Modificări

 [[Image:Schitul_Prodromul.jpg|330px|right|Schitul românesc Prodromu, cu haramul hramul Sf. Ioan Botezătorul]]'''Schitul românesc Prodromu''', cu hramul „Sfântul [[Ioan Botezătorul]]”(grec. Σκήτη Τιμ. Προδρόμου), este unul din cele două [[schit]]uri românești din [[Muntele Athos]] (alături de [[Schitul Lacu]]). Depinde de [[mănăstire]]a [[Marea Lavră]]. [[Egumen]]ul Schitului Prodromu este (din februarie 2011) Preacuviosului Preacuviosul [[Ieromonah]] [[Atanasie (Floroiu)]], care urmează venerabilul venerabilului Părinte [[Protosinghel]] [[Petroniu (Tănase)]].

Schitul Podromul Prodromu se află la capătul răsăritean al peninsulei AthosuluiAthosul, numit Vigla, într-un ţinut pustiu, pietros şi bântuit de furtuni. Din aceste motive, schitul a luat numele Sfântului Ioan Botezătorul, ''Prodromu'' în limba greacă. Locul este sălbatic, cu minunate frumuseţi naturale, prielnic sihăstriei şi înaltei contemplaţii bisericeşti. În partea de răsărit a schitului se întinde Marea Egee, mereu agitată de valuri şi furtuniiar furtuni, iar spre apus, se înaltăînalţă, până la altitudinea de 2033 m, Muntele Athos, al cărui vârf de marmură, în mare parte a anului acoperit cu zăpezi, scânteiază sub razele soarelui, cu mult timp inaite înainte de răsăritul lui. Locul a fost îndrăgit de [[pustnic]]i, doritori de înaltă viaţă duhovnicească. <ref>Cleopa Paraschiv, ''[[IconaIcoană|Icoana]] nefăcută de mână omenească PRODROMIȚA'', Ed. Panaghia</ref>

Partea de răsărit a Muntelui Athos, zonă foarte liniştită şi bogată in peşteri, a fost dintotdeuna dintotdeauna un loc preferat de sihaştrii români atoniţiathoniţi. Aici au sihăstrit călugări români înca încă din secolul al IV-lea. În a doua jumătate a secolului al VIII-lea se nevoiau în peşterile de aici vreo zece sihaştri din Ţările Române, care şi-au construit câteva colibe şi o mică biserică de piatră având hramul Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. La începutul secolului al XIX-lea biserica se numea ''Chilia Sfântului Ioan Botezătorul, Chilia Românească de la Vigla Ianicopoli'', sau, mai apoi, ''Chilia Prodromul (Înaintemergătorul)''. Prin anul 1810, se nevoia aici un vestit sihastru român, mare făcător de minuni, ieroschimonahul Iustin. Dupa 35 de ani de nevoinţă, s-a mutat la cele veşnice, lăsând egumen, în locul său, pe ucenicul lui, ieromonahul Patapie. După 20 de ani, din cauza tulburărilor politice din Balcani, călugarii s-au risipit, Patapie retrăgându-se şi răposând la mănăstirea [[Mănăstirea Neamţ]]. În anul 1850, ieromonahii Nifon şi Nectarie, ambii cu metanie din mănăstirea Horaiţa, judeţul Neamţ, au rezidit , cu ajutoare aduse din ţaraţară, temelia, biserica şi trei corpuri de chilii ale schitului ProdromulProdromu, care se ruinaseră aproape cu desăvârşire. În anul 1860, biserica a fost sfinţita sfinţită de arhiereul român Isaia Vicol, episcop de Roman. Apoi, ieroschimonahul Nifon, numit pe drept cuvânt ctitoriul ctitorul schitului, adună în jurul lui până la 60 de călugări, care se nevoiau la Muntele Athos, punând bazele celui mai mare schit românesc de acolo, cunoscut până astăzi ca Schitul Românesc ProdromulProdromu.

Astfel, în anul 1820, în vremea arhipăstoririi Mitropolitului [[Mitropolit]]ului [[Veniamin Costachi]] al Moldovei, a fost fondat oficial la [[Muntele Athos]], [[Schitul Prodromu|Schitul Românesc Prodromu]] cu hramul "Sfântului Sfântul Ioan Botezătorul", întemeierea sa fiind consfințită prin hrisoavele domnești ale domnitorului Grigore Alexandru Ghica al Moldovei la 7 iulie 1853 și ale domnitorului Carol I al României la 19 iunie 1871.