colindele reflectă bunătatea proverbială a românului, credincioşii având pildă de bunătate pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care în colinde apare ca un Domn ''prea bun'':
Luând ca pildă această bunătate a Domnului şi Mântuitorului Hristos, colindele îndeamnă pe credincioşi ca şi ei să fie buni mereu, dar mai ales acum, când S-a născut ''Păstorul cel bun'':
Bunătatea aceasta a românului, cunoscută pretutindeni sub numele de ospitalitate, este răsplatită de urările de la sfârşitul colindelor:
Alături de bunătăţile care izvorăsc din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, colindele reflectă o calitate şi o virtute tot aşa de specifică pentru credincioşii noştri şi anume cinstea. Pentru poporul român cinstea este tot aşa de valoroasă şi de scumpă ca şi dreptatea şi libertatea, iar colindele au fost un îndemn permanent la păstrarea ei.
Colindele preamăresc virtutea cumpătării, şi strâns legat de ea, postul din care, de altfel, izvorăşte, laudând pe cei ce postesc:
Cadrul virtuţilor infăţisate de colinde se întregeşte şi cu aceea a dărniciei, adică a într-ajutorării aproapelui, a celui lipsit de ajutor, atunci când el este în suferinţă şi în necaz. Ea este reflectată astfel într-un colind în care "Domnul bun, cest, Domn bun şi Om bun":
De asemenea, virtutea bărbăţiei, de care este legată răbdarea, este oglindită în colindele noastre româneşti.
Dintre ideile sociale cea mai des întâlnită în colinde este aceea de pace, poporul român fiind un popor iubitor de pace. Aceasta se potriveşte cu firea lui bună şi blajină, cu dragostea şi cu generozitatea sa. Poporul nostru, care a cunoscut ororile războiului, şi-a dorit sieşi şi la toată lumea pacea, ca pe bunul cel mai scump şi mai indispensabil vieţii sale, ca aceea care condiţionează bunăstarea materială şi spirituală a oamenilor. În colinde, taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu este slăvită pentru că ea a adus lumii împăcarea cu Dumnezeu, pentru că Pruncul născut în peşteră este D''omn al păcii'' şi fiindcă Naşterea Lui a fost salutată cu imnul ceresc al slavei lui Dumnezeu şi al păcii oamenilor. Această pace se instaurează odată cu venirea în lume a Mântuitorului Hristos, a cărui împărăţie este o împărăţie a păcii. Iată cât de frumos redă această idee un colind de vânătoare:
Pacea adusă de Mântuitorul este o pace veşnică şi universală:
Munca se reflectă şi ea din plin în colindele noastre româneşti. Versurile lor amintesc de toate categoriile de vârstă şi de ocupaţii cântând însuşirile care trebuie să împodobească sufletul unui creştin: destoinicia în muncă, hărnicia, îndemânarea şi curăţenia. Munca pământului, grija pentru unelte şi animale, creşterea vitelor, pescuitul, albinăritul, morăritul şi, mai ales, vânătoarea, sunt descrise măiestrit în colinde. Prin acestea ele scot în evidenţă două din caracteristicile esenţiale ale neamului nostru: munca şi hărnicia.
Colindele noastre româneşti sunt valoroase şi pentru ideile patriotice pe care le exprimă. Originea, viaţa, graiul şi obiceiurile poporului român, dragostea pentru ţară şi jertfirea pentru ea, frumuseţile patriei, vitejia şi eroismul poporului rămân doar câteva din aceste idei care se oglindesc în colinde. Astfel, în unul din ele, ţara noastră este numită ''moşie dumnezeiască'' şi ''aşezare strămoşească''. Prin Întruparea şi Naşterea, Mântuitorului, Dumnezeu coboară în lume ca să o binecuvinteze. Printre altele, El binecuvintează şi ţara noastră. Iată cum descrie această scenă un colind de prin părţile Albei:
Pe această moşie se preumblă Dumnezeu cu Sfântul Petru, iar Maica Domnului, urmărită de mâna ucigătoare a lui Irod, găseşte scăpare şi adăpost, împreuna cu Fiul său în munţii româneşti în casa unui român care îi primeşte la căldura vetrei lui.
Frumuseţile Carpaţilor noştri cu bogata lor faună şi flora, sunt prinse cu măiestrie în tezaurul colindelor. Căprioarele, cerbii şi iepuraşii sunt doar câteva din vieţuitoarele lor, iar ''Cetiniţă cetioară'' şi ''Coroană de trandafiri'' sunt buchete şi semne ale bogăţiei şi frumuseţii cu care Dumnezeu a dăruit locurile acestea. Copiii care colindă trăiesc o lume de basm:
sau:
Colindele înfăţişează şi pilde de patriotism şi eroism din trecutul nostru istoric, preamărind, de exemplu, figura legendară a voievodului Moldovei, Ştefan cel Mare, în colindul ''La poarta lui Ştefan Vodă'':
Ele amintesc de lupta românilor pentru independenta nationala si pentru apararea pamantului stramosesc si jertfirea pentru patrie:
Ele scot in evidenta vitejia poporului roman care, lasand totul acasa, pornea la razboi pentru a apara tot ce avea mai scump si pentru a alunga si a invinge pe dusmani:
''
Din istoria contemporana a neamului, colindele mai noi amintesc lupta pentru reintregire, asa cum vedem din cantecul soldatului care isi cara pe mormant:
Frumuseţea colindelor ne aduce aminte de afirmaţia marelui Dostoievski, potrivit căreia ''frumuseţea salvează lumea''