5.289 de modificări
Modificări
legături interne
'''Biserica Antiohiei''' este una din cele cinci [[patriarhie|patriarhate]] (i.e. [[Pentarhia]]) care constituiau [[Biserica Ortodoxă|Una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică]] dinainte de [[Marea Schismă|schisma]] între Roma şi Antiohia din 1098 şi între Roma şi celelalte patriarhate ortodoxe aproximativ în aceeaşi perioadă. În zilele noastre este una din Bisericile Ortodoxe [[autocefalie|autocefale]]. În traducerea cea mai răspândită a documentelor oficiale (în limba engleză), Biserica Antiohiei se intitulează '''Patriarhia Greco-Ortodoxă a Antiohiei şi a întregului Răsărit''', dar o traducere literală a denumirii arabe impuse de legislaţia otomană (şi utilizată până astăzi de succesorii politici ai otomanilor) ar suna mai degrabă astfel: '''Patriarhia Ortodoxă Romană (a Romeilor) a Antiohiei şi a întregului Răsărit''' (conform împărţirii teritoriilor otomane după sistemul millet-urilor, ortodocşii aparţineau toţi de ''Rum millet'' - miletul romanilor/romeilor).
Biserica Antiohiei este continuatoarea comunităţii creştine fondate în Antiohia de către [[apostol]]ii [[Apostolul Petru|Petru]] (care a fost primul său episcop) şi [[Apostolul Pavel|Pavel]], care sunt [[sfinţi ocrotitori|ocrotitor]]ii ocrotitorii săi. În diptice, Biserica Antiohiei este în scrisă pe locul al treilea între Bisericile Ortodoxe, după [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopol]] şi [[Biserica Ortodoxă a Alexandriei|Alexandria]].
Reşedinţa patriarhatului se găsea iniţial la Antiohia (Antakya), în Turcia de azi. Acum, reşedinţa se găseşte la Damasc, în Siria, pe "strada numită Dreaptă". În prezent, patriarh este Prea-Fericitul [[Ignatie IV (Hazim) al Antiohiei]] şi al întregului Răsărit.
===Perioada apostolică===
Prima perioadă din istoria Bisericii Antiohiei este relatată în [[Faptele Apostolilor]] unde, în [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=26&cap=11 Fapte 11, 26], [[Apostolul Luca]] aminteşte că în cetatea Antiohiei ucenicii lui Hristos s-au numit pentru prima dată [[creştin]]i creştini Datorită importanţei Antiohiei în Imperiul Roman, o mare parte a efortului misionar al [[apostol]]ilor a pornit din această cetate. În primele secole ale istoriei Bisericii, era firesc ca Biserica din Antiohia să devină unul din marile centre ale lumii creştine. Cu timpul, jurisdicţia atribuită [[episcop]]ului de Antiohia a ajuns să cuprindă Eparhia Răsăritului (dioceza sau eparhia era iniţial, înainte să ajungă să denumească o jurisdicţie bisericească, o subdiviziune administrativă în cadrul Imperiului).
===Școala antiohiană===
De-a lungul perioadei pre-niceene şi a perioadei [[Sinod Ecumenic|Sinoadelor Ecumenice]], teologia creştină cu centrul la Antiohia se concentra mai ales pe lectura literală a [[Sfânta Scriptură|Sfintei Scripturi]] şi pe evenimentele istorice din viaţa lui [[Iisus Hristos|Hristos]], în defavoarea [[hermeneutică|interpretărilor]] filosofice sau alegorice ale acesteia, aşa cum era ea practicată în [[Biserica Ortodoxă a Alexandriei|Alexandria]]. Teologia antiohiană, deşi insista asupra dimensiunii mai "pământeşti" a interpretării, ţinea cont şi de importanţa studierii sensurilor spirituale, mai adânci ale Scripturilor. Aceste două perspective teologice au ajuns să fie cunoscute respectiv ca [[Școala antiohiană]] şi [[Școala alexandrină]], reprezentate de marile instituţii catehetice din părţile acelea.
Printre principalele figuri cărora le sunt asociate începuturile şcolii antiohiene, îi amintim pe [[Lucian din Antiohia]] si [[Paul din Samosata]], dar adevărata ei formare este datorată unor scriitori ca [[Diodor din Tars]], [[Ioan Hrisostom]], [[Teodor al Mopsuestiei]], [[Nestorie]] şi [[Teodoret de Cyr]]. Uneori, diferenţa între cele două perspective a provocat conflicte înlăuntrul Bisericii, tensiunile atingând punctul culminant îndeosebi în timpul disputelor asupra [[arianism]]ului şi [[nestorianism]]ului. Sfinţi ca [[Ioan Hrisostom]] sunt priviţi întrucâtva ca autori ce au sintetizat cele două perspective teologice - cea antiohiană şi cea alexandrină -, iar şcoala antiohiană de teologie, ai cărei susţinători rătăciţi au creat [[arianusmArie|arianismul]]ul si [[nestorianism]]ul, a ajutat totodată Ortodoxia în lupta împotriva devierilor din cadrul şcolii alexandrine, precum [[apolinarism]]ul şi [[eutihianism]]ul.
===Schisma de la Calcedon===
Restul Bisericii Antiohiei, în primul rând greci sau părţi ale populaţiei locale elenizate au rămas în comuniune cu Roma, Constantinopolul, Alexandria şi Ierusalimul. Urmaşii acestora formează astăzi ''Patriarhia Ortodoxă Greacă a Antiohiei şi a întregului Răsărit'', considerată de comuniunea ortodoxă drept unica moştenitoare legitimă a Bisericii din Antiohia.
Schisma a slăbit mult Biserica Antiohiei, iar în 637, când Antiohia a fost cucerită de arabii [[islam|musulmani]], Biserica "greacă" a fost percepută de către invadatori ca aliată a duşmanilor lor, romano-bizantinii. Ulterior, creştinii ortodocşi antiohieni au fost supuşi unui lung şir de persecuţii, astfel încât au existat numeroase perioade de timp în care scaunul patriarhal al Antiohiei a fost vacant sau în care Patriarhul nu rezida efectiv în Antiohia, mai ales în timpul secolelor al VII-lea şi al VIII-lea. În anul 969, Imperiul Roman de Răsărit a recucerit Antiohia, iar Biserica de aici s-a dezvoltat iarăşi, până în 1085, când cetatea a fost cucerită de turcii selgiucizi. În timpul acestei perioade care a durat mai bine de un secol, [[Liturghia]] vest-siriacă tradiţională a fost treptat înlocuită cu cea a Marii Biserici, [[Aghia Sophia (Constantinopol)|Aghia Sophia]] din Constantinopol. Acest proces a luat sfârşit în timpul secolului al XII-lea.
===Cruciadele şi cucerirea musulmană===
În 1098, cruciaţii au cucerit cetatea şi au instaurat un Patriarhat Latin de Antiohia pentru nou-creatul Regat Latin al Siriei, în timp ce patriarhatul grecesc şi-a continuat existenţa în exil, la Constantinopol. După aproape două secole de dominaţie a cruciaţilor, mamelucii egipteni au cucerit Antiohia în 1268, iar patriarhul ortodox, [[Teodosie al IV-lea al Antiohiei|Teodosie al IV-lea]] s-a putut întoarce în cetatea sa de reşedinţă. Antiohia devenise, în această perioadă, un oraş mic, astfel încât, în secolul al XIV-lea, [[Ignatie al II-lea al Antiohiei|Ignatie al II-lea]] a mutat reşedinţa Patriarhatului la Damasc, unde a rămas până astăzi, deşi Patriarhul păstrează titlul episcopal al Antiohiei.
Turcii otomani au cucerit cetatea în 1517, păstrându-şi dominaţia asupra acesteia până la dezmembrarea Imperiului Otoman la sfârşitul Primului Război Mondial. În această perioadă, în 1724, Biserica Antiohiei a fost slăbită de o nouă schismă, în urma căreia o mare parte a credincioşilor a intrat sub ascultarea [[Biserica Romano-Catolică|Bisericii Romano-Catolice]]. Gruparea [[uniat]]ă uniată care a rezultat din această schismă este cunoscută ca [[Biserica Greco-Catolică Melkită]], care păstrează în zilele noastre strânse legături cu ortodocşii, purtând discuţii cu aceştia asupra vindecării schismei şi asupra reîntoarcerii melkiţilor la Ortodoxie.
Deja în secolul al XVIII-lea, marea majoritate a credincioşilor Bisericii Antiohiei erau arabi. În 1898, ultimul patriarh grec a fost depus, un succesor arab fiind ales în 1899. Astfel, patriarhatul s-a arabizat complet. Din anii 1940 a apărut în Biserica Antiohiei o puternică mişcare de înnoire care îi implică mai ales pe tinerii ortodocşi.
În Elveţia, la Chambesy, discuţiilor plenare au dus la [http://www.antiochian.org.au/content/category/7/30/21/ acorduri] semnate în 1989, 1990 şi 1993. Toţi reprezentanţii oficiali ai Bisericilor Ortodoxe şi ai celor pre-calcedoniene au fost de acord, la capătul acestor discuţii, că diferenţele hristologice între cele două comuniuni sunt mai degrabă legate de aspectele subliniate decât de substanţă. Mai mulţi membri ai Bisericilor Ortodoxe au criticat consensul aparent exprimat în acordurile de la Chambesy. Totuşi Patriarhul şi Sfântul Sinod al Antiohiei au primit cu bucurie acordurile, ca pe nişte paşi necesari de apropiere întru iubirea lui Dumnezeu şi de refuz al urii bazate pe diferenţe care nu sunt de substanţă.
Conform recomandărilor Acordului al II-lea de la Chambesy (1990), Patriarhul ortodox Ignatie al IV-lea s-a întâlnit formal cu Patriarhul ortodox (Oriental) siriac, Ignatie Zakka I, pe [[22 iulie]] 1991. Cu ocazia acestei întruniri formale, cei doi patriarhi au semnat un [http://www.antiochian.org.au/content/view/143/21 acord pastoral] care chema la "respect reciproc desăvârşit între cele două Biserici". De asemeni, acordul interzicea trecerea credincioşilor de la o Biserică la cealaltă, pregătea terenul pentru ţinerea de întruniri comune ale celor două sinoade şi formula nevoia pregătirilor pentru intercomuniunea deplină a credincioşilor şi [[concelebrare]]a concelebrarea euharistică a [[cler]]ului celor două Biserici. Biserica Antiohiei va emite aceste orientări pentru pregătirea intercomuniunii numai atunci când credincioşii ambelor Biserici vor fi pregătiţi pentru aceasta - în nici un caz înainte.
Patriarhul Ignatie este responsabil şi de participarea Bisericii Antiohiei la comisia bilaterală de dialog cu [[Biserica Greco-Catolică Melkită]], dialog care caută soluţii pentru vindecarea schismei - ce datează din secolul al XVIII-lea - între catolicii melkiţi şi ortodocşii antiohieni. În octombrie 1996, într-un gest fără precedent, patriarhul melkit Maxim al V-lea a vorbit la o întrunire a Sfântului Sinod ortodox.
[[Image:Antiochian bishops.jpg|right|thumb|300px|'''Noi episcopi antiohieni împreună cu patriarhul'''<br>De la stânga la dreapta: PS [[Marcu (Maymon) de Toledo]], PF [[Ignatie IV (Hazim) al Antiohiei]], PS [[Toma (Iosif) de Oakland]], PS [[Alexandru (Mufarrij) de Ottawa]]]]
Imigraţia pe scară largă a arabilor către Lumea Nouă în secolele XX şi XXI a determinat o creştere a numărului, forţei şi influenţei Biseriii Antiohiei; în zilele noastre, majoritatea credincioşilor antiohieni trăiesc în afara Orientului Mijlociu şi cuprind numeroşi ne-arabi convertiţi la credinţa ortodoxă. În consecinţă, pe lângă teritoriile Bisericii Antiohiei din Orientul Mijociu (Siria, Liban, Iraq, Kuweit, Iran, Peninsula Arabică şi parte din Turcia), aceasta cuprinde [[eparhie|dieceze]] misionare în America de Nord, Centrală şi de Sud, în Europa, în Australia şi Pacific. Arhiepiscopia cu cel mai mare număr de credincioşi este cea a[[Arhiepiscopia Creştin-Ortodoxă Antiohiană a Americii de Nord|Americii de Nord]]. Este singura alcătuită din mai multe eparhii. Arhiepiscopia cu teritoriul cel mai întins este cea a [[Arhiepiscopia Ortodoxă Antiohiană a Australiei şi Noii Zeelande|Australiei şi Noii Zeelande]]. Numărul credincioşilor Patriarhiei Antiohiei este estimat la 750.000-1.000.000 numai pe teritoriul Siriei.
==Sfinţi antiohieni==
