Modificări

Pizma este un [[păcat capital]] care îl spurcă pe om, fiind o faptă a firii noastre pământeşti. Ea este nu numai putrezirea oaselor, ci şi cea care întunecă tot trupul, îngreunând [[mântuirea]] omului. Pizma este temeiul oricărei munci şi a oricărei iscusinţe la lucru (căci întotdeauna ne alegem meseria dorind [[iubirea de arginţi|bogăţia]], [[faima]], [[plăcerea|plăcerile]] văzute de noi la cei ce au diverse meserii), fiind, prin urmare, un păcat universal şi adânc înfiripat în natura umană. Invidia poate avea drept cauză bogăţia, [[puterea]] ([[Saul]] şi [[David]]), ascensiunea socială ([[Iosif]] şi fraţii săi), popularitatea (cazul apostolilor [[Pavel]] şi Barnaba), [[minunea|minunile]] şi [[boala|vindecările]] ([[apostoliiapostol]]ii, [[Isus]] pizmuiţi de preoţii cei mai de seamă). Creştinii nu trebuie să cadă în capcana pizmuirii celor răi, care par a avea o viaţă fericită şi netulburată, ci să fie mereu conştienţi că [[Dumnezeu]] va răsplăti fiecăruia după faptele sale. De asemenea, ei nu trebuie să se uite cu ochi răi la cei din urmă convertiţi, pentru a nu deveni din cei dintâi, cei din urmă ([[pilda lucrătorilor viei]]). Iar faţă de cei pizmaşi nu este bine să se îndatoreze.Invidia nu poate coexista cu [[înţelepciunea]] adevărată, duhovnicească, care rodeşte fapte blânde, ci doar cu falsa înţelepciune, cea pământească, care presupune pizmă amară şi duh de [[cearta|ceartă]]. Creştinul trebuie să lepede faptele întunericului ([[lăcomie|chefuri]], [[lăcomie|beţii]], [[desfrânarea|curvii]], fapte de ruşine, [[cearta|certuri]], pizmă) şi să trăiască frumos, ca în timpul zilei, îmbrăcându-se cu „armele luminii”, „în Domnul Iisus Hristos’’. Lepădarea invidiei este o condiţie absolut necesară în drumul spre [[mântuire]]. Invidia trebuie să rămână un [[păcat]] al trecutului, răpus de învăţătura lui Dumnezeu care, prin [[poruncă|porunca]] a 10-a, ne interzice, să poftim la bunurile sau la femeia altuia şi ne îndeamnă să ne [[bucurie|bucurăm ]] cu cei ce se bucură şi să plângem cu cei ce plâng şi să ne [[iubirea|iubim ]] aproapele ca pe sine. Căci [[iubirea]] frăţească, creştinească alungă pizma definitiv din inima omului.