Modificări

'''Chiril Lucaris''', cunoscut şi drept '''Chiril I Lukaris''', a fost un [[teolog]] şi ecleziast grec care a trăit la sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea. A fost [[patriarh]] al [[Alexandria|Alexandriei]] sub numele de '''Chiril al III-lea''' între anii 1601-1620 şi patriarh de [[Constantinopol]] sub numele de '''Chiril I''' de nu mai puţin de cinci ori între anii 1620 şi 1638. El a fost prima figură importantă din [[Biserica Ortodoxă]] de după [[Căderea Constantinopolului]] din 1453, şi a marcat istoria acesteia din de-a lungul secolului al XVII-lea. Mărturisirea sa de nunaţă calvină a provocat controverse puternice în Biserica Ortodoxă.

==Viaţa==

Chiril Lucaris s-a născut în Candia (Heraklion), Creta, în [[13 noiembrie]] 1572, în perioada în care Creta era ocupată de Republica Veneţiană. În primii ani ai tinereţii sale, el a studiat cu câţiva savanţi eminenţi ai vremii, printre care şi Marguius, Episcop de Chithira. Pentru a-şi aprofunda cunoştinţele, el a călătorit de-a lungul Europei, studiind la Veneţia, Padova şi Geneva. La Geneva, el intră sub influenţa credinţei reformate aşa cum era propovăduită de [[Ioan Calvin]]. El dezvoltă o puternică antipatie faţă de romano-catolicism după ce a urmat cursuri teologice la Veneţia, Padova, Wittenberg şi Geneva. Pe lângă fluenţa vorbirii în greacă, el ajunge să vorbească latina la perfecţie încă din zilele studenţiei sale.

Chiril Lucaris este [[hirotonire|hirotonit]] ca [[diacon]] în 1593, la vârsta de 21 de ani. Este ridicat la rangul [[preot|preoţiei]] de către Patriarhul [[Meletie I Pegas al Alexandriei|Meletie Pegas]], patriarh al Alexandriei.

Patriarhul Meletie Pegas îl trimite pe Chiril în Polonia în anul 1596 pentru a conduce opoziţia ortodocşilor faţă de [[Unirea de la Brest]] care propunea o unire a Kievului cu Roma. În această perioadă, el este profesor al academiei ortodoxe din Vilnus, în prezent capitala Lituaniei. În 1601, el este ales patriarh al Alexandriei, succedându-i Patriarhului Meletie Pegas, poziţie pe care o ocupă cu dedicaţie timp de nouăsprezece ani. În această perioadă, el reorganizează finanţele patriarhiei şi se ocupă de repararea bisericilor, pe lângă propovăduire şi o corespondenţă constantă cu patriarhii Ierusalimului şi Cipriului.

În 1612, el este [[Locum tenens|locum tenens]] al Bisericii din Constantinopol pentru o perioadă scurtă de timp. În [[4 noiembrie]] 1620, [[Sfântul Sinod]] din Constantinopol îl alege pe Chiril patriarh de Constantinopol. Păstorirea sa la Constantinopol se împarte în cinci perioade diferite: din 1620 până în 1623, din 1623 până în 1633, din 1633 până în 1634, din 1634 până în 1635, şi din 1637 până în 1638, din cauza intrigilor în care au fost implicaţi papii, reformiştii, iezuiţii şi sultanul otoman şi care au constat în aranjamente împotriva lui Chiril prin care urma să fie discreditat pe baza zvonurilor că era calvinist. După fiecare [[depunere]], Patriarhul Chiril era reales de [[cler]]ul sprijinit de populaţia ortodoxă.

După ce Chiril a fost depus temporar şi izgonit la instigarea oponenţilor săi ortodocşi şi a [[w:Iezuiţi|iezuiţilor]], care erau inamicii săi cei mai înverşunaţi, el a murit subit. În timp ce sultanul otoman Murad al IV-lea se pregătea de un război în Persia, patriarhul a fost acuzat de pregătirea unei revolte a Cossacks?. Astfel, pentru a evita necazurile în absenţa sa, sultanul şi-a trimis [[w:Ienicer|ienicerii]] care l-au sugrumat în [[27 iunie]] 1638. Trupul său a fost aruncat în Bosfor şi a fost recuperat mai târziu după ce a fost scos la mal de ape pe Insula Halki. Trupul său a fost înmormântat la Mănăstirea Panagia Kamariotissa din Halki de către Patriarhul Partenie I.

după=Chiril al II-lea Contares}}

{{succesiune|

titlu=Patriarh al Constantinopolului|

ani=1637-1638|

[[Categorie:Episcopi]]

[[en:Cyril Lucaris]]