Modificări

Salt la: navigare, căutare

Astrologia

232 de octeți adăugați, 24 noiembrie 2010 11:55
fără descrierea modificării
Dincolo de glumele care se fac pe seama credinţei în zodii ( horoscop ), această credinţă există. Este curios, dar oamenii care refuză ideea unui [[Dumnezeu ]] Creator, preferă să se supună unor berbeci imaginari care aleargă prin stele. O gospodină trece cu vederea cuvintele lui [[Iisus|Hristos]]: "iubeşte pe aproapele tău", dar o ascultă pe prezentatoarea TV, dacă îi zice: "astăzi veţi avea o zi grea, evitaţi conflictele cu cei apropiaţi"(zodia ... - horoscopul zilei).
Faptul că omul e îndreptat spre latura tainică a existenţei sale, vorbeşte despre dualitatea naturii umane. Pe de o parte, lumea imediată, văzută, iar pe de altă parte, lumea mistică, necunoscută şi nesigură, dar prezentă în chip latent în fiecare. Omul crede, dacă nu în Dumnezeu, atunci în orice altceva. De exemplu, studenţii din Iaşi nu trec în timpul sesiunii pe sub peretele fostei edituri "Junimea", pentru că nu le merge la examene. Alţii, din aceleaşi motive, nu calcă pe capacele de canalizare.
Lumea interioară a acestor oameni e o lume caleidoscopică, dezordonată, care îşi lasă amprenta asupra modului de gândire şi de receptare. De aici fragmentarismul lumii moderne şi, mai ales, postmoderne, lumea clip -urilor şi a colajelor.
Omul are nevoie de repere în univers, el nu poate să existe de la sine. Experienţa [[teama|fricii]], a singurătăţii, ne împinge spre credinţele cele mai ciudate. E adevărat, există stele şi constelaţii, fiecare cu nume şi traiectorii proprii, dar cum putem crede că un corp iraţional poate influenţa în vreun fel fiinţa atât de complexă care este omul? Ce-i drept, în complexitatea sa, omul poate să creadă chiar şi că luna, care nu e decât un bolovan, poate să-i hotărască soarta! Această credinţă mă duce cu gândul la personajul lui Creangă, care plângea de frica bolovanului de sare de pe sobă.
Sfinţii Părinţi spun că obişnuinţele sunt a doua fire. De aceea, omul care ascultă mai multă vreme horoscoapele, ajunge, în cele din urmă, să fie o umbră a semnului său zodiacal. Aceşti oameni nu îşi dau seama că devin foarte vulnerabili, pentru că e destul să-i afli zodia şi poţi face cu el ce vrei, îl manipulezi ca pe un zombi, ceea ce e valabil, mai ales, pentru femei.
Noi suntem invitaţi să imităm sau pe Hristos, sau berbecii, taurii şi racii zodiacali. Imitând, devenim, susţine ascetica ortodoxă. Dar, desigur, fiecare e liber să aleagă ceea ce vrea el să devină.
Ierodiacon [[Savatie Bastovoi]]
Una dintre ideile fundamentale ale cunoaşterii neopăgâne este că omul nu trebuie să mai ţină cont de vreo autoritate supremă, că trebuie să scape de povara unui Dumnezeu care supraveghează lumea şi să îşi ia destinul în propriile mâini.
Cuvântul [[libertate ]] este strigat astăzi cu putere de către diferite categorii de oameni şi cu diferite scopuri, cel mai adesea exprimând libertatea omului de a călca în picioare tradiţiile de orice fel şi de a urca pe soclu statuia unui impunător [[idol]]: libertatea de a fugi de Dumnezeu.
Autorii eretici fac o substituţie interesantă: în locul Dumnezeului care ocroteşte creaţia, ei aşează o lege care guvernează lumea: legea ciclicităţii timpului. New-Age, Noua Eră, apare tocmai datorită acestei ciclicităţi: intrăm, vrem sau nu, în Era Vărsătorului.
Supunerii fată faţă de Dumnezeu i se preferă "supunerea" fată de influenţa stelelor. Pretinsa libertate new-age-istă nu este altceva decât o robie fată faţă de capriciile astrelor.
Dacă nimeni nu poate contesta o schimbare care apare pe bolta cerească, dacă nimeni nu are cum să nege o modificare observabilă astronomic, în schimb orice conexiune astrologică poate fi pusă la îndoială.
Pentru cei care cred în astrologie, în zodiac şi în alte rătăciri asemănătoare, perspectiva ortodoxă asupra acestor probleme nu poate fi luată în considerare; sunt prea multe "dovezi" care contrazic viziunea [[Biserica|Bisericii]].
Pentru cei care sunt fii credincioşi ai Bisericii, nimic nu este mai important decât învăţătura [[mântuire|mântuitoare ]] propovăduită de Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi nimic nu este mai periculos decât lepădarea de această învăţătură.
Oamenii trebuie să îşi pună următoarea întrebare: intrăm sau nu intrăm într-o Nouă Eră? Dacă intrăm, atunci concepţiile creştine trebuie ajustate astfel încât să nu contrazică realitatea. Dacă nu intrăm, atunci trebuie să ne ferim cu toate puterile de înşelarea care pe zi ce trece câştigă tot mai mult teren.
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne-a învăţat că avem de trăit o singură viaţă, în care suntem liberi să alegem binele sau răul şi că, după moarte, ne aşteaptă raiul [[rai]]ul sau iadul[[iad]]ul. Dacă noi vrem să credem că în viaţă suntem influenţaţi de tot felul de configuraţii planetare sau că ne vom mai reîncarna de câteva ori, nimeni nu ne stă împotrivă. Dar prin aceasta ne asumăm libertatea de a respinge învăţătura lui Hristos.
Aproape oricine ştie astăzi să răspundă la întrebarea: ce este astrologia? Majoritatea dicţionarelor prezintă astrologia ca fiind ştiinţa ce se ocupă de studierea influenţelor astrelor asupra vieţii omeneşti şi asupra destinului universului. Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au căutat să facă o legătură între ceea ce vedeau pe cer şi ceea ce li se întâmpla în viaţa de zi cu zi. Cercetările istorice atestă faptul că practicarea astrologiei avea o largă răspândire la popoarele păgâne: în Babilon, în Egipt, în Grecia şi în Imperiul Roman, în India, în Persia, în China şi Japonia. Această răspândire pe un teritoriu atât de întins justifică într-un fel amploarea revenirii practicilor astrologice în vremurile noastre. Astrologia este una din uşile prin care credinţele păgâne intră în forţă în societatea contemporană.
Există trei tipuri de astrologie: în primul (şi cel mai vechi) planetele sunt considerate zeităţi, în al doilea planetele sunt considerate obiecte ale căror emanaţii impersonale care influenţează vieţile oamenilor, iar în al treilea astrologia simbolică - planetele se află într-o corespondentă corespondenţă magică cu oamenii, pe care îi influenţează prin rezonantărezonanţă. Pentru astrologi, zodiacul este o "centură" imaginară a cerului care include 12 constelaţii, 12 semne astrologice despre care consideră că i-ar influenţa pe oameni (BalantăBalanţă, Săgetător, Fecioară, ...).
Cea mai serioasă provocare iniţiată de astrologi este cea privitoare la New-Age. Se afirmă că după două mii de ani în care lumea a stat sub semnul zodiacal al Peştilor şi sub pecetea învăţăturii lui Hristos, intrăm într-o Eră a Vărsătorului, într-o eră plină de promisiuni ispititoare. Trecerea de la o eră la alta se calculează în funcţie de Marele An zodiacal. Calcularea acestui an este însă variabilă. Într-una dintre cele mai cunoscute metode de împădurire a timpului (cea adaptată şi de Rudolf Steiner, întemeietorul sistemului antropozofic) Marele An avea 25000 de ani obişnuiţi, iar o lună 2160 de ani.
În vremurile în care trăim se face trecerea de la o lună zodiacală la alta. Anul precis al trecerii este dificil de precizat, deoarece "specialişti" nu au căzut de acord asupra acestor calcule. Levi Dowling susţinea că începutul Erei Noi are loc în 1910, Adolph Graf Keyserling şi Alain-Astrologul în 1962. De la Carl Gustav Jung ne-au rămas două posibile date ale Marii Treceri: anul 1997 şi anul 2154.
Perioada aproximativă a dezvoltării mitului New Age o constituie anii �6060-�7070. Pentru multă lume trecerea în Noua Eră a fost legată automat de trecerea în mileniul III. Cum era de aşteptat, această trecere a căpătat valenţe spirituale.
Din punct de vedere astronomic calculele astrologice sunt extrem de discutabile, deoarece data echinocţiului de astăzi nu mai corespunde cu data echinocţiului de acum 2000-2500 de ani (azi soarele nu mai răsare la 0° în constelaţia Berbecului, ci el a migrat până la 7° în constelaţia Peştilor � cf. [61;126]).
Pentru un observator exterior această neconcordanţă ar trebui să stârnească suspiciune. Dacă aceste calcule ale astrologilor ar fi corecte cel puţin din punct de vedere astronomic, aceasta ar fi un argument - chiar dacă insuficient - în favoarea caracterului ştiinţific al îndeletnicirilor lor. Dar faptul că astrologii încearcă să demonstreze valabilitatea propriilor calcule (care le sfidează pe cele ştiinţifice) cu ajutorul statisticilor eficienţei în "ghicire", acest lucru ar trebui să vădească faptul că astrologia nu este deloc o ştiinţă, ci doar o artă magică (totuşi, fiecare astrolog pretinde că sistemul său se potriveşte perfect realităţii cosmice şi, sub un pretins caracter ştiinţific, atrage oamenii în cursa ocultismului).
Trebuie să recunoaştem că deschiderea fată faţă de această falsă ştiinţă este foarte mare. Astrologia apare multora drept o formă civilizată de ghicire a viitorului - care nu are aproape nimic în comun cu ţigăncile care ghicesc la colţ de stradă - an de an numărul celor interesaţi de acest subiect creşte.
Răspândirea acestei practici nu a avut loc la întâmplare. Teozofii, cei care au încercat fără succes să îl impună ca figură mesianică pe Krishnamurti, sunt cei care au demarat reabilitarea astrologiei. Doi astrologi, West şi Toonder, cercetând geneza astrologiei contemporane în America, au ajuns la concluzia că "Doamnei Blavatsky şi Mişcării Teozofice pe care a fondat-o ea le datorează astrologia renaşterea... Teozofia, dintr-o singură lovitură, ... a inspirat o cercetare reînnoită şi serioasă a astrologiei, mai întâi în Anglia, apoi nu după mult timp în Germania, în Franţa şi în America" [10;18]. John Ankenberg şi John Weldon considerau că cele trei canale de la care a avut loc această renaştere sunt: Mişcarea Teozofică, Sistemul Antropozofic al lui Rudolf Steiner şi rosicrucianismul modern.
"Astrologia, asemenea oricărei alte arte sau ştiinţe omeneşti, cum ar fi fizica nucleară sau psihoterapia, poate fi folositoare când este practicată în supunere fată de Domnia lui Isus Christos, dar este periculoasă spiritual sau psihologic atunci când este practicată în spiritul lumii, al cărnii sau al diavolului" [10;35], mărturisea un "creştin".
Pentru mulţi oameni credinţa în Hristos nu are nimic incompatibil cu practicarea astrologiei. Iată ce afirma mediumul Jean Dixon despre "ghicitul în stele": "unii din prietenii mei consideră aceasta ca o practică ciudată pentru o romano?-catolică. Totuşi, după cum înţeleg eu, biserica catolică Biserica Catolică şi multe alte organizaţii religioase n-au condamnat niciodată studiul astrologiei... N-am experimentat niciodată vreun conflict între credinţa mea şi îndrumarea pe care am primit-o din partea bisericii mele pe de-o parte şi cunoştinţa pe care o găsesc în stele pe de altă parte (...). Astrologia se potriveşte în planul lui Dumnezeu pentru omenire, ajutându-ne să ne înţelegem atât talentele, cât şi defectele" [10;34].
Din citatele de mai sus - primul venit din mediul protestant, al doilea din cel catolic, se poate trage concluzia că în Sfânta Scriptură - care este citită în ambele medii - nu se găsesc temeiuri pentru combaterea astrologiei. Dar diferenţierea între cele două forme de astrologie - bună şi rea - este asemenea diferenţierii celor două forme de magie - albă şi neagră. De fapt, nu există decât un singur fel de astrologie şi un singur fel de magie, ambele inspirate de aceeaşi sursă întunecată.
Iniţierea în tainele astrologiei este asemănătoare iniţierii în oricare altă formă de vrăjitorie. Esenţială este dobândirea unei receptivităţi care să permită descifrarea configuraţiilor astrale. Unii astrologi recunosc că sunt ghidaţi de diferite spirite în "munca" lor, spirite fără de care nu ar putea să descifreze viitorul.
Toţi astrologii "de calitate" sunt mediumi, chiar dacă nu toţi conştientizează că ideile care le vin în minte în chip spontan sunt inspirate de o altă entitate. Puţini dintre cei care percep clar influenţele unor astfel de entităţi îşi dau seamă seama că au de-a face cu diavolul; majoritatea sunt convinşi că astfel de spirite sunt "benefice" (chiar "îngeri de lumină"), şi se deschid fără reţinere influenţelor "superioare"."
Un fost astrolog făcea următoarea observaţie: "Dacă privim sincer la astrologie, începem să vedem că adepţii acestui sistem - fără să o ştie - bat la uşa prin care se stabileşte comunicarea cu fiinţe spirituale cunoscătoare, totuşi înşelătoare. În cele din urmă, acea uşă se deschide, şi această deschidere produce o schimbare înfricoşătoare în viaţa adeptului. El sau ea se maturizează în dexteritate într-un mod inimaginabil: ca un medium al spiritelor." [10;49].
O declaraţie standard a concepţiei astrologilor o avem de la astrologul Marcus Allen: "Cristos a avut toate cele şapte planete antice... toate unindu-se în Peşti... astfel că El a fost Peştele suprem, absolut... şi astfel El a inaugurat Era Peştilor care acum se termină odată cu ivirea zorilor Vărsătorului, care este inaugurată de cea de-a doua venire a vieţii lui Hristos în interiorul fiecăruia dintre noi... În Era Vărsătorului, fiecare este Avatar (mare iluminat n.n.), fiecare este pus pe aceeaşi lungime de undă cu eul lui superior" [10;27].
Vedem afirmată aici o răstălmăcire new-age-istă (una între multe altele) a celei de-a doua veniri a lui [[Iisus|Hristos]], potrivit căreia El nu va veni cu slavă, cum arată [[Sfânta Scriptură]], ci noi înşine vom deveni Hristoşi prin conştientizarea "dumnezeirii" noastre.
Este cel puţin suspect faptul că, în afara celor trei Magi de la Răsărit, timp de două mii de ani astrologii au uitat să spună oamenilor că se află în Era Peştilor, în care potrivit calculelor lor [[mântuirea ]] trebuia căutată la picioarele lui Hristos. Dacă ar fi fost sinceri în rătăcirea lor - şi nu ar fi fost inspiraţi de [[diavol]], ar fi trebuit ca în acest interval să îndemne lumea spre Hristos (deşi acest lucru nu ar fi folosit [[Biserică|Bisericii ]] - căci recunoaşterea adevărului [[adevăr]]ului de către ei s-ar fi asemănat cu cea a femeii cu duh pitonicesc pomenită în Sfânta Scriptură).
Marea majoritate a astrologilor susţin că Biblia este plină de referinţe astrologice, cea care li se pare cea mai evidentă fiind despre steaua care i-a călăuzit pe cei trei Magi spre locul Naşterii Mântuitorului. Rostul acestei stele nu era însă de a arăta valoarea astrologiei ci, după cum arată Tradiţia creştină, era tocmai de a-i aduce pe păgâni - care se ocupau cu practicile magice - să se închine Fiului lui Dumnezeu. Steaua Magilor marchează sfârşitul închinării păgâne şi chemarea tuturor neamurilor la [[credinţă|credinţa ]] în Dumnezeul cel în Treime lăudat. Cum spune atât de frumos Condacul Crăciunului: "Naşterea Ta, Hristoase, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei. Că printr-însa ceia ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii... ."
Să vedem ce spune Sfânta Scriptură despre cei care practică astrologia: "Privind la cer şi văzând soarele, luna, stelele şi toată oştirea cerului, să nu te laşi amăgit ca să te închini lor, nici să le slujeşti" (Deut. 4, 19). Iar "de se va afla la tine, în vreuna din cetăţile tale pe care ţi le va da Domnul Dumnezeul tău, bărbat sau femeie care să fi făcut rău înaintea ochilor Domnului Dumnezeului tău, călcând legământul Lui, şi se va duce şi se va apuca să slujească altor dumnezei şi se va închina acelora, sau soarelui, sau lunii, sau la toată oştirea cerească, (...) să scoţi pe bărbatul acela sau pe femeia aceea care au făcut răul acesta la porţile tale şi să-i ucizi cu pietre" (Deut. 17, 3-5).
După cum arată Sfânta Scriptură, osânda lor este aceeaşi cu cea a vrăjitorilor (de fapt, astrologia - ca orice altă metodă de ghicire a viitorului - este tot o formă de vrăjitorie, chiar dacă pare mai nevinovată).
În Vechiul Testament se arată că pedeapsa care îi aşteaptă pe vrăjitori era moartea. În zilele noastre vrăjitorii au nu numai dreptul să facă ce vor, ci chiar să îşi facă publice convingerile, indiferent de modul în care aceste convingeri influenţează mediul social. Dar chiar dacă pentru vrăjitorii contemporani nu există pedepse penale, pe cei care mor nepocăiţi Dumnezeu îi va pedepsi cu osândă veşnică în chinurile iadului [[iad]]ului (statistic, numărul vrăjitorilor şi ereticilor care se pocăiesc înainte de a muri este infim).
Practicarea astrologiei, ca a oricărei alte forme de vrăjitorie, atrage după sine pedeapsa lui Dumnezeu peste întreaga comunitate care aprobă astfel de practici. În Cartea Proorocului [[Ieremia ]] vedem cum închinarea la stele aduce mânia lui Dumnezeu peste aşezările idolatre, vedem cunoscuta prevestire a dărâmării Ierusalimului: "Casele Ierusalimului şi casele regilor lui Iuda vor fi necurate ca Tofetul pentru că pe acoperişul tuturor caselor se aduce tămâie întregii oştiri cereşti şi se săvârşesc turnări în cinstea dumnezeilor străini. (...) Iată voi aduce asupra cetăţii acesteia şi asupra celorlalte cetăţi toate nenorocirile pe care le-am rostit împotriva ei, pentru că şi-a învârtoşat inima şi nu ascultă cuvintele Mele" (Ier. 19, 13-15).
Precum a fost dărâmat Ierusalimul, aşa se vor dărâma şi cugetele cele viclene ale celor care se ocupă cu [[vrăjitoria]]. Iar mânia Domnului va fi greu de îndurat. În Sfânta Scriptură găsim relatarea curăţirii templului Domnului de toate cele ce slujeau la închinarea idolească: "Regele a poruncit lui Hilchia, arhiereul, preoţilor de mâna a doua şi celor ce stăteau de strajă la prag să scoată din templul Domnului toate lucrurile făcute pentru Baal, pentru Astarte şi pentru toată oştirea cerului şi să le ardă afară din Ierusalim" (IV Regi 23, 4).
O astfel de curăţire ar trebui să aibă loc în sufletul fiecărui creştin care îşi dă seamă că s-a aflat în înşelare. Aşa cum diavolul nu s-a sfiit să spurce Templul Domnului, tot aşa nu s-a sfiit să spurce şi unele comunităţi creştine: uneori a reuşit să îl însele chiar pe păstor, iar acolo unde păstorul i-a stat împotrivă, necuratul a încercat să îi atragă în rătăcire măcar pe credincioşi. Fără a ne lepăda de o asemenea înşelare, nu vom putea să fim ai lui Hristos şi nu vom putea fi temple ale [[Duhul Sfânt|Duhului Sfânt]].
[[Sfânta Tradiţie ]] este plină de texte care combat "ghicitul în stele". În scrierea sa Despre idoli, [[Tertulian ]] nota: "Între diferitele îndeletniciri ale oamenilor nu se poate să nu observăm unele arte sau profesii care înlesnesc închinarea la [[idoli]]. De astrologi nici nu se face să mai vorbim, întrucât însă unul din ei a cutezat să se justifice de faptul că continuă să practice această profesie, am de gând să spun câteva cuvinte în legătură cu aceasta. Nu voi spune că a aşeza nume de dumnezei falşi în cer, a le atribui un fel de atotputernicie şi a-i abate pe oameni de la înălţarea rugăciunilor către Dumnezeu, insuflându-le credinţa că destinul lor este invariabil predeterminat de astre - nu voi spune că toate acestea ar fi totuna cu venerarea unor dumnezei falşi. Eu afirm însă că astrologia, în acest caz, se asemuieşte îngerilor căzuţi care s-au îndepărtat de la Dumnezeu pentru a înşela neamul omenesc... Dacă magia este pasibilă de pedeapsă, iar astrologia reprezintă o varietate a ei, atunci împreună cu genul este condamnabilă şi specia. Astfel, din timpul apariţiei Evangheliei, tot soiul de sofişti (în sensul de "înţelepţi închipuiţi" - n.n.), astrologi, vrăjitori, magi şi ghicitori trebuie să fie obligatoriu pedepsiţi" [50;54].
Îngrijorat de răspândirea largă a practicilor de acest gen, marele teolog român [[Ioan Gh. Savin ]] scria: "Sunt şi la noi mulţi, foarte mulţi adepţi ai unor astfel de practici: de la femeia din periferia de oraş sau de la sate, care-şi caută în cafea sau umblă cu datul în cărţi, şi până la simandicoasele fete care cred că au temeiuri ştiinţifice de a-şi cerceta destinul după prescripţiile ştiinţelor ascunse! Dintre aceştia, mulţi se cred şi se prenumără între fiii Bisericii. Şi încă dintre fiii cei buni. Cu aceeaşi pioşenie cu care-şi aprind candela în faţa icoanei Mântuitorului sau cu care îşi duc sărindarul la cutare biserică cu sfinţi făcători de minuni, îşi poartă paşii şi spre prezicătorul care le va citi din stele şi din liniile mâinii sau ale scrisului viitorul. Un astfel de creştinism însă e mai aproape de magie decât de Hristos. Acest amestec între magie şi religie, între [[Dumnezeu ]] şi [[diavol|Lucifer]], între [[Simon Magul ]] şi [[Iisus|Hristos]], între puterea demonică şi bunătatea divină nu înseamnă decât cea mai completă renegare a creştinismului. E apostazie directă" [54;45].
În Dogmatica Sfântului [[Ioan Damaschin ]] găsim următoarele precizări: "elinii spun că prin răsăritul, apusul şi prin conjuncţia acestor stele, a soarelui şi a lunii, se conduc destinele noastre. Cu aceasta se ocupă astrologia. Dar noi susţinem că ele sunt semne de ploaie, de secetă, de frig, de căldură, de umezeală, de uscăciune, de vânturi şi de altele asemenea, dar nici într-un caz semne ale faptelor noastre, căci noi am fost făcuţi liberi de Creator şi suntem stăpânii faptelor noastre. Dacă facem toate din cauza mişcării stelelor, facem cu necesitate ceea ce facem: iar ceea ce se face cu necesitate nu este nici [[virtute]], nici [[păcat|viciu]]. Iar dacă nu am dobândit nici virtute, nici viciu, atunci nu suntem vrednici nici de laude, nici de pedepse. Dumnezeu va fi nedrept dacă dă unora bunătăţi, iar altora necazuri. Apoi Dumnezeu nu ar cârmui şi nici nu ar purta de grijă de făpturile Sale, dacă toate s-ar conduce şi s-ar produce din necesitate. De prisos ar fi raţiunea noastră, căci nu am fi stăpânii nici unei fapte şi în deşert am delibera. Dar negreşit raţiunea ni s-a dat în scopul deliberării; pentru aceea tot ce este raţional este şi liber" [18;58].
Vechile Pravile bisericeşti nu au trecut cu vederea arta "ghicitului în stele", ci au arătat netemeinicia concepţiei potrivit căreia viaţa omului ar fi influenţată de planete: "Viaţa omului nu are nici un soroc pus, nici este vreunui om vremea scrisă mai înainte, sau socoteala impusă ca atâţia ani să trăiască; cu sfatul şi voia lui Dumnezeu, atunci omul moare; iară către cei care iubesc pricirea (adică [[cearta ]] n.n.), vom răspunde şi vom zice că nu se află la Dumnezeu să fie făcut vreun lucru fără de cale..., şi iarăsi de ar fi fost mai înainte o hotărâre şi o predestinaţie a omului, atâţia ani să trăiască, nimeni nu s-ar vindeca vreodată de vreo [[boală]]; şi nici n-ar chema vreodată pe vreun doctor, pentru că acea hotărâre ce a hotărât mai înainte Dumnezeu ar fi neschimbată, însă hotarul şi sorocul vieţii a tot omul este porunca lui Dumnezeu, care nimenea nu poate să o priceapă" [53;516].
Sfântul [[Simeon al Tesalonicului ]] scria (împotriva celor ce susţineau că cercetarea astrologică nu este ceva rău): "a vorbi despre noroc, despre ursitori, despre explicarea naşterilor, după zodii sau stele şi pentru citirile de stele e lucru nebunesc şi fără de Dumnezeu... însă bunătăţile şi răutăţile noastre se mişcă după a noastră singură voinţă" [53;516]. Nu este greu de observat că Sfântul Simeon se referea foarte precis tocmai la formele de astrologie practicate astăzi, şi nu la vechea închinare la stele. El contesta pretenţia astrologilor de a fi în măsură să ghicească viitorul folosindu-se de mersul astrelor. Pentru că oamenii sunt liberi să aleagă binele sau răul, şi nici o configuraţie planetară nu poate să stânjenească această alegere.
5.287 de modificări

Meniu de navigare