Modificări

[[Image:Macarie-corint.jpg|thumb|right|Macarie (Notara) al Corintului]]'''Macarie (Notara) al Corintului''' (gr. Μακάριος Νοταράς Επίσκοπος Κορίνθου) a fost un [[Sfinţi|sfânt]], [[episcop]] de Corint, care a trăit în secolul al XVIII-lea (1731-1805), [[călugăr]] și cărturar care a participat la curentul de înnoire monastică și duhovnicească în lumea greacă prin redescoperirea și publicarea scrierilor Sfinților Părinți, a autorilor duhovnicești (părinții neptici sau filocalici) și a [[isihasm]]ului în particular, fiind cunoscut mai ales pentru editarea și tipărirea, împreună cu sfântul [[Nicodim Aghioritul]], a unor importante compilații de [[spiritualitate]] ortodoxă, cum sunt ''Filocalia'' și ''Everghetinosul''. [[Praznic|Prăznuirea]] lui în [[Biserica Ortodoxă]] se face la data de [[17 aprilie]].

Sfântul Macarie (Mihail în lume) s-a născut la Trikala , în Corint în anul 1731, într-o familie aparținând aristocrației bizantine: Notaras (familia a dat de-a lungul timpului multe personalități, ecleziastice, culturale și politice). Își face primele studii la Mănăstirea Maicii Domnului din Cefalonia, crescând în atmosfera sfintelor slujbe mănăstirești.

În timpul războiului ruso-turc din anii 1768-1774, Macarie a trebuit să se exileze, împreună cu familia sa, în insula Zakynthos și apoi în insula Hydra.

Prin anul 1774, pe când trăia în exil la HidraHydra, primește vizita mai tânărului Nicolae (viitorul Nicodim Aghioritul) căruia Macarie îi fusese recomandat de niște călugări de la [[Muntele Athos]] ca fiind un om de o mare virtute și versat în doctrina Părinților Bisericii. După contactul cu episcopul Macarie și cu renumitul [[sihastru]] Silvestru din Cezareea, Nicolae pleacă la Muntele Athos în 1775, devenind călugăr.

După încheierea războiului, în 1774, turcii l-au obligat pe [[patriarh]]ul din [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopol]] să-i înlocuiască pe toți episcopii din Peloponez, bănuiți de susținerea rușilor. Macarie s-a văzut obligat să trimită o scrisoare de demisie. Devenit episcop fără [[scaun]], Macarie a plecat la Sfântul Munte Athos în anul 1777, pentru a trăi călugărește. S-a stabilit chilia Sfântul [[Antonie cel Mare]] de lângă [[Mănăstirea Vatopedi (Muntele Athos)|Mănăstirea Vatopedi]].

În 1777, Macarie îl caută pe Nicodim și îl însărcinează cu revizuirea și pregătirea pentru editare a ''Filocaliei'' (după un manuscris găsit de el în biblioteca Mănăstirii Vatopedi - Codicele Vatopedin nr. 605 din secolul al XIII-lea), această enciclopedie ortodoxă a [[Rugăciune|rugăciunii]] și a vieții spirituale, a culegerii ''Everghetinos'' și a ''Tratatul despre deasa împărtășire'', redactat chiar de sfântul Macarie, dar pe care el Sf. Nicodim îl îmbogățește considerabil. Aceste lucrări vor fi tipărite aproape în același timp la Veneția, ''Filocalia'' în 1782 iar ''Everghetinosul'' în 1783.

Deja la La puțină vreme de la sosirea sa la Muntele Athos, Sfântul Macarie a participat și a luat poziție și în așa-numita "controversă a colivelor" și în discuțiile legate de deasa [[Euharistie|împărtășire cu Trupul și Sângele lui Hristos]], dispute care s-au declanșat pe la jumătatea secolului al XVIII-lea în Sfântul Munte Athos.

[[Image:Agios-makarios-corinth.jpg|thumb|left|Macarie al Corintului]]„Controversa colivelor” se referea la săvârșirea sau nesăvârșirea [[parastas]]elor (a pomenirilor pentru cei morți) în ziua de [[duminică]], cum începuse să se facă în anumite locuri din Muntele Athos. Liderii "colivarilor" (numiți ironic în felul acesta) erau [[Cuvios|cuvioșii]] [[Atanasie din Paros]] (prăznuit la [[24 iunie]]), Iacov din Peloponez, Neofit Cavsocalivitul și Hristofor Prodromitul, care se arătaseră foarte stricți față de cei care începuseră să săvârșească parastasele Duminica, și le aduceau acuzații grave, Neofit de la Kavsokalivia Cavsocalivitul numindu-i: "defăimători ai [[Învierea Domnului|Învierii]]", "vorbitori de morți în zi de duminică", "idolatri", "lipsiți sau căzuți de [[har]]" și chiar "[[eretic]]i".

În paralel, sfântul Macarie redactează tratatul ”Despre deasa împărtășanie”. În acest volum el face apel la [[Canoane bisericeşti|canoanele Bisericii]] și la scrierile [[Sfinţii Părinţi|Sfinților Părinți]] pentru a susține și a sublinia importanța desei împărtășiri cu Trupul și Sângele lui Hristos. O a doua ediție a acestui tratat, revăzută și completată, a făcută de sfântul Nicodim Aghioritul(1783).

Dar refuzul său de a sluji un parastas pentru patriarhul [[Biserica Ortodoxă a Alexandriei |Alexandriei]] la [[Mănăstirea Cutlumuş (Muntele Athos)|Mănăstirea Cutlumuș]] într-o zi de duminică, îl costă un nou exil. Fiind obligat să părăsească Muntele Athos, pleacă la Chios și Patmos, unde se aflau și alți „colivari” athoniți exilați.

Sfântul Macarie și a murit cu pace la Chios, la [[17 aprilie]] 1805, fiind înmormântat în partea de sud a Bisericii Sfinții [[Apostolul Petru|Petru]] și [[Apostolul Pavel|Pavel]], unde [[moaște]]le sale se află și acum.